Pe măsură ce se dezumanizează printr-o decizie explicită ori se lasă dezumanizat printr-o complicitate tacită, omul de-lumifică lumea, de-lucrifică lucrurile și-l de-dumnezeiește pe Dumnezeu. Lumea, lucrurile și Dumnezeu încetează să corespundă omului atunci cînd el refuză să le mai corespundă și refuză să le corespundă pentru că le găsește ne-corespunzătoare. Odată ce-și dă măsura, adică odată ce pretinde că doar el își poate corespunde, omul se dezumanizează, adică își pierde capacitatea de a răspunde realității și de a percepe răspunsul ei. Cu cît omul este mai ne-corespunzător, cu atît se mulțumește mai mult cu propriul său răspuns, devenind totodată tot mai incapabil să perceapă orice răspuns venit din afara sa. Astfel, omul care-și dă singur măsura, și-o pierde.
A fi pe măsură înseamnă a co-respunde, a răspunde împreună (din lat. „com” și „respondere”). Omul ne-corespunzător își răspunde doar lui însuși, ceea ce ne ajută să înțelegem mai bine natura iresponsabilității lui. Tocmai pentru că lumea, oamenii, lucrurile și Dumnezeu nu-i co-respund ca un alt eu, omul ne-corespunzător refuză calitatea lor de corespondenți, introducînd prin violență ontologică propriul său răspuns în inima răspunderii lor din dorința de a fi atins de el însuși prin fiecare contact cu alți oameni, cu lumea, cu lucrurile și cu Dumnezeu.