Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 29 august 2025

Imigranții și Marea Înlocuire, poporul nasol și societatea civilă mișto etc.

 

When the German-Dutch botanist and geologist Franz Wilhelm Junghuhn visited Sumatra in the 1840s, a Batak raja served him a soup containing the flesh of freshly slaughtered captives. The host was surprised to learn that Europeans did not like to eat human flesh, which in Sumatra was widely praised as particularly tasty.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Cannibalism_in_Asia)

 

În ce măsură incidentul în care un emigrant asiatic a fost lovit de un suveranist este real sau regizat mi se pare că este secundar. După cum era de așteptat, auriștii s-au grăbit să-și asume meritele în stilul lor caracteristic, și anume refuzînd să-și asume responsabilitatea, însă adevărul este că în acest caz meritul nu le aparține. Realizarea probabilă și valorificarea evidentă a incidentului au de-a face nu cu AUR, ci în primul rînd cu poporul român, care trebuie transformat cu atît mai profund și cu atît mai urgent cu cît își demonstrează natura barbară prin astfel de gesturi și, în al doilea rînd, cu Nicușor Dan, mai precis cu propunerile sale neconfirmate la conducerea serviciilor secrete ale unor persoane a căror fișă psihică întocmită de elitele puterii indică prezența unor posibile simptome periculoase de conservatorism latent.

Conform statisticilor realizate probabil de același grup de specialiști care elabora între 2019-2023 diagramele care indicau mortalitatea de 200% cauzată de covid-19 inclusiv printre cei neinfectați, poporul român este antisemit și xenofob într-o proporție asemănătoare, șase din trei români fiind antisemiți, iar restul xenofobi. Și chiar dacă nu sunt încă, pot fi ajutați să devină. Nu trebuie decît să li se repete 24/7 că sunt antisemiți și xenofobi, pentru a-i transforma în anti-antisemiți și în anti-antixenofobi, așa cum sunt membrii mișto ai societății civile. Sigur, drumul spre o conștiință mișto, adică europeană, presupune o deromânizare interioară, ceea ce este curios dacă avem în vedere terapia colectivă de deromânizare intensivă din ultimii 35 de ani. Faptul că acest proces trebuie reluat cu fiecare generație se explică însă prin logica salvării, care nu permite transmiterea genetică a mîntuirii (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/08/de-ce-salvarea-nu-poate-fi-decit.html). Totuși, spre deosebire de perioadele anterioare,  deromânizarea este mult simplificată, decurgînd de la sine, sarcina care în trecut cădea exclusiv în seama elitei intelectual fiind în prezent preluată instinctiv de noua conștiință socială (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/despre-actualul-consens-social.html), manifestată prin hiper-activismul ei moralizator indispensabil, care s-a exprimat în cazul livratorului asiatic lovit ca o critică a naționalismului în primul rînd.

Totuși, argumentul potrivit căruia trebuie să fim toleranți pentru că și alții au fost și sunt toleranți cu noi ar trebui să cuprindă cîteva precizări legate de diferența specifică și genul proxim al străinului:

– deși românii sunt și ei străini în Occident, ei sunt totuși străini ca europeni, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de asiaticii de la noi, românii din Vest aparțin, oricît de superficial și de inconștient, unei conștiințe europene comune;

– spre deosebire de situația de criză totală (socială, culturală, spirituală, economică etc) în care se află România de astăzi, români au găsit în Occident societăți și instituții suficient de puternice pentru a permite acomodarea sau penalizarea, după caz, a cetățenilor români aflați acolo;

– această situație de criză totală face ca românii să fie în același timp deosebit de vulnerabili și complet imuni în fața valului de imigranți, indiferent de cultura din care provin aceștia: românii sunt vulnerabili pentru că nu au ce să le opună imigranților și sunt imuni pentru că sunt atît de terminați încît nu mai pot fi afectați, indiferent de deznodămînt. Înainte de a fi înlocuiți de străini, români s-au înlocuit singuri ori au acceptat să fie înlocuiți cu variantele lor cele mai proaste, reprezentate de soluția naționalistă, respectiv de cea internaționalistă;  

– în plus, diferența culturală dintre români și asiaticii veniți în România este diferită de cea dintre românii aflați în Occident și cetățenii occidentali, ceea ce face ca situația românilor din Vest să fie comparabilă cu cea a altor est-europeni, dar dificil sau imposibil de comparat cu cea a asiaticilor veniți la noi. Asta nu înseamnă că diferența culturală este neapărat în favoarea noastră: în timp ce unii dintre strămoșii muncitorilor asiatici prezenți astăzi în România erau canibali pînă nu demult, noi am început să devenim canibali de-abia după 1990, odată cu adaptarea noastră la valorile noii culturi occidentale.