Iliescu a aplicat toate reformele cerute de Occident în vederea transformării României dintr-un satelit al Rusiei într-unul al Vestului. El a fost ales, sprijinit și iertat în avans de Occident pentru că era singurul lider care, în virtutea încrederii populare de care se bucura, putea pune în aplicare proiectul european fără a fi contestat; totodată, era singurul lider care își putea permite – pentru că i se permitea de centrele occidentale de putere – să elimine prin violență eventualele contestări. În plus, Occidentul a preferat ca distrugerea economiei și conștiinței naționale să fie realizată cu mîinile unui lider perceput (în mod fals) de stînga, astfel încît originea occidentală a României de astăzi să rămînă ascunsă iar inocența Vestului asigurată.
De altfel, ideologia de stînga are aceeași rădăcină occidentală ca și cea de dreapta, fapt confirmat într-un mod tragicomic de majoritatea pro-occidentală din România, care tinde să recupereze viziunea politică a stîngii radicale, anarho-teroristă, răspîndită în Europa sfîrșitului secolului 19 și începutului secolului 20. Iliescu însuși își declara cu cîțiva ani în urmă crezul său umanist secular, reprezentativ pentru credința societății românești de astăzi: „Nu cred în Dumnezeu, eu cred în forța omului” (https://www.impact.ro/ion-iliescu-iisus-a-fost-un-rebel-567056.html). Pe această credință este întemeiată Europa modernă, mai precis de la Renaștere încoace, iar UE reprezintă în același timp rodul acestei credințe, cît și valorificarea ei accelerată. Fără această credință nu ar fi fost posibile nici mineriadele, și nici (dez)integrarea euro-atlantică a României, al cărei scop a fost asimilarea poporului român, prin transformarea lui, într-o societate civilă pan-occidentală.
Iliescu este omul care a făcut toate acestea posibile. Din acest motiv, populația pro-occidentală din România ar trebui să-i fie recunoscătoare, în primul rînd pentru că Iliescu i-a deschis calea europeană, care putea avansa doar în măsura în care distrugea calea națională. În același timp, poporul simplu ar trebui să-l urască, pentru că Iliescu este cel care i-a distrus fundația așa cum Ceaușescu îi demolase bisericile. Faptul că lucrurile stau exact invers, cu poporul care-l prețuiește (acuzînd în mod greșit Occidentul, care nu a făcut decît să ofere echipamentul și utilajele necesare demolării naționale, adică experții autohtoni școliți în Vest) și cu segmentul intelectual și clasa de mijloc urîndu-l, nu face decît să demonstreze măsura tragică a confuziei în care a ajuns populația românească de astăzi.