În timp ce persoana nu este singură și rămîne în relație chiar și atunci cînd este aparent singură, individul rămîne singur chiar și atunci cînd este în relație. Persoana este în lume, individul își închipuie că este lumea. Înainte ca lumea să fie distrusă și înțelegerea ei corectă să fie eliminată din conștiința omului, apariția individului era extrem de improbabilă și rămînea o anomalie chiar și pentru el însuși. Între timp, acest tip de experiență a devenit forma supremă de împlinire personală, fiind folosită în mod premeditat pentru a împiedica apariția persoanei. Individul nu poate realiza o relație veritabilă pentru că nu-și poate depăși propria sa individualitate, nu poate ieși din propria lui lume, din lumea care este el. De aceea, individul se teme cel mai mult de singurătate, pe care își închipuie că o poate alunga prin popularitatea căutată cu disperare – nu atît din vanitate, ci mai ales din cauza suferinței imense cauzate de izolarea lăuntrică.
Orice individ este un potențial rinocer. Rinocerul este opusul persoanei. Teama de singurătate este condiția necesară pentru a deveni rinocer. Apartenența la un grup este condiția suficientă.
Este fals că totalitarismele produc rinoceri. De fapt, rinocerii produc totalitarismele. Germenele totalitar se află în mentalitatea de grup (groupthink) indiferent de mărimea acestuia. Rinocerizarea în masă este încurajată astăzi de rețelele de socializare, al căror scop principal este acela de construire de comunități diverse, de la cele ideologice de stînga sau de dreapta, la cele culturale în sens larg (care includ comunitățile întemeiate pe dragostea pentru pisici și pentru natură) sau spirituale. Dar indiferent de natura intereselor care îi adună pe membrii acestor comunități, motivația principală este nevoia de a depăși izolarea sufletească generată de unirea cu sine. Mediul online rămîne sufletul colectiv al acestor comunități chiar și după ce ele dobîndesc un trup social real, care permite interacțiuni fizice. Aceste comunități adăpostesc și hrănesc indivizii dislocați, oamenii care au pierdut lumea sau nu au cunoscut-o niciodată. Unii dintre ei au experiența pierderii lumii, alții, precum în cazul în cazul celor mai tineri, născuți în aceste lumi-surogat, intuiesc doar posibilitatea acestei pierderi. Teama de a pierde și această lume-surogat îi determină pe cei care participă la ea să facă eforturi pentru a o consolida ori pentru a o schimba cu alta care pare mai reală ori pentru a o face pe cea pe care au construit-o să devină reală, adică totală. Treptat, aceste eforturi dobîndesc o natură totalitară pe măsură ce indivizii care formează lumea-surogat înțeleg că ea nu poate dura decît în măsura în care anulează orice amenințare exterioară sau interioară la adresa ei.