În trecutul recent, idiotul era ignorat sau evitat, ceea ce nu înseamnă că oricine era ignorat sau evitat era un idiot. În definitiv, deși Dumnezeu se bucură de atenție mai ales într-o lume în care a-i lua numele în deșert îți asigură o reputație de om credincios, nu cred că există printre figurile ilustre ale istoriei o persoană mai ignorată în ultimele două sute de ani decît Hristos, fapt care plasează însă idioțenia de partea celor care-L ignoră în special atunci cînd pretind că-I dedică o catedrală (faptul că poporul a fost ținut afară în timpul slujbei de inaugurare a Catedralei Neamului a produs un scandal neglijabil în raport cu dimensiunile scandalului pe care ierarhia ortodoxă l-ar fi cauzat dacă l-ar fi lăsat pe Dumnezeu înăuntru. Din fericire pentru toată lumea, însă, PF Daniel s-a dovedit și de această dată un om pe măsura timpurilor și a oamenilor de astăzi.)
Idiotul era considerat pînă nu demult individul incapabil să aibă grijă de altcineva în timp ce manifesta o capacitate extrem de redusă de a avea grijă de sine. Această grijă diminuată, împreună cu o responsabilitate diminuată constituiau rezultatul unei capacități raționale deficitară, care nu-i permitea celui afectat de această situație să realizeze decît un set minim de acțiuni simple. În anumite privințe, intelectul idiotului natural s-a oprit undeva pe la vîrsta de doi-trei ani. Spre deosebire de acest tip de idiot, idiotul civic sau social nu poate avea grijă decît de alții. Dacă idiotul natural nu-și poate asuma nici un gest și cu atît mai puțin starea sa de idioțenie, idiotul civic sau social își asumă starea de idioțenie, o alege și nu m-ar mira dacă această formă de idioțenie va ajunge la un moment dat să dobîndească un caracter clinic, generînd procese de involuție intelectuală, psihologică și morală ireversibile. Am observat acest fenomen la fiecare dintre cunoscuții mei care au ales să-și suspende gîndirea în favoarea uneia dintre cele două mentalități de grup dominante din societatea românească actuală, cea suveranist-naționalist-mistică și cea globalist-mistică (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/10/despre-beneficiile-si-costurile.html).
„Cît de idiot trebuie să fii …” este de regulă o observație făcută de membrul unui grup de idioți pentru a semnala manifestarea idioțeniei grupului opus. La fel de bine ar putea spune „ce fel de rinocer este acela care are doar un singur corn?”, respectiv „un corn este suficient, de ce-ți trebuie două?” Ceea ce deosebește idioțenia dobîndită de cea înnăscută este caracterul ei asumat. Idioțenia civic/socială este una asumată și totodată iresponsabilă. Toți cei care gîndesc prin categoriile și criteriile grupului prin care se identifică sunt marcați de o iresponsabilitate asumată. Expresia pare contradictorie, însă ea reprezintă intenția de a asuma ceva ce, în esența lui, nu poate fi asumat pentru că nu se naște dintr-o experiență comună, cum se întîmplă într-o comunitate tradițională, ci sub presiunea permanentă și în formele imprevizibile ale prezentului. Idiotul civic/social își asumă faptul că nu-și asumă nimic.