În trecut, omul era definit ca animal rațional. În prezent, omul începe să fie definit ca animal lipsit de inteligență artificială, ca animal non-IA. Această nouă diferență specifică a fost făcută posibilă printr-o înțelegere defectuoasă a raționalității, și anume printr-o înțelegere care izola rațiunea și mintea de suflet și de conștiință, permițînd astfel revendicarea autonomiei rațiunii. În virtutea acestei înțelegeri, rațiunea a dobîndit puteri iraționale distructive, care ne-au permis să acționăm nu doar împotriva creației și împotriva altor oameni, ci în egală măsură împotriva sufletului și conștiinței proprii.
Deși rădăcinile epocii informației și ale revoluției digitale se află în antropologia clasică întemeiată pe concepția aristotelică, de-abia valorificarea occidentală a acestei separări a dus în mod inevitabil la apariția computerului. Ține de logica acestei dezvoltări ca, odată ce omul a ajuns să considere că o mașină este inteligentă, să admită că aceasta poate deveni capabilă de percepție și de conștiință de sine. Prezentul ne confirmă că atunci cînd omul separă rațiunea de conștiință, le pierde pe amîndouă.