Înțeleg că în timpul războiului din Iugoslavia, taxa pentru uciderea civililor varia în funcție de statutul victimei: pentru a împușca un copil trebuia să mai scoți niște bani în plus (https://www.bbc.com/news/articles/c3epygq5272o). La fel ca în cazul masacrului din decembrie 1989 din România, nici în fosta Iugoslavie nu a fost prins nici un lunetist, ceea ce ar trebui să ne facă să ne întrebăm dacă nu cumva activitatea de „safari sniper” s-a desfășurat mai întîi la noi. Presupun că beneficiarii acestor servicii nu au plătit taxe, așa că nu m-ar surprinde dacă unii politicieni din România ar condamna activitatea din cauza evaziunii fiscale.
Pentru o fază a sfîrșitului lumii, lucrurile par că stau totuși destul de bine. O demonstrează faptul că suntem încă destul de relaxați și nu ne temem că s-ar putea termina brusc totul înainte de a apuca să omorîm și noi pe cineva. Aspectul bun sau rău al lucrurilor, în funcție de care parte a țevii de armă ne aflăm, este că pe măsură ce ne pregătim pentru a încheia povestea omului, costurile morale și financiare ale uciderii (https://www.dw.com/en/sarajevo-safari-documentary-explores-bosnian-war-sniper-allegations/a-63534947) devin tot mai reduse. S-ar putea chiar să fim plătiți pentru asta, așa, ca un part-time care să ne ajute să punem pîine pe masă și să aducem bani la buget. Am avea în plus și justificarea morală pe care o folosim deja pentru orice ticăloșie realizată, de regulă, cu Dumnezeu înainte: „n-am făcut-o ca să mă distrez ori ca să mă îmbogățesc, ci efectiv ca să supraviețuiesc.” „Am făcut-o pentru copiii mei.” „Dacă nu o făceam eu, o făcea altul.” „Și care-i problema, oricum toată lumea omoară pe toată lumea!” În definitiv, a existat o perioadă în care autoritățile americane plăteau sume frumoase pentru fiecare scalp de indian: la valoarea actuală, un scalp de bărbat era plătit cu $12.000, unul de femeie cu $6000 și unul de copil cu ceva mai puțin (https://www.theguardian.com/commentisfree/2021/nov/15/new-england-once-hunted-and-humans-for-money-were-descendents-of-the-survivors). Probabil că una din rugăciunile coloniștilor de mulțumire din cadrul sărbătorii de Thanksgiving era legată de recunoștința pentru o recoltă bogată anuală de scalpuri. În orice caz, faptul că între timp prețul pentru uciderea unui copil a mai crescut reprezintă un indicator incontestabil al progresului civilizațional.
Ce mă îngrijorează pe mine de fapt este tocmai acest aer general, încrederea tuturor că este loc încă de foarte mult rău, sentimentul lor că în ciuda răului cumplit care sporește de la o zi la alta, mai este încă timp, suntem foarte bine.