Se apropie perioada aceea din an în care mulți dintre noi vor revedea filmul Singur acasă. Alții vor pretinde desigur că vor sărbători Crăciunul, sperînd că acesta va aduce un strop de magie sărbătorilor de iarnă din inima lor, adică și mai mult întuneric în mințile lor confuze. Dar indiferent de felul în care lumea din care facem parte va sărbători acest interval, ea ne oferă deja un spectacol cu atît mai surprinzător pentru mine, cu cît este total insesizabil pentru cei mai mulți: spectacolul celor plecați de-acasă.
De-abia în ultimii doi, trei ani mi-am dat seama, privindu-i pe oamenii pe care-i vedem prin oraș, că expresia „e plecat de-acasă” folosită pentru a descrie individul a cărui minte „a luat-o razna” dobîndea o confirmare literală: indiferent de ora la care îi întîlneam, postura, ținuta, expresia, privirea oamenilor (cu excepția copiilor mici și a bătrînilor) sugerau doar că merg undeva, nu și că urmează să se întoarcă și, cu atît mai puțin, că ar fi plecat dintr-un loc al lor. În perioada caldă, de dimineața pînă seara, impresia este că toată lumea se duce la ori vine de la plajă. În perioada rece, impresia este că toată lumea coboară în sau revine din mină.
Este o mulțime plecată de-acasă la propriu, dar asta nu înseamnă că este una care rătăcește în căutarea unui loc. Este o mulțime care rătăcește în căutarea rătăcirii și tocmai acest aspect determină natura clinică a rătăcirii ei. De-abia acum am aflat, scriind aceste rînduri din dorința de a înțelege starea aceasta contradictorie de agitație împotmolită care îi caracterizează pe majoritatea indivizilor din mediul urban, că „razna” vine din cuvîntul slavon „razini”, care înseamnă „divers”, „diferit”. Mă-ntreb atunci dacă nu am putea înțelege mai bine cauza, natura și efectele rătăcirii dacă am apela în același timp la „razna” și la „erezie”, cuvînt al cărui etimon grecesc („hairesis”) înseamnă „alegere proprie”.
Diversitate, diferență, alegere: principiile esențiale care au făcut posibilă plecarea de-acasă a omului occidental după o experiență milenară a locuirii. Totuși, după cum arăta Gustave Thibon, problema nu este determinată de niciunul dintre membrii unei polarități naturale, ci de excluderea unui termen al ei: „Orice unitate sănătoasă postulează o diversitate. Reciproc, orice diversitate sănătoasă se bazează pe o unitate. [...] Într-un organism bolnav, unitatea degenerează în centralizare, iar pluralitatea în anarhie” (Gustave Thibon, Diagnostic. Eseu de fiziologie socială, Cluj, Echinox, 2004, p. 82). Prin urmare, problema nu este diferența sau alegerea, ci felul în care transformăm alegerea într-o armă împotriva unității sau împotriva diferenței. Preferința exclusivă pentru un termen al unei astfel de polarități, explică Thibon, este posibilă prin dubla pierdere a conștiinței unui centru și a întregului. Atenția acordată de Thibon acestor relații ne ajută să înțelegem mai bine că nu putem vorbi despre integritate morală, intelectuală și chiar mintală fără această dublă conștiință, premodernă, care a fost indispensabilă nu doar transmiterii și receptării mesajului creștin, ci comunicării efective dintre oameni și creșterii lor spirituale.
Prăbușirea morală, intelectuală și mintală a societății occidentale, din care facem și noi parte, este cauzată (și) de pierderea acestei integrități, pierdere confirmată de starea ei actuală de rătăcire. Cel mai probabil, ce este mai rău de-abia de-acum începe: după o primă etapă, să-i spunem de acomodare cu rătăcirea, în care lumea occidentală s-a simți străină în propria ei casă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/05/toti-sunt-in-casa-dar-nimeni-nu-i-acasa.html), pare că am intrat în etapa următoare, cea în care lumea începe să se simtă cu atît mai acasă cu cît o ia razna într-un mod mai diferit.