Moartea lui Ion Iliescu nu marchează sfîrșitul comunismului sau al post-comunismului, ci sfîrșitul tranziției. Sfîrșitul tranziției de la comunismul rău la cel bun, de la totalitarismul rău, care nu ne convenea pentru că era impus de sus, la cel bun, care, indiferent că este de stînga, de dreapta sau de centru, conservator sau progresist, religios ori secular, ne convine pentru că este stabilit prin consens social și asumat personal, ales în mod liber și în cunoștință de cauză.
În vechea spiritualitate ortodoxă, scopul vieții era dobîndirea Duhului Sfînt ca o condiție a unirii cu Hristos și a creșterii în El. În noua spiritualitate ortodoxă, scopul este cultivarea propriului duh ca o condiție a înălțării de sine.
Noua spiritualitate ortodoxă a păstrat vechiul vocabular ascetic, însă i-a atribuit sensuri și obiective noi. Astfel, noua ortodoxie înțelege prin despătimire un efort de lepădare a coarnelor, ghearelor și colților care ar împiedica zborul noului credincios ortodox. Însă noul credincios ortodox este împiedicat de îndrumătorii lui spirituali să vadă că tocmai aripile sale permit creșterea coarnelor, ghearelor și colților, care sunt cu atît mai lungi și mai ascuțiți cu cît aripile îi sunt mai mari, iar penele mai albe.
Sunt trei feluri de oameni: zburătorii (intelectualii), tîrîtorii (victimele consensuale ale consumerismului și adepții vieții fără orizont) și mergătorii. Mergătorii sunt o minoritate pe cale de dispariție, cu atît mai mult cu cît sunt considerați de zburători un exemplu prost (pentru că mergătorii ar putea zbura și ei, dar nu vor), în timp ce tîrîtorii îi văd ca pe o amenințare, nu atît pentru că se tem că ar putea fi călcați de mergători, ci pentru că aceștia le-ar putea propune să se ridice.