Mîntuirea social-cultural-politică

 

Nu doar că natura căderii care-l afectează pe om îl împiedică să-și recunoască starea căzută, dar chiar și atunci cînd reușește să o facă, el este incapabil să iasă cu adevărat din ea, întreținînd cel mult acea speranță a depășirii căderii pe care se întemeiază orice credință religioasă și care este împlinită doar în creștinismul demn de întemeietorul său. Spre deosebire însă de epocile anterioare, modernitatea se distinge prin efortul de a exploata această așteptare nu atît religios, cum se întîmpla pînă la ea, cît mai degrabă exclusiv cultural, științific și politic, subordonînd religia acestor direcții. Practic, modernitatea a revendicat sentimentul speranței după ce a reușit să preia cu succes patrimoniul spiritual și religios cu sprijinul liderilor creștini care socotiseră că, în schimbul implicării lor, li se va permite să administreze în continuare creștinismul – sau măcar să opereze o creștinătate golită de conținutul ei propriu – în formule mai mult sau mai puțin adaptate proiectului modern.

Astfel, modernitatea a reușit să înlocuiască soluțiile metafizice simbolice ale religiei cu soluții pozitive în sensul aplicabilității, adaptabilității și verificabilității lor în planul unei vieți definită strict de un tip de determinism biologic combinat cu cel materialist-istoric (mai primitiv în țările stăpînite de totalitarismul comunist, mai elaborat și mai subtil în lumea occidentală). Întrucît impasul determinat de încercarea de rezolvare materială a unei chestiuni spirituale nu putea fi anulat decît prin abandonarea proiectului, gîndirea modernă a încercat să-l depășească prin spiritualizarea legilor sociale și materiale pe care le-a păstrat și completat în vederea satisfacerii așteptărilor unei speranțe pe care a reorientat-o schimbîndu-i centrul de greutate mai întîi, care nu mai este determinat de ieșirea din starea de cădere, ci de uitarea ei. Acest mecanism a devenit evident în ultimii doi ani în România, unde cele două narațiuni concurente, cea naționalist-creștină și cea secular-cosmopolită, în egală măsură caracteristice pentru viziunea modernă a salvării, confirmă atît noua funcție salvatoare a politicului, cît și natura politică a noii speranțe.

 

Gîndul de zi (236)

 

Gradul de iresponsabilitate și de negare a realității demonstrat zilnic de cele două tabere care se confruntă astăzi în România, cea naționalistă și cea pro-occidentală, depășește prin amploare și intensitate simpla ipocrizie și disonanță cognitivă. Indivizii care le aparțin au intrat de cîțiva ani deja în registrul patologicului. Mai precis, naționalismul a fost transformat într-un sistem care atrage și produce sociopați așa cum pro-occidentalismul a fost transformat într-un sistem care atrage și produce psihopați. Primii mai au sentimente intense, dar nesiguranța, instabilitatea și frustrările îi fac să reacționeze violent și neașteptat, în timp ce psihopații pot imita emoții și compasiune doar pentru a cîștiga încrederea victimelor, fără a resimți însă vreo clipă grijă sau responsabilitate pentru acestea.

 

Droguri chirurgicale

 

Dealerii din Ministerul Educației condamnă traficul și consumul de droguri, convinși că nici un tînăr care a urmat schema lor terapeutică reprezentată de învățămîntul obligatoriu nu ar mai avea nevoie de droguri de mare risc. Sunt numiți experți în virtutea experienței de preparatori, deși ei sunt în sens propriu experimentatori, misiunea lor fiind cea de a experimenta răspunsul tinerei populații la un tip specific de tratament. La fel condamnă traficul și consumul de droguri și dealerii din BOR, care au transformat credința ortodoxă într-un tratament cu substanțe toxice diverse, de la cele naționaliste sau globaliste la cele păgîne ori seculare. La fel le condamnă toți dealerii de stupefiante ideologice de stînga, de centru sau de dreapta din societatea românească. Substanțele tuturor acestora sunt superioare narcoticelor obișnuite întrucît nu ucid consumatorul, ci doar realitatea.

Prin precizia și finețea acțiunii și efectelor, aceste substanțe pot fi numite droguri chirurgicale. În plus, spre deosebiri de drogurile de mare risc, cele chirurgicale sunt lipsite de orice risc, întrucît separă în condiții de maximă siguranță inima de minte și amîndouă de realitate. Recentele tragedii îi ajută astfel pe dealerii de droguri chirurgicale să-și propună produsele ca soluții la industria de narcotice, deși aceasta nu ar fi apărut și nu s-ar fi dezvoltat dacă tinerii, familia și societatea românească nu ar fi fost deja desprinși de realitate în primul rînd.