Mileniul american?

 

„Secolul american” a inaugurat „Mileniul american”, intervalul de la sfîrșitul veacurilor cînd credincioșii vor stăpîni lumea împreună cu Trump, care-l va face pe Jesus mare din nou. Pe măsură ce călătoria pelerinului continuă, tot mai multe teritorii ocupate temporar de intruși lipsiți de viziune, adică de non-americani, sunt eliberate. După iminenta eliberare a Groenlandei, va urma probabil Islanda, iar Atlanticul va deveni efectiv noua Mare Nostrum.

Chiar dacă soarta Groenlandei se va schimba prin exploatare intensivă de minerale și petrol precum și prin militarizare și transformare în arsenal nuclear spre binele planetei, este puțin probabil ca soarta groenlandezilor să se schimbe. Ea a fost deja pecetluită prin politica daneză de colonizare și degroenlandificare forțată din anii ’50-’60 ai secolului 20:

 

„Odată cu constituția daneză din 1953, statutul colonial al Groenlandei a luat sfîrșit pe măsură ce insula a fost încorporată în teritoriul danez ca „amt” (județ). Cetățenia daneză a fost extinsă la groenlandezi. Politicile daneze față de Groenlanda au constat într-o strategie de asimilare culturală sau degroenlandificare. În această perioadă, guvernul danez a promovat utilizarea exclusivă a limbii daneze în chestiuni oficiale și a cerut groenlandezilor să meargă în Danemarca pentru studiile lor postliceale. Mulți copii groenlandezi au crescut în școli-internat din sudul Danemarcei, iar unii și-au pierdut legăturile culturale cu Groenlanda.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Greenland).

 

Pînă în acel moment, populația băștinașă din Groenlanda avea cea mai mică rată de sinucidere din lume. De fapt, sinuciderea era un fenomen total inexistent pe insulă. După aceste reforme de inginerie socială, însă (populațiile germanice au o înclinație specială pentru îmbunătățirea rasei prin educație și intervenții medicale, vezi politicile statelor scandinave față de laponi la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2016/10/chestiunea-romaneasca.html), fenomenul sinuciderii a început din 1970 să bîntuie populația băștinașă, pentru ca din 2010 pînă în prezent Groenlanda să înregistreze cea mai mare rată de sinucidere din lume, sinuciderea fiind prima cauză de mortalitate în rîndul tinerilor groenlandezi:

 

„Într-adevăr, în prima jumătate a secolului al XX-lea, groenlandezii au trăit la fel ca în ultimii 4000 de ani: au vînat și pescuit, grupîndu-se în sate mici, îndepărtate, împrăștiate de-a lungul coastei stîncoase. Ei se mîndreau, de asemenea, cu una dintre cele mai scăzute rate de sinucidere din lume. O analiză daneză a constatat că între 1900 și 1930, Groenlanda a avut o rată anuală de sinucidere de doar 0,3 persoane la 100.000. De altfel, pînă și „în 1960, a existat încă un an în care nu au fost înregistrate sinucideri printre groenlandezi”, notează Jack Hicks, un expert canadian în sinuciderea în regiunea arctică.

În 1970, numărul sinuciderilor a început să crească, iar pentru următorii șaisprezece ani, rata a tot crescut. Cînd a atins apogeul în 1986, sinuciderea devenise principala cauză de deces pentru tinerii din mai multe orașe.

[…] Peter Bjerregaard de la Institutul Național de Sănătate Publică din Danemarca a remarcat că în timp ce problema sinuciderii din Groenlanda a început în 1970, aproape toate decesele au implicat oameni născuți după 1950 – în același an în care Groenlanda și-a început transformarea de la o colonie îndepărtată la un stat social, pe măsură ce danezii au relocat (citește „dislocat în mod forțat”, nota mea, G. F.) rezidenții pentru a le oferi servicii moderne și vaccinări antituberculoase. Hicks, cercetătorul canadian, a spus că legătura este prezentă și în alte societăți inuite.

[…] „S-a întîmplat mai întîi în Alaska, apoi în Groenlanda și în cele din urmă în Arctica de Est a Canadei”, mi-a spus el. „Nu cei care au fost forțați să intre în comunități ca adulți au început să manifeste rate ridicate de comportament suicidal, ci copiii lor, prima generație care a crescut în orașe.” (https://slate.com/news-and-politics/2009/10/why-do-so-many-greenlanders-kill-themselves.html#pagebreak_anchor_2).

 

Ceea ce nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă cei care vînd povești separate de lumea în care acestea au apărut, precum conservatorii creștini anglo-saxoni dedicați revrăjirii lumii, este că ele nu funcționează nici măcar ca divertisment în condițiile dispariției lumii lor. Dimpotrivă, este foarte probabil să accentueze conștiința alienării indivizilor dislocați prin colonialism și neocolonialism. Poveștile spuse în rezervații de bătrînii triburilor din America de Nord mai aveau sens doar pentru ei, pentru că bătrînii trăiseră în lumea acelor povești, însă aceea era o lume pe care ei nici măcar nu mai puteau să o reprezinte și cu atît mai puțin să o transmită mai departe. Generațiile ulterioare erau deja condamnate la dispariție, iar alcoolul și drogurile nu sunt pentru băștinașii teritoriilor ocupate de lumea nouă decît o cale mai lungă și mai dureroasă către acest sfîrșit, scurtată doar de un glonț în cap.

În spatele îndemnului pervers la „cultivarea tradiției” în condițiile dislocării totale nu se află decît intenția elitelor intelectuale autohtone (culturale și religioase) de a da o expresie locală visului american, îmbrăcîndu-l în limba, cultura și religia locală doar pentru a ascunde transferul total de identitate personală și națională odată cu ascunderea transferului de transcendență (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/transferul-de-transcendenta-in-bor.html). Dar acceptarea colonizării culturale și spirituale marchează totodată sfîșitul autorității elitelor locale, a căror contribuție încetează să mai fie necesară, așa cum autoritatea statului danez a fost complet ignorată de statul american în proiectul său groenlandez:

      

„Statele Unite au încercat să construiască o rețea subterană de locuri secrete de lansare de rachete nucleare în calota glaciară groenlandeză, numită „Project Iceworm”. Conform documentelor declasificate în 1996, acest proiect a fost gestionat de Camp Century din 1960 pînă în 1966 înainte de a fi abandonat ca nefuncțional. Rachetele nu au fost niciodată instalate și nici nu s-a solicitat vreodată acordul necesar din partea guvernului danez pentru instalarea lor. Guvernul danez a aflat de misiunea programului de-abia în 1997, cînd l-a descoperit în timp ce căuta, în documentele desecretizate, înregistrări legate de prăbușirea unui bombardier B-52 echipat cu armament nuclear în apropierea bazei aeriene Thule în 1968”. (https://en.wikipedia.org/wiki/Greenland)

 

Poziția adevărului

 

În timp ce unii psihologi și-a și-au exprimat dubiile în privința sănătății mintale a lui Călin Georgescu (https://www.capital.ro/calin-georgescu-furios-anuntul-care-rastoarna-calculul-alegerilor-un-control-psihiatric-e-o-urgenta.html), alții consideră că Georgescu „exprimă, prin poziția corpului, prin poziția capului, a umerilor, prin tăria sau moliciunea cu care transmite frazele, adevărul.” (https://r3media.ro/psiholog-mihai-george-corui-descriere-calin-georgescu-sta-drept-stoic-nu-se-clatina-semn-persoana-extrem-de-puternica/) Mai precis, „acest om spune adevărul pe care îl crede și cu care se indetifică (sic!) din profunzimea ființei lui”. Totuși, simplul fapt de a te identifica cu adevărul pe care îl crezi nu reprezintă în mod necesar o dovadă de onestitate (de pildă, atunci cînd adevărul tău este că trebuie să te faci frate cu dracu ca să treci puntea sau că scopul scuză mijloacele sau că nu există nici un adevăr, convingere care te eliberează de obligația de a fi cinstit) și nici un semn de sănătate mintală (de pildă, atunci cînd te identifici cu adevărul sau cînd adevărul în care crezi implică convingeri legate de nanocipurile din Coca-Cola). Dar important este că avem aici lucrurile fundamentale: adevărul, ființa și profunzimea care ne garantează autenticitatea intuiției și validitatea concluziei. Prin urmare, Georgescu este adevărat într-un sens profund, care explică de ce participanții la protestul de ieri din București au purtat portrete cu Georgescu printre alte icoane ortodoxe (https://hotnews.ro/ramane-neclar-daca-calin-georgescu-va-fi-lasat-sa-candideze-din-nou-la-presedintie-cum-a-vazut-reuters-protestul-de-ieri-din-romania-1879552).

Sunt puține informații despre poziția capului, corpului și umerilor lui Hristos în timp ce vorbea și se ruga. Știm doar că a îngenuncheat în timpul rugăciunii din grădina din Ghetsimani (Luca 22, 41) și că și-a ridicat privirea cu altă ocazie (Ioan 11, 41). Cu toate acestea, putem deduce totuși că spunea adevărul pentru că, la fel ca Georgescu, și Hristos se identifica din profunzimea ființei lui cu lucrurile pe care le afirma.

Recunosc că deși nu sunt competent să deduc adevărul din poziția capului și a umerilor cuiva, e ceva care nu-mi inspiră încredere în postura dlui Mihai George Corui (https://www.facebook.com/reel/1329608934734444), psihologul care a evaluat și confirmat calitățile de lider ale lui Călin Georgescu și integritatea lui personală și a cărui declarație a fost preluată, evident ca o recomandare, de site-ul r3media. Aș observa totuși că pentru a fi un lider carismatic nu trebuie să fii neapărat onest și nici sănătos mintal. Psihopații și cinicii pragmatici, escrocii manipulatori de toate felurile au carismă și caută să ajungă lideri, fiind ajutați de grupuri mai mult sau mai puțin numeroase de oameni confuzi și speriați, pe care-i manipulează și exploatează emoțional promițîndu-le vindecarea. Spre deosebire de partidele care le ofereau alegătorilor cîte o găleată goală și o sticlă de ulei, Georgescu și AUR umplu găleata cu salvarea neamului iar sticla cu apa sacră.

Căutînd să aflu cîte ceva despre psihologul căruia postura fizică a unui om îi dezvălui profunzimea acelui om, am descoperit aceeași idee tipică spiritualității New Age pe care o întîlnim și în cazul Cristelei Georgescu, și anume principiul auto-vindecării prin echilibrarea energiilor:

 

„Mihai este Psiholog și Terapeut, antrenor emoțional cu o capacitate extraordinară de a comunica cu oamenii, de a lucra cu ei, de a sta în mijlocul lor, de a-i sprijini în descoperirea propriei autenticități și a descifrării cauzelor emoționale ale bolilor. În cursurile susținute, Mihai armonizează resurse absolut esențiale, bio-logice, de autocunoaștere și înțelegere a programelor biologice naturale de supraviețuire, cu principii ale Noii Medicine Germanice, menite să ofere claritate viziunii sale și a celorlalți de a aborda boala, conflictul emoțional și în cele din urmă, vindecarea.” (https://evenimente.marfil.ro/speaker/2369/).

 

Recunoașterea beneficiilor terapeutice oferite de Noua Medicină Germanică mi se pare deosebit de relevantă în contextul discursului psihoterapeutic susținut de soții Georgescu, Cristela Georgescu la nivel individual, Călin Georgescu la nivel național (și chiar mondial: „Marea și istorica națiune română a devenit un ghid în conștiința globală, un simbol al curajului de a-și cere drepturile și libertățile fundamentale FĂRĂ COMPROMIS!” http://www.cotidianul.ro/calin-georgescu-il-scuipa-pe-soros-ce-tsunami-urmeaza/). Noua Medicină Germanică se adresează în special bolnavilor de cancer și promite vindecarea printr-o trezire în conștiință. Practic promite o vindecare miraculoasă, iar vindecarea Cristelei Georgescu de cancer susține această narațiune psihoterapeutică. Soții Georgescu au trecut prin moarte și au învins-o. Iar asta s-a întîmplat recent și cuiva care trăiește în prezent și-l cunoaștem, nu cu două mii de ani în urmă cuiva despre care nici măcar nu știm cum își ținea gîtul și umerii. Era de așteptat ca poporul ortodox, aruncat de ierarhia ortodoxă în capcana dezvoltării spirituale și a echilibrării energiilor, nu doar să se îmbolnăvească spiritual de moarte, dar și să prefere o formă de salvare pe cît de confortabilă, pe atît de falsă.

Rețeta Noii Medicini Germanice oferă însă un deznodămînt opus celui promis de vindecători și așteptat de pacienții disperați:

 

„[…] pentru eficiența terapiei lui Hamer (autorul noii medicini germane) nu veți găsi dovezi, ci numai ”mărturii” neverificate și neverificabile, în ciuda faptului că se susține că acesta a vindecat de cancer mii și mii de persoane. În schimb veți descoperi că au existat cazuri în care viața pacienților a fost pusă în pericol și că unii dintre ei chiar au murit în urma renunțării la tratamentele medicale.

Vă voi da un singur exemplu. Austriaca Olivia Pilhar avea șase ani, în 1995, când a fost diagnosticată cu o formă de cancer la rinichi. Medicii i-au recomandat un tratament care avea șanse de reușită de circa 90%. Un tratament dureros, care includea o intervenție chirurgicală și utilizarea de citostatice. Părinți fetiței află de promisiunile Noii Medicine Germane și decid să renunțe la tratament și iau legătura cu Hamer.

Acesta, de la distanță, le explică părinților că vinovat de cancer este ”conflictul foamei”, deoarece Olivia nu agrea deloc mâncarea pregătită de bunica ei, și că fetița mai are și un cancer la ficat, apărut cu foarte scurt timp în urmă. Hamer îi recomandă mamei Oliviei să renunțe la locul de muncă și să stea cu fetița. Asta ar fi suficient pentru vindecare. Părinții nu anunță medicii care se ocupau de cazul Oliviei și pleacă în Spania pentru a se ocupa ei înșiși de fetiță. Acolo, în scurt timp, tumoarea a crescut, ajungând la un volum de 6 litri. Suferințele fetiței erau cumplite.

Olivia a avut un mare noroc. Reporterii de la televiziunea germană Spiegel TV află de caz și realizează un reportaj, în care apare și Hamer. Acesta susține că metoda sa funcționează în cazul Oliviei, în ciuda tuturor faptelor care îl contraziceau. În urma reportajului un tribunal din Austria decide retragerea drepturilor părintești pentru părinții Oliviei. Cu ajutorul poliției, fetița este adusă în Austria unde suportă o intervenție chirurgicală și un tratament cu citostatice. În urma acestui tratament Olivia s-a vindecat. Acesta este un caz fericit. Unul nefericit a fost cel al soției lui Hamer. Aceasta, bolnavă de cancer la sân, a refuzat orice tratament, cu excepția celui oferit de soțul său… a murit, din cauza cancerului, în 1985.” (https://stiintasitehnica.com/noua-medicina-germana-o-nazbatie-periculoasa/).

 

Pentru că nimeni din ierarhia ortodoxă nu a intervenit pentru a arăta că Georgescu are o poziție străină și chiar opusă față de adevărul creștin, indivizi străini de creștinism ajung să confirme adevărul poziției lui Georgescu. Dar mă întreb dacă ierarhia ortodoxă mai are dreptul moral de a discerne între adevăr și minciună, prespunînd prin absurd că ar avea curajul și discernămîntul necesare. Pastorala de Crăciun a PF Ignatie ne-ar putea inspira o astfel de impresie greșită cu privire la curajul și discernămîntul ierarhilor ortodocși:

 

„Ne găsim într-o societate fragmentată de „pasiuni politice”, susținute de cei care hrănesc „ura socială”; de cei care transformă credinţa în capital electoral; de cei care iau numele Domnului în deșert; de cei care vor să evadăm din citadela, fie ea chiar imperfectă, a valorilor europene și nord-atlantice; de cei care cred obsesiv că dețin telecomanda venirii lui Iisus pe pământ; de cei care cred mai mult în zeița ancestrală a pământului, cu energiile și apele lui idolatrizate; de cei care ne amăgesc cu falsul patriotism și pacifism; de predicatorii recenți ai ereziei sincretiste New Age care este „cel mai mare pericol pentru viața noastră creștină” și în care Hristos „este redus la rangul de mare maestru al spiritualității”; de cei care propovăduiesc ideologia nocivă a progresismului totalitar, în care omul este cuantificat doar în dimensiunea lui biologică, fiind considerat doar un construct cultural și fluid; de cei care cred că Biserica vie a lui Hristos dezbină, iar spiritualitatea unește.” (https://episcopiahusilor.ro/iubirea-vrajmasilor-criteriul-adevaratei-partasii-cu-dumnezeu#_ftn16)

 

În realitate, „citadela valorilor europene și nord-atlantice” este o cloacă din punctul de vedere al valorilor creștine; cloaca vestică nu oferă în raport cu cea din estul Europei decît un grad mai ridicat de confort; a vorbi astăzi despre „valori europene și nord-atlantice” este, din perspectivă creștină, un mod de a lua numele Domnului în deșert. Iar credința într-o spiritualitate globală unificatoare a fost întreținută în România de maeștrii spirituali precum Pleșu, apreciat nu de mult de PS Ignatie ca un „intelectual creștin al României” (https://episcopiahusilor.ro/invierea-lui-hristos-si-falsii-gardieni#_ftn7), chiar dacă, mai recent, ierarhul Hușilor l-a reevaluat, retrogradîndu-l pe poziția măruntă de „intelectual al țării noastre” (https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-nu-cumva-suntem-indiferenti-fata-de-ceea-ce-tine-de-universul-nostru-launtric-dumnezeu). Și nu pot să nu mă întreb, avînd în vedere neopăgînismul promovat de Patriarhie și de zona ortodoxă fundamentalistă în ultimele două decenii, dacă PS Ignatie ar mai fi menționat critic tema neopăgînă a credinței „în zeița ancestrală a pământului, cu energiile și apele lui idolatrizate” dacă Georgescu nu ar fi jucat cartea patriotismului și pacifismului.

Însă pacea și naționalismul cuplului Georgescu țin mai mult de fenomenul hippie, la fel și antimilitarismul lui Georgescu. Flower Power-ul lui Georgescu se suprapune doar parțial cu mistica neamului a neolegionarismului cultivat prin mănăstirile și parohiile ortodoxe. Deși ambele provin din neopăgînismul interbelic, neopăgînismul de tip Georgescu a rămas cumva mai pur, ferit de influențele naționalist-ortodoxe și de aceea s-a putut dezvolta mai bine în mediul New Age apărut cu aproximativ șaptezeci de ani în urmă. Această reîntîlnire din prezent a două filoane păgîne care s-au dezvoltat diferit în ciuda unor rădăcini comune mi se pare fascinantă și sper că voi avea timp să o urmăresc și să o prezint în viitoarele mele intervenții pe marginea acestui subiect. Aceste maturizări a neopăgînismului importat în România cu o sută de ani în urmă, care au sfîrșit prin a dobîndi astăzi un specific local, ne ajută să înțelegem mai bine cum a fost posibil ca în doar două decenii ortodoxia tradițională să fie efectiv eliminată, un fapt care s-a produs fără contribuția ortodocșilor liberali în ciuda efortului lor de a-i da ortodoxiei tradiționale lovitura de grație.