Gîndul de zi (300)

 

Creștinismul reformat încearcă să-i hrănească pe credincioși cu povești despre cît de bun, de gustos și de hrănitor este Domnul, dar farfuria lor este mereu goală. Este o halucinație. Pe de altă parte, ortodoxia românească le oferă credincioșilor porții enorme din Trupul și Sîngele Domnului, cu care aceștia se îndoapă pentru a putea face față în confruntarea cu o lume nemiloasă, care nu-și oferă bogățiile decît oamenilor puternici, capabili să rostească „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșelile greșiților noștri” și înainte, și în timp ce își strivesc aproapele, văzut ca un rival în efortul mîntuitor de a dobîndi lumea aceasta, singurul mod în care ortodoxul din noua BOR înțelege îndemnul lui Hristos de a birui lumea.

 

A trăi și a exista

 

Creștinii de astăzi cred în Dumnezeu așa cum cred în cel răposat cei adunați la priveghi: credem că cel care a murit există, chiar dacă nu vede și nu aude nimic. Există, dar nu trăiește, deci nu există așa cum existăm noi. Există doar în inima noastră, unde îl primim de-abia după ce a murit, adică după ce a devenit incapabil să ne mai rănească judecîndu-ne sau dezamăgindu-ne în vreun fel.

Postul Mare ne ajută să vedem că lucrurile stau exact invers: noi suntem cei morți deoarece vedem și auzim totul în afară de ceea ce este esențial. Postul Mare concentrează experiența creștină a situației noastre existențiale, ajutîndu-ne să înțelegem și să recunoaștem că absența vederii duhovnicești este semnul unei morți mai teribile decît cea trupească. Noi trăim, dar nu existăm. Pentru a exista, avem nevoie de o altă inimă, de o inimă în care Dumnezeu și oamenii pot să trăiscă și să fie vii, nu doar să existe.