Chiar dacă omul modern și-a reamenajat interiorul, creînd în sufletul și în mintea lui spații pe cît de deschise, pe atît de goale, corespunzătoare locuințelor open space, la rîndul lor aplicații arhitecturale ale ideologiei societății deschise, el nu poate desființa pereții cămării inimii (sau ai sufletului). Poate doar să o țină încuiată și chiar să o zidească din afara ei. Creștinul modern o vizitează cu neplăcere de fiecare dată cînd se roagă, adus în acel loc tainic (perceput însă de creștinul modern ca obscur și strîmt) de vechile rugăciuni, în timp ce noile rugăciuni îl ajută să iasă cu un sentiment de ușurare din singurul loc în care omul își poate veni în fire.