Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 24 august 2014

Liturghia lui „ca şi cum”



Uneori, toţi aceşti teologi şi preoţi care confundă sensul tranzitiv al prefacerii cu cel reflexiv, identificând prefacerea cu o mare prefăcătorie, îmi lasă impresia că sunt discipoli ai lui Hans Vaihinger. Vreau să spun că nu pot să nu te pună pe gânduri unele intervenţii ale preoţilor de genul celui de la biserica la care încă mai merg. Iată, de pildă, anunţurile făcute de preot pe o notă veselă imediat după Rugăciunea Domnească. Poate că preotul este bine intenţionat şi urmăreşte să-i destindă pe credincioşi după momentul concentrat al Sfinţirii Darurilor. Numai că introducerea unei pauze de cafea între Tatăl nostru şi momentul împărtăşirii face inutil tot urcuşul de până acolo.
Liturghia ar trebui să fie un moment şi un prilej de bucurie. Sunt convins că un credincios cu credinţă puternică trăieşte această bucurie şi acolo unde sunt puse în scenă acele lălăieli familiare care, oricât de scurte, reuşesc să pară de fiecare dată interminabile, sau acele mici spectacole de revistă de felul celor produse de preotul menţionat mai sus. Dar şi într-un caz, şi-n celălalt, pentru credincioşii mai simpli, ca mine, liturghia sfârşeşte printr-o distracţie, în sensul al doilea al termenului: „lipsă de atenţie, de concentrare”. Sfârşeşte în ficţiunea rezervată de Vaihinger realităţii celei mai adânci.