Pagini

vineri, 13 noiembrie 2015

Noua corupţie



Atunci când Iohannis, actualul preşedinte al României, a răspuns prin „fără politicieni nu se poate” cererii protestatarilor din Piaţa Universităţii de reformare a clasei politice, el a recunoscut implicit că în România nu se poate fără politicieni corupţi. Pentru că aceştia erau de fapt contestaţi de lumea adunată în stradă. Iohannis şi-a recunoscut astfel propria sa corupţie morală şi ne-a cerut şi nouă, cetăţenilor, să ne împăcăm cu o situaţie inevitabilă, chiar dacă regretabilă.
De ce nu se poate fără conducători corupţi în România? Pentru că întregul sistem politic actual este atât de corupt încât nu permite accesul nici unui om care nu a fost corupt mai întâi? Că eşti politician doar în măsura în care eşti corupt?
Sau pentru că, uneori, liderii corupţi sunt sprijiniţi, fiind legitimaţi şi creditaţi tocmai de cei de la care ne-am aştepta să-i denunţe: fără hermeneutica frauduloasă prin care Traian Băsescu era comparat cu Harap Alb de Gabriel Liiceanu sau cu William Bligh, căpitanul de pe nava Bounty, de Mihail Neamţu (http://www.contributors.ro/cultura/william-bligh-traian-basescu-despre-profilul-psiho-politic-al-ofiterului-de-nava/) poate că mai multă lume şi-ar fi pus întrebări în legătură cu „instinctul bunei orientări” dovedit de Băsescu (potrivit lui Neamţu). Bineînţeles, intervenţia dlui Neamţu ne vorbeşte în primul rând despre propriul său instinct de orientare. Luciditatea lui Băsescu e de natură să-l facă şi pe dl Liiceanu să o demonstreze pe a sa, de vreme ce filozoful îi este recunoscător lui Traian Băsescu pentru că ne-a „aşezat pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm” (http://www.catavencii.ro/editorial/securistii-intre-ei/). Un drum presărat de Spâni şi Oameni Roşii (http://www.catavencii.ro/generalul-oprea-e-gituit-de-coloneii-blejnar-si-mru/) şi aproape fără nici un ajutor pentru poporul român, singurul Harap Alb din poveste, şi tocmai de aceea ascuns, dat uitării de hermeneuţii reţelei. Oricine îndrăzneşte să arate spre capacul de pe gura puţului unde poporul român este închis şi eliberat regulat de Spân este întâmpinat cu o privire îngrijorată, cu o reacţie precaută, de parcă ar fi vorba de un epileptic în pragul crizei.
Dar poate că în România nu se poate fără conducători corupţi şi pentru că se poate cu ei. Pentru că lumea s-a obişnuit cu ei într-atât încât îi consideră, precum Iohannis, ceva firesc. Lumea, de la liderii corupţi la oamenii simpli, s-a obişnuit cu imaginea poporului răbdător, a poporului rezistent, capabil să reziste urgiilor şi ticăloşiilor. Românii pot să ducă orice, pot să încaseze oricât. Este singura virtute care ne-a rămas necontestată. De fapt, a fost chiar cultivată de liderii corupţi: în definitiv, supravieţuirea lor depinde de această virtute a noastră. Din păcate, ne privim aşa cum suntem priviţi: precum locuitorii din Virginia de Vest, în faţa cărora orice gunoi de antreprenor crede că-şi poate vărsa gunoaiele, fie ele şi reziduuri chimice, fără teamă, pentru că băştinaşii sunt întăriţi de o lungă istorie de suferinţă şi sunt gata să înghită orice:

To hell with all of my fellow West Virginians who bought so deeply into the idea of avoidable personal risk and constant sacrifice as an honorable condition under which to live, that they turned that condition into a culture of perverted, twisted pride and self-righteousness, to be celebrated and defended against outsiders.  To hell with that insular, xenophobic pathology. To hell with everyone whose only take-away from every story about every explosion, every leak, every mine collapse, is some vague and idiotic vanity in the continued endurance of West Virginians under adverse, sometimes killing circumstances.” (http://www.huffingtonpost.com/eric-waggoner/west-virginia-chemical-spill_b_4598140.html sau la https://culturalslagheap.wordpress.com/2014/01/12/elemental/ )

Dar dacă aşa stau lucrurile, de ce au fost atât de numeroşi cei care au reacţionat în urma tragediei de la Clubul Colectiv (şi putem să ne aşteptăm să iasă chiar din ce în ce mai mulţi, vezi: http://www.catavencii.ro/editorial/dinceincemaimulti/)? De ce românii nu au răbdat şi de data aceasta? În fond, nu este prima dată când se-ntâmplă: au mai murit copii arşi, ba chiar bebeluşi, şi tocmai într-un loc unde se presupune că ar fi trebuit să fie protejaţi, şi anume la o maternitate. La Maternitatea Giuleşti, în august 2010. Nu a ieşit nimeni în stradă atunci şi nici când Ionuţ Anghel a fost ucis de câini maidanezi într-un parc bucureştean în septembrie 2013. De ce?
Gravitatea acestor evenimente nu este determinată doar de numărul victimelor, ci şi de statutul lor: la club a murit lumea bună, lumea adunată la un concert, lumea liberă. Lumea europeană. O lume care vrea să trăiască şi să moară în stil european, civilizat. O lume care nu rabdă batjocura, indiferenţa şi care i-a luat pe liderii corupţi prin surprindere. Ei erau obişnuiţi cu vechea Românie, cea care încasează, rabdă, duce. O lume învăţată de preoţi şi cărturari să confunde umilinţa cu smerenia, frica de şef cu ascultarea de părinte, dezorientarea acută cu „instinctul bunei orientări”.
E de aşteptat ca bodyguardul unui şef de bandă care a bătut şi ucis tineri în Piaţa Universităţii în iunie 1990 să fie, printre altele, şi patron de club, nu doar general cu patru stele. Asemenea lui Ed Luby, personajul unei povestiri a lui Vonnegut (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/05/romania-cu-usile-inchise.html), care devenise, din gangsterul lui Al Capone, respectatul patron de club privat dintr-un orăşel american. Luby voia să ţină departe „pleava”, adică oamenii simpli şi integri, care nu se lăsaseră corupţi nici de interes, nici de teamă. Dar tocmai aceştia sunt oamenii care fac posibilă căderea lui Ed Luby.
Iar acum toţi Luby îşi vor renova clubul; vor adăuga una, două, trei ieşiri de urgenţă şi câte un extinctor din metru în metru. Este exact ideea de schimbare, de „reformă a clasei politice” pe care actualii lideri corupţi o au în minte. Ed Luby va face clubul sigur. Pentru că asta e şi tot ce vrea lumea bună. Lumea bună, România nouă vrea nişte corupţi noi – sau va sfârşi prin a accepta nişte corupţi noi pentru că „fără politicieni nu se poate”. Nişte noi lideri corupţi care vor şti că lumea bună nu acceptă orice, nu rabdă oricât. Şi care iese imediat în stradă, cu reflex european şi revendicări civice atunci când este afectată.
În schimb, „pleava” vrea să nu mai moară nimeni. Pentru „pleavă” nu doar toţi cei vii, ci şi toţi morţii din România sunt ai ei, indiferent că sunt de la club, de la maternităţi sau ucişi de câini în parcuri. De data aceasta, Ed Luby nu mai poate să acuze pleava de aceste morţi. Pentru că Ed ştie că în acest caz, oamenii simpli vor spune cine i-a ucis: a fost el, Ed Luby, vechiul corupt, actualul om de bună credinţă.