Pagini

Oameni și Locuri

miercuri, 30 decembrie 2015

Anul Nou



„Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întîi.” Dar mai avem noi seri și dimineți? Avem ore, minute, secunde. Avem 6 a.m și 6 p.m. Dar poți avea și minute, și dimineți în același timp?
Un minut poate fi cît o dimineață, dar asta numai pentru că nu pot exista dimineți de un minut, de-o oră sau mai multe. Orice dimineață ține cît oricare alta din simplul motiv că nu este făcută din secunde. Nu este făcută nici măcar din timp, ci din început. Iar începutul nu poate fi măsurat. Nu există dincolo de început. Și nici dincoace. Secunda asta, în care scriu acum, nu este acum. Acum este doar acest scris.  
La țară, în schimb, sau cel puțin în unele locuri de la țară, ai și nopți, și zile. Poate că la oraș nu poți decît să mori cu zile, însă la țară poți mai ales trăi cu ele.
Există dimineața, există seara. Nu încerca să știi, la țară, ora la care urmează să se petreacă ceva. Vei afla că lucrul va avea loc „azi”. Iar „acum”, sau „îndată” înseamnă tot „azi”. Asta pentru că „acum” ține cît „azi”. Pentru că azi este acum. De aceea, „acum” ține, durează. Este ceea ce descoperă orășeanul la țară atunci cînd întîlnește timpul, dar nu timpul acela care îi scapă în permanență la oraș. Poate că timpul acela nici nu există. Nu poți simți decît fie lipsa timpului, fie timpul întreg, nu și bucățile de timp. De-abia acum, cînd a scăpat de minute, poate orășeanul să se întîlnească cu substanța timpului. 
Cred că știința va ajunge la o mai adîncă înțelegere a realității atunci cînd va admite că timpul se află cuprins într-un „la început”, față de care nu există vreo secundă „de dinainte”. Începutul în care se află Cuvîntul („La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”, Ioan, 1:1) nu se află într-un raport de anterioritate cu facerea lumii: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” Desigur, a spune că Dumnezeu e de dinainte de facerea lumii este, în cel mai bun caz, o stîngăcie. Începutul lui Dumnezeu este. Pentru că Dumnezeu este cel ce este.
Ziua de astăzi nu este mai proaspătă decît cea de ieri; amîndouă provin în egală măsură din același „la început” al facerii lumii. Nici o zi nu ar putea începe cu adevărat dacă ar fi doar urmarea zilei precedente și nu s-ar trage din acel început al zilelor, al timpului. Astăzi a început atunci, și de aceea noi suntem acum la început. Pentru că există un început, totul începe și totul este acum. Nu este vorba despre un ciclu de reveniri la un moment originar și nici despre o imobilizare într-un asemenea moment, ci despre o prelungire, o îmbibare a timpului cu realitatea începutului.
Cît de nou este un an pînă la venirea căruia numeri secundele celui ce se sfîrșește de parcă ai număra pulsul unui muribund? Cît de nou a fost anul al cărui sfîrșit îl aștepți?
Ce-nseamnă 2016? Ah, știu, înseamnă 2016 ani de la… Desigur. Înseamnă și asta. Dar asta înseamnă de fapt 2016 începuturi. Nu ar exista nici un an nou cu adevărat dacă nu ar fi existat un început adevărat și o înnoire a începutului. Anul 2016 înseamnă douămiișaisprezece ani noi. 

Referințe: