Pagini

Oameni și Locuri

joi, 22 noiembrie 2018

Satul românesc la răscruce


Pare că toate forțele bune și rele s-au unit pentru a opri satul românesc la răscruce. Răscrucea este locul unde așteaptă dracul. Este locul unde tovarășul de gașcă sau domnul serios și binevoitor te pot face să te oprești din drumul drept, îndemnîndu-te să o iei în dreapta sau în stînga, spre locurile unde te poate jefui de scop, motivație și înzestrări.
În dreapta, satul românesc cunoaște îndrăcirea prin prosperitate și confort. Dacă o ia spre stînga, va întîlni îndrăcirea prin sărăcie și violență. În dreapta este drumul spre Ciugud. În stînga, cel spre Las Fierbinți, program de interes cultural național.
Calea rămîne însă tot înainte; nu pentru că înainte se află viitorul, sau progresul, ci din simplul motiv că orice drum vine de undeva (vezi https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjo-OKMMOHczcCDt8XgATd67GZmkWwcNb9PQcriKlVkJKfuN7wUMtWK6NaPxFqjWI1zVxvF1qwki-a5Ete81kB08BHs54S7L35MfdQk5cWBCEut_oerR9dZm2ICnTmotG5RH3Dc03nxUd5M/s1600/Baciu_Holbav_C3_09IMG_9857final.jpg). Calea nu începe cu noi, ci se află în continuitatea unui trecut care, din cîte se vede, începe să nu ne mai intereseze.
 Cred că dincolo de observațiile pertinente ale cercetătorilor (https://radioromaniacultural.ro/azi-la-radio-romania-cultural-texte-si-pretexte-27/) care au inițiat înregistrarea crucilor de piatră din sudul României (https://monumentelarascruce.ro/), trebuie precizat totuși că aceste cruci nu au fost ridicate în primul rînd pentru a satisface vanitatea ctitorilor, ci că ele au reprezentat mai degrabă gesturi de mulțumire pentru depășirea răscrucilor vieții, semne de protecție și încurajare pentru generațiile viitoare de călători. Mai ales, au reprezentat o declarație: chiar dacă dracul stăpînește răscrucile, calea este a Domnului – calea este Domnul.
În urma unui incendiu clădirile sînt mistuite, iar oamenii încearcă să scape fugind. Dar atunci cînd vine un incendiu spiritual, clădirile rămîn în picioare, iar oamenii își văd în continuare de ale lor, deși sufletele sînt cele care le-au fost mistuite.
„Mă simt întotdeauna ca într-o staţiune” spune un vizitator despre Ciugud. „Tot (sic!) îmi place la comuna Ciugud”, declară altcineva și explică: „Absolut tot. Oameni, locul, viaţa liniştită, viaţă ca la oraş, liniştită, ca la ţara. Absolut tot. S-a modernizat tot. E... Aproape că nu ne vine să credem cum era Ciugudul înainte şi cum arată acum.”
În plus, „Primăria a amenajat şi o zonă industrială, unde s-au investit zece milioane de euro şi au fost înfiinţate peste o mie de locuri de muncă. Din afacerile derulate aici primăria câştigă anual două milioane şi jumătate de lei. Şi pentru că le este tuturor bine, la Ciugud, pe străzi, este internet WI-FI. Gratuit, desigur!” (https://www.digi24.ro/stiri/economie/bani-afaceri/ciugud-comuna-care-arata-mai-bine-ca-majoritatea-oraselor-din-tara-925553?fbclid=IwAR39d85oXzxgeQmUjcRP0Dw7771nZtkfIBridJ2k-sV5mTO3HeXZk6onG14).
Dar un sat nu ar trebui să aibă amenajată o zonă industrială, și nici nu ar trebui să fie transformat într-o stațiune. Ar trebui să rămînă un sat.
Orice sat, adică orice „comunitate a pămîntului”, în termenii lui Wendell Berry, se organizează potrivit unei anumite înțelegeri a naturii și a omului determinată de o anumită înțelegere a lumii; oricît de diferită ar fi această înțelegere de la o comunitate la alta, ceea ce rămîne fundamental este convingerea că lumea și omul sînt create de un Creator (vezi https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiZaHhslml9ybTI9H9wNEOdDsRFTdXVbOnuyT3kRsZAWZbcXajhwts6v4MlghggqJ3bhOcDJx7OyFPXL6agciiUfVcao2wMg0N_ir-HhfHBVG-TejXL-Kk8fhwtR3Dt_PPXGgyLYF9N5UHw/s1600/Baciu_Holbav_C3_08IMG_1601final.jpg
Dacă o iei la dreapta sau la stînga mergi singur, fără Creator. Mergi fie cu viitorul „orange” oferit de UE, fie cu trecutul „comunist” cenușiu, cu țăranul primitiv și abrutizat de sărăcie și incultură, mergi cu „Rusia”. Dar în ambele cazuri încetezi să  mai respecți în primul rînd creația și Creatorul, adică tocmai reperele fundamentale ale culturii populare românești, respectînd mai degrabă bunăstarea:

„Ciugudul şi-a asfaltat până şi drumurile agricole. Au fost primele din ţară! Sunt 30 de kilometri care leagă trei comune, şapte sate şi deservesc 2500 de hectare de teren şi 15 ferme. Iar localnicii au priceput că bunăstarea rămâne, doar dacă-i tratată cu respect.”

Un sat creștin are o înțelegere creștină complexă, delicată și nuanțată a naturii, a omului, a locului și a istoriei. Un sat global are o înțelegere mecanică, reducționistă și artificială a relației dintre om și natură și dintre oameni.
„Cu dreptunghiuri de gazon verde la porţi şi acoperişuri de aceeaşi nuanţă, cu drumuri asfaltate şi corespunzător marcate... chiar şi hăt dincolo, între parcelele agricole, locul pare, privit de sus, decupat din landurile bavareze. Dar nu e. Este Ciugudul Albei.”
Este important de unde privești o realitate: vedem satul dinspre oraș, sau îl vedem dinspre sat? Nici măcar satul nu se mai vede pe sine dinspre el, ci dinspre UE, dinspre realități pe care nu le-a cunoscut niciodată și pe care nu le poate înțelege în termenii satului (vezi https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEghhy80yI5pyyDHm-0j0dgHZ2dRJdbyXj_9Xj4nvvr6FjKOseH5SfJSFMaFz92QNoczI24jg1sQ0CyC10L9rgtAZaHCtJE7Mz1qAmEDnfNoban8mFPb9HjD2Cy9CVPbtb2KShlpo17TXn-n/s1600/Baciu_Holbav_C3_05IMG_0049final.jpg
Pentru că lumea nu este făcută ca o organizație suprastatală, ci ca o ordine de comunități locale, istorice, legate prin relații personale. satul normal nu poate percepe ceva ieșit din ordinea lumii (Moromete 2 se bucură de tăierea salcîmului, care fusese o tragedie în Moromete 1; Moromete 2 nu mai înțelege ce se întîmplă cu el și cu lumea).
Văzut de sus, din cerul fals ca un tavan fals al UE, și de aceea și de jos, de la firul gazonului american, satul Ciugud pare din altă țară, dintr-o țară ca afară. Chiar este din altă țară – din toate țările și din nici una. Are wi-fi free, poate comunica liber, dar nu mai are ce să comunice. Exact ca în filmul Truman Show (https://en.wikipedia.org/wiki/The_Truman_Show), în care locuitorii din Seahaven Island rosteau replicile unui scenariu care le-au fost oferite în prealabil de un regizor care îi ținea locul lui Dumnezeu într-un cer fals.
Știm că mergem pe drumul drept și după răscrucile pe care le întîlnim de-a lungul lui, așa cum știm că am luat-o la dreapta sau la stînga din absența oricărei răscruci.