Așa cum există flama Georgescu, care i-a orbit pe alegătorii ortodocși (care și-așa aveau deja probleme grave cu ochii), tot așa există flama Putin, care i-a orbit pe progresiști (afectați de o miopie la fel de severă). O acuzație recentă de putinism este adusă în noua declarație de despărțire a lui Papahagi de Neamțu (oamenii ăștia se tot despart de cîțiva ani, ca vedetele, deh):
„Eu voi continua să combat, ca simplu intelectual rămas liber, tot ce a ajuns să reprezinte Mihail Neamțu. E convingerea mea nestrămutată că Georgescu, Simion, Șoșoacă și forțele care îi susțin sunt nefaste pentru România. Nu sunt nici proiect creștin, nici conservator, ci urmăresc o restaurație securist-ceaușistă, național-socialistă, cu elemente putiniste.” (https://x.com/CostinAndriess/status/1863575171128521052)
AUR și segmentul suveranist sunt conștienți de pericolul reprezentat de Rusia pentru noi. Acesta este un lucru indiscutabil, iar a interpreta poziția suveranistă ca pe o susținere tacită pentru Kremlin dovedește ori incapacitatea gravă de a înțelege situația, ori necinste sufletească. Sofismul este următorul: românii îi urăsc pe ruși. Putin este rus. AUR îl admiră pe Putin, deci îi admiră pe ruși. Deci românii trebuie să urască AUR. În fapt, suveraniștii nu-l admiră pe Putin și cu siguranță nu-i admiră pe ruși pentru că sunt ruși. Suveraniștii nu sunt nici slavofili, nici rusofili. Ce admiră ei este un model politic bazat pe autoritate, curaj, fermitate, patriotism, creștinism tradițional (pe care aparent îl folosesc politic mai mult decît să-l asume personal) și alte virtuți politice care se regăsesc în Putin, Orban, Trump și care sunt atacate în zona progresistă și doar mimate în zona românească suveranistă.
Ar fi mai multe de spus aici, însă deocamdată vreau doar să semnalez cît de prostească este linia progresistă de atac bazată pe putinismul suveraniștilor. Este greșită nu doar pentru că acest putinism este un om de paie penibil, ci mai ales pentru că în condițiile în care modelul politic reprezentat de Putin este convingător pentru segmentul conservator, acest tip de atac nu face decît să ofere o credibilitate în plus naționaliștilor mistici din România.
Chiar dacă în acest moment orice atac este inutil întrucît poziția suveranistă este efectiv invulnerabilă, ar fi fost util însă pentru limpezirea credinței creștine cel puțin un efort de precizare a raportului dintre naționalism și creștinism. Însă nu văd cine ar putea să facă acest lucru: intelectualii ortodocși s-au compromis definitiv prin încercarea eșuată de puci prilejuită de propunerea unificării calendarului, iar ierarhia și clerul ortodox universitar vor evita să o facă din lașitatea tradițională. Iar acolo unde aceste încercări de precizare există (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/epectaza-crestinismului-liberal.html), ele nu sunt decît niște apologii grotești ale progresismului deghizat în creștinism și care, prin urmare, nu fac decît să consolideze naționalismul mistic.