Apoi a scos
un ceas din buzunar
Şi căutînd
la el cu o privire stinsă,
Zice ca
pe-un lucru mare: „E ora zece;
Şi din
aceasta noi pricepem”, continuă el,
„cum se mişcă lumea:
Căci doar
cu un ceas în urmă era nouă
Iar după
încă-o oră va fi unsprezece.
Şi-aşa, de
la un ceas la altul creştem şi ne împlinim,
Iar, mai
apoi, de la un ceas la altul ne umflăm şi putrezim,
Şi uite aşa
se ţine o poveste.”
Cum vă
place,
II.vii. 20-28
O zi în
Anglia elisabetană [1]
Ceasul întîi
Aceasta este ora cea dintîi, iar
timpul păşeşte, ca să zic aşa, afară din întuneric, furişîndu-se către zori:
cocoşul strigă la găini, făcîndu-le atente la vulpe, iar străjile, isprăvind cu
cercetarea uliţelor, s-au retras într-un loc mai dosnic ca să tragă un pui de
somn; crainicul le aminteşte slujnicelor să verifice zăvoarele, focul şi
lămpile; pruncul din leagăn plînge după doică, să vină să-l alăpteze; pisica
stă la pîndă după dulap, aşteptînd ivirea unui şoarece, iar puricele suge sînge
pe veresie pînă dă să pleznească; minţile iubitorilor de învăţătură [studious] revin din visare, iar atunci
cînd văd că nu mai pot adormi la loc, se întorc la buche şi la lumînarea de
ceară: cîinele de la uşă îl alungă pe hoţul ce stă la pîndă, în timp ce hoţul
furişat în casă poate că tocmai îşi vede de treabă. În unele gospodării se aud
clopoţeii anunţînd felurite porunci; însă cel care doarme liniştit nici că ştie
de ceasuri şi soroace. Dar ca să nu o mai lungim prea mult, zic că aceasta este
ora despărţirii de noapte şi înainte mergătoare a zilei, veghea duhului şi meşterul
cugetului. Vă las cu bine.
Ceasul al doilea
A venit şi-a doua oră: orologiul
a trecut de prima bătaie, iar de-acum timpul începe să strîngă la loc perdeaua
nopţii; cocoşul strigă încă o dată la găinile lui, iar străjile îşi grăbesc
pasul spre postul de strajă, de unde li se va da drumul. Crainicul a isprăvit
de-acum o mare parte din calea lui, iar doica începe să legene pruncul la sîn;
pisica se joacă cu şoarecele prins, iar cîinele îi scoală cu lătratul lui pe
slujitorii din casă; iubitorii de învăţătură mai au doar puţin de dormit, iar
hoţii, de teamă să nu fie prinşi, vor fi de-acum departe; pădurenii se află
deja pe drum, iar pungaşii încă-i mai potcovesc pe ispravnici; paznicii de
vînătoare se îndreaptă acum spre casă, iar cei care locuiesc mai departe vor fi
de-acum în drum spre piaţă; tot acum aşteaptă cătana schimbarea gărzii, iar
căprarul se ocupă de uşurarea veghii; cărturarul cinstit se va afla de-acum la
cartea lui, iar gospodarul cumpătat se ridică din aşternut spre bunăstarea
casei întregi; marinarul caută spre o geană de lumină iar, dacă vîntul e
prielnic, va cere o halbă de bere; pescarul
profită acum de maree, căci cel care se trezeşte devreme, departe ajunge.
Într-un cuvînt, zic despre ceasul al doilea că e cam de aceeaşi fire cu primul,
decît că a lui e cumva mai bună. Deci, ca să închei, socotesc că acesta este
vrăjmaşul somnului şi începutul lucrărilor. Vă las cu bine.
Ceasul al treilea
Este cea de-a treia oră de-acum,
ferestrele cerului încep să se deschidă, iar soarele începe să coloreze norii
de pe cer încă dinainte să-şi arate faţa peste lume; acesta este ceasul cînd
duhurile vieţii înviază din morţi, ca să zic aşa; cocoşul îi cheamă pe
slujitori la ziua lor de lucru, iar caii sînt aduşi de la păşune; lăptăresele
încep să se ocupe de strînsul laptelui, iar jupîneasa chibzuită începe să se
îngrijească de cele ale casei; oala cu mîncare este la foc pentru dejunul slujitorilor, iar burţile flămînde
vor fi în curînd îndestulate; vrabia începe să ciripească pe lîngă casă, iar
păsările din tufişuri le vor da bineţe slujitorilor în drumul lor spre cîmp;
ciobanul îşi încinge smoala în foc, pregătind-o pentru turma lui; roata şi osia
sînt gata, iar un cîntec vesel face ca munca să pară uşoară; plugarul se
apleacă să înhame caii, iar treierătorul începe să se uite către hambar;
iubitorul de învăţătură este acum cufundat în cartea sa, iar cel care munceşte
cu mult curaj se îndreaptă spre treburile sale. Pe scurt, ceasul al treilea
este o parte de timp cu bun rost, frămîntarea firii şi începutul a toată
iscusinţa. Vă las cu bine.
Ceasul al patrulea
A venit şi ora patru, iar soarele
începe să-şi trimită razele pretutindeni, raze la a căror strălucire nici un
ochi nu poate căuta. Acum cîntă ademenitor cocoşul şi-şi bate aripile de
bucuria luminii pentru ca apoi să sară iute din coteţ dimpreună cu găinile lui;
caii sînt acum la halăul cu şişcă, argaţii la masa lor, lăptăreasa este plecată
la cîmp iar torcătoarea s-a aşezat la furca de tors; ciobanul şi cîinele lui se
duc la turmă; chiar acum calicii încearcă să scoată cîte-o oaie de prin ocol,
potrivit îndeletnicirii lor din fiecare dimineaţă; dar dacă îi prinde vătaful,
să nu se plîngă de obezi: păsările încep să se adune la un loc, iar şoimul pleacă
după prada cu care-şi va hrăni puii; treierătorul îşi întinde lungile lui
braţe, iar lucrătorul priceput se va apuca cu mult suflet de lucrul lui:
învăţatul va vorbi despre locuri şi cetăţi, iar muncitorul îndemînatic îşi va
dovedi priceperea; ogarii sînt pregătiţi pentru vînătoare, iar prepelicarii îl
urmează pe vînător [falconer] spre
cîmp: călătorii încep să se uite după vreun han şi vrednic de plată este tot
hangiul de ispravă; cătana este acum eliberată din straja ei, iar căpitanul şi
oamenii lui se pot odihni în voie. Pe scurt, zic despre ceasul acesta că este
vestitorul lucrării şi veghea minţii. Vă las cu bine.
Ceasul al cincilea
Este ora cinci de-acum, iar
soarele îşi iuţeşte pasul; ruşine să le fie trîntorilor care mai sînt acum în
pat; clopotele cheamă la rugăciune, străzile sînt pline de oameni şi drumul
mare de călători: şcolarii sînt gata şi merg spre şcoală, iar vergile sînt
pregătite pentru îndreptarea celor codaşi; slujnicele mulg vacile, iar
stăpînele sînt peste tot; claponii şi puii trebuie hrăniţi în ogradă, în timp
ce porcii guiţă straşnic în aşteptarea lăturilor; ciobanul aproape că a ajuns
la turma lui, iar trăncăneala gloatei a cuprins tîrgul; scripcarul orb este
gata să-i zică din arcuş, iar crîşma se deschide pentru muşteriii de ispravă;
ogarii încep să alerge după iepuri, iar vînătorii, care călare, care pedeştrii,
se iau după lătratul lor; călătorul a străbătut deja o bucată sănătoasă de drum
iar, dacă vremea ţine cu el, va merge cu inima mai uşoară; căruţaşul îşi
fluieră voios calul, iar băietanul trage cu praştia în ciori; advocatul se uită
prin hîrtii şi, dacă sfătuieşte bine, vrednic este el de plata sa. Dar ca să o
scurtăm niţel, zic despre ceasul al cincilea că este zorul lucrului şi vestirea
bunăstării. Vă las cu bine.
Ceasul al şaselea
S-a făcut ora şase, clipa dulce-a
dimineţii, iar soarele bate în fiece fereastră, trăgîndu-i pe somnoroşi din
paturile lor; florile de gălbenele încep să-şi deschidă petalele, iar roua
înmiresmează aerul; vînătorii cu şoimi [falconers]
au acum prilejul de a-şi umple tolbele, iar iepurele şi ogarii l-au bucurat pe
vînător; prăvăliile din oraş încep să-şi arate marfa, iar precupeţii şi-au
ocupat locurile; şcolarii tocmai au început conjugările, iar cel care e bîtă
îşi va lua pe loc răsplata; pădureanul se îndreaptă acum spre cabana lui, dar
dacă cerbul i-a scăpat, atunci poate că încă mai cercetează urmele slabe; acum
începe cumătra afurisită să-şi pună slujnicele la treabă, iar zilierul molîu îi
încurcă pe cei destoinici; acum se apucă şi cosaşul să-şi ascută coasa, iar cei
care bat cînepa strigă „dă-i!” la fiecare izbitură; cavalerul de cupă [ale-knight] a înşfăcat clondirul fără să
mai caute la licoare, iar milogul are vorba aşa de curgătoare de parcă ar fi
băut o zi întreagă; pescarii au plecat după stridii în corăbioarele lor, şi nu
vor înceta să se laude chiar şi atunci cînd nu au decît una în coş. Însă fără
să o mai lungesc prea tare, căci devin plictisitor, socotesc că acesta-i ceasul
care-l vădeşte pe trîntor şi-l cinsteşte pe cel sîrguincios. Vă las cu bine.
Ceasul al şaptelea
Este ora şapte, iar timpul începe
să îndemne lumea întreagă să se apuce serios de treabă; lăptăresele la facerea
untului şi brînzei, plugarii la cîmp cu plugul şi căruciorul, şcolarii la
lecţiile lor, avocaţii la pricinile lor, negustorii la contractele lor,
prăvăliaşii la „Cu ce să vă servim?”, şi fiecare îndeletnicire la rostul ei.
Ehe, iată o lume de tot dragul, în care vezi cum ţîşneşte viaţa din mădularele
oamenilor sănătoşi: nu e vreunul care să nu găsească ceva de făcut: înţeleptul
să studieze, voinicul să trudească, visătorul să facă dragoste, poetul să facă
versuri, actorul să-şi înveţe rolul, iar muzicantul să-şi repete melodia;
fiecare după măsura şi puterile lui se dedică vreunei îndeletniciri anume, fie
trupească, fie a minţii; şi pentru că se arată ca timp al unei grozave osteneli
şi al unui mare folos, îmi voi curma pe dată vorba, socotind că ceasul acesta
este vrăjmaşul trîndăvelii şi născătorul stăruinţei. Vă las cu bine.
Ceasul al optulea
S-a făcut ora opt, iar
stomacurile sănătoase sînt gata pentru o gustare; vînătorul îşi cheamă acum
ogarii, iar la căderea căprioarei cornurile sună iute; acum încep caii să sufle
mai greu, iar lucrătorii să asude, însă acolo unde mîinile sînt dibace, lucrul
merge mai repede; şcolarii fac o mare larmă în şcoală, căci ergo întăreşte o sumedenie de afirmaţii
false; acum marchitanii se apucă să-şi rînduiască marfa în prăvălii, în timp ce
precupeţii se grăbesc să plece cu produsele lor; chefliii încearcă şi din vinul
celălalt, iar berea tare pe mulţi îi îmbată criţă; acum cel care treieră îşi
înfulecă gustarea cu iuţeală, iar lucrul făcut cu spor dă gata grînele văzînd
cu ochii; cimpoierul îşi socoteşte cîştigul făcut pînă acum, iar milogul, dacă
a ştiut să se învîrtă, va avea parte de o strachină pe cinste; drumeţul începe
să-şi adape calul şi, dacă a plecat din vreme, poate că va gusta şi el cîte
ceva. Grăjdarul îşi curăţă grajdurile, iar, dacă sosesc oaspeţii, el nu va
întîrzie să le dea bineţe. În sfîrşit, pentru toate cîte le cuprinde, zic
despre ceasul al optulea că este lucrarea minţii şi osteneala trupului. Vă las
cu bine.
Ceasul al nouălea
Acum este ora nouă; soarele se
îndreaptă binişor spre zenit, aşa că drumeţul asudat începe să simtă greul
drumului; şcolarul se apleacă asupra lecţiei lui, iar advocatul îşi susţine cauza
cu multă grijă; cătana îşi tîrşîie picioarele în marş, iar curteanul amorez
este pe punctul de a ieşi din camera sa; piaţa este aproape plină acum, iar
prăvăliaşii sînt acum mai ocupaţi decît oricînd; vînătorii cu şoimi [falconers] se hotărăsc că e deja prea
cald pentru zbor, iar vînătorii încep să dea semne de oboseală; prinzătorii de
păsări îşi strîng acum plasele şi beţele, iar pescarii îşi trimit peştele la
piaţă; taverna şi crîşma sînt aproape pline de clienţi, iar la Westminster şi
Guild Hall nu lipsesc cuvintele de nici una din cele două părţi; cărăuşii
încarcă acum marfa care va ieşi din oraş, dar nimic nu e luat fără să fi fost
plătit mai întîi; crainicul acum trebuie să-şi dovedească tăria glasului, iar
ursarul duce ursul acasă după ce l-a pus să joace; afişele teatrelor sînt
aproape gata, iar slujbaşul începe să-şi arate puterea. În sfîrşit, în ora
aceasta sînt multe de făcut, la oraş ca şi la ţară; ca să nu o mai lungesc
aşadar, iată cum le-am tocmit: zic, deci, că acesta-i ceasul de osteneală a
priceperii şi de ispitire a cugetului. Vă las cu bine.
Ceasul al zecelea
Este ora zece; acum încep
pregătirile pentru masa de prînz; tocătoarele trebuie curăţate şi şervetele
împăturite, sarea acoperită şi cuţitele lustruite, faţa de masă aşezată, scaunele
pregătite şi aduse toate la masă; ce mare alergătură este acum în bucătărie, ba
cu fierturile, ba cu fripturile, vinul şi berea trebuie aduse din pivniţă;
pitarul şi chelarul sînt deja la lucru, iar aprodul îi rînduieşte pe servitori;
şoimul trebuie dus la locul lui, iar cîinii la colibă, iar oaspeţii care vor
veni la cină trebuie chemaţi din vreme; şcolarii îşi bat acum capul cu
declinări şi conjugări, iar advocatul poate să-şi facă clientul om sau neom;
marchitanii trag acum pe la hanuri, iar prăvăliaşii se apucă să-şi strîngă
mărunţişurile; plugarul începe acum să se îndrepte către casă, iar lăptăreasa,
isprăvindu-şi treaba, se apucă de spălatul oalelor ei; bucătarul pregăteşte
pîinea pentru supă, iar chelarul se ocupă de pîinea de pe masă; cîntăreţii [minstrels] încep să plece către taverne,
iar ceata de nemernici se îndreaptă spre casele deocheate. Pe scurt, închei
zicînd despre acest ceas că este mesagerul burţii şi înviorarea sufletului [spirit]. Vă las cu bine.
Ceasul al unsprezecelea
Este ora unsprezece acum, copiii
intră în pauză, advocaţii pleacă pe la casele lor, negustorii se duc la
locurile de schimb, iar craii [gallants]
la prînzul de la han [ordinary];
blidele sînt pregătite pentru carne, iar paharele sînt pline pe jumătate cu apă
rece; acum precupeţii merg la caii lor, iar milogii încep să meargă către
tîrguri; supa groasă de legume [porridge],
tocmai luată de pe foc, este pusă acum la răcit pentru plugari, iar feliile
mari de pîine şi brînza sînt puse pe masă; în şcoli şi în conace clopoţelul
anunţă masa, iar tainul şcolarului este iute mistuit; oaspeţii bogatului sînt
acum la reverenţe şi la „vă mulţumesc”; iar sărmanul este omenit cu „Bine ai
venit, Domnul cu tine”; copilul de casă stă pregătit cu cuţitul şi tocătorul
lui pentru tăiatul cărnii, dar carnea se va răci aproape de tot pînă cînd
mesenii ajung să se-nvoiască cu locurile lor; bucătarul goleşte bucătăria şi
chelarul cămara, iar servitorii sînt gata să aducă mîncarea; copiilor li se
cere să spună rugăciunea de dinaintea mesei, iar făpturile gingaşe mai mult se
uită decît mănîncă; porţile trebuie încuiate din cauza milogilor, iar
cîntăreţii sînt poftiţi să cînte; cel hîtru spune o snoavă, iar bărbatul
flămînd le dă fălcilor de lucru. Pe scurt, ca să închei şi-acest tablou, socotesc
că ceasul al unsprezecelea este plăcerea mîncăului şi tihna truditorului. Vă
las cu bine.
Ceasul al doisprezecelea
A venit şi ora doisprezece,
soarele a ajuns la namiază, acum este crucea zilei; primul fel de mîncare este
adus, iar al doilea îi urmează neîntîrziat; blidele au fost golite, iar cele
curate sînt pregătite pentru felul următor; se strigă după vin, iar cine nu
aşteaptă să-i vină rîndul este ocărît; vorba face ca timpul să treacă lesne, însă
cînd burţile sînt pline, dialogul lîncezeşte şi plictiseşte; dar iată fructele
şi brînza: spune „Mulţumescu-ţi Ţie Doamne!”, şi pe aici ţi-e drumul! Acum în
piaţă nu mai e nici o scofală, la locul de schimb nu mai e nimeni, advocaţii sînt
la masă, iar slujitorii ducelui Humphrey îşi fac plimbarea prin piaţa de la Sf.
Pavel; [2] prăvăliaşii îşi supraveghează prăvălia cît timp ajutoarele lor merg
la masă; drumeţul cere nota, iar apoi se duce în grajd să vadă dacă calul lui
mănîncă cum trebuie; plugarul este acum la fundul străchinii, iar zilierul
scormoneşte prin sac sperînd că mai găseşte ceva mîncare; fiarele cîmpului se
odihnesc după ce au înfulecat, iar păsările cerului se hîrjonesc prin tufişuri;
mielul stă la supt, în timp ce oaia rumegă îndelung, iar iepurele de casă [rabbit] mai aruncă o căutătură din cînd
în cînd din vizuina lui; nu departe, iepurele de cîmp [hare] şade visător, în timp ce cîinii stau în aşteptarea unui os de
la masă. Ca să nu o mai lungesc, pentru toate cîte le văd aici, zic aşa:
socotesc că această oră este desfătarea burţii şi dezgustul sufletului [spirit]. Vă las cu bine.
Miezul nopţii
Acum soarele s-a închis în odaia
lui de culcare, ferestrele cerului sînt trase, liniştea şi întunericul au
plecat să cutreiere întreg pămîntul, iar timpului i se cere să contribuie la
cele mai netrebnice dintre fapte; dar pentru că virtutea nu poate fi decît ea
însăşi, ea nu oboseşte în aducerea binefacerilor, pe cînd sufletele cele mai
bune se îngrijesc de odihna trupului; visele şi nălucirile le chinuie pe
sufletele tulburate, în timp ce firea se mîngîie în nădejdea dimineţii; trupul
zace acum ca un butuc, pe cînd somnul, lauda tihnei, potoleşte simţurile
somnoroşilor; mădularele ostenite se liniştesc acum din mişcarea lor, iar
minţile iubitorilor de învăţătură îşi părăsesc lucrarea lor; patul se face acum
un chip al mormîntului, iar rugăciunea credincioşilor fereşte de stricăciune
drumul spre Împărăţia Cerurilor; îndrăgostiţii se îmbrăţişează acum într-o
mulţumire comună, iar minţile curate nu primesc gînduri spurcate; tîlharii,
lupii şi vulpile acum se reped la prada lor, dar nişte încuietori zdravene şi
luarea aminte vor împiedica multe răutăţi; iar cel care se încrede în Dumnezeu
va fi nevătămat de Diavol. Vă las cu bine.
Încheiere
Închei aşadar, căci s-a făcut
tîrziu, iar picoteala cîte unui ochi îngreunat mă face să mă tem că aş putea să
cad de nerod, profitînd exagerat de răbdarea domniilor voastre pînă mîine;
nădăjduind însă că nu-mi veţi judeca prea aspru lucrarea mea închipuită, doresc
ca în scurtă vreme să vă bucur auzul cu un subiect mai bun decît acesta; pînă
atunci, mă voi ruga pentru bunăstarea voastră. Închei deci cu vorba
englezească: „Dumnezeu să vă dăruiască o noapte bună”.
Te-nseninează;
Acum serbarea noastră s-a sfîrşit. Actorii,
Ţi-am spus, au fost, toţi, duhuri, şi-n văzduh
S-au destrămat cu toţii. Şi întocmai
Ca funigeii viziunii, turnuri
Cu turlele în nori, palate mîndre,
Solemne temple, chiar întreg pămîntul
Cu tot ce-a moştenit, se vor topi
Ca şi alaiul umbrelor acestea
Şi-n urma lor nu vor lăsa o dîră.
Plămadă sîntem precum cea din care
Făcute-s visele; şi scurta viaţă
Înconjurată ni-e de somn.
Furtuna, IV.i. 147-158. [3]
NOTE:
[1] Nicholas Breton, Fantastickes, 1626, în John Dover
Wilson, (ed.), Life in Shakespeare’s England
[2] „A lua masa cu ducele Humphrey”
însemna, pentru elisabetani, că nu ai bani pentru mîncare. A face o plimbare
prin piaţa din dreptul catedralei St. Paul nu era deloc un omagiu adus ducelui
de Gloucester, un personaj deosebit de popular din prima jumătate a secolului
XV (al cărui mormînt se presupunea în mod fals că se afla în incinta
catedralei), ci recunoaşterea faptului că îţi căutai de lucru, zona catedralei
fiind un loc de oferte de lucru pentru muncitorii necalificaţi. Cf. Graham Parry, The
Trophies of Time: English Antiquarians of the Seventeenth Century, Oxford University
[3] Traducere de Leon D.
Leviţchi, în Shakespeare, Opere complete,
vol. 8, Editura Univers, Bucureşti, 1990.