Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Matsuo Bashô: Iarnă


Matsuo Bashô este un celebru poet japonez din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cel care a asigurat prestigiul estetic al haiku-ului după ce îl impusese deja ca pe o formă de poem de sine stătător. Prefera călătoria meditaţiei, iar poemele lui sînt pline de imagini pe care le poţi regăsi şi astăzi în România rurală: imagini cu crinii cîmpului şi cu păsările cerului, cu boabe de grîu, cu spice şi oameni care trec prin semănături, cu nuci (în locul smochinilor şi al sicomorilor), sau cu doi oameni care se suie la templu. Bashô ne spune că eliberarea de iluzia realităţii nu se face prin abandonarea realităţii,  prin interiorizare sau prin refugierea în simbol şi alegorizare, ci prin întîlnirea cu ea. Această întîlnire face ca "iluzia realităţii" să se dovedească în cele din urmă iluzorie. Miza nu e să-ţi găseşti liniştea acolo unde nu e zgomot, ci acolo unde zgomotul (fie că este al mării în furtună, fie că este al duhurilor) poate fi certat. În definitiv, acolo unde nu e zgomot nu este neapărat linişte – poate să nu fie decît vid.
Nu-ţi poţi găsi liniştea decît în lume, dacă nu cumva o dată cu lumea, pare să spună Bashô. Poezia lui te face să te întrebi totodată dacă nu cumva adversarul creştinismului nu este atît materialismul, cît o anumită aplecare spre alegorizare şi simbolism, şi anume una care desprinde elementul concret al simbolului de cel spiritual. Dincolo de frumuseţea ei, poezia lui Bashô poate fi deci folositoare mai ales creştinilor, în măsura în care aceasta zugrăveşte partea vizibilă a simbolului. Euharistia începe prin aducerea pîinii.

Notă: am ales poemele de mai jos din volumul Matsuo Bashô, Pinul din Karasaki, (traducere, introducere şi note de Florin Vasiliu, Editura Haiku, Bucureşti, 1993). Consider că lectura lor s-ar dovedi mai fertilă în compania fotografiilor d-lui Andrei Baciu (http://andreibaciu.blogspot.com/), ale cărui lucrări îmi sugerează o combinaţie între delicateţea stampelor japoneze şi intensitatea tonică a artei ţărăneşti est-europene.   

*

Prima zăpadă
a anului, şi podul
încă în lucru

*

Şi-acum să mergem
să privim toţi zăpada!
Pînă-om osteni!

*

Jarul strălucind.
Şi pe zid mare, umbra
prietenului meu

*

În satul natal
la groapa bunicului,
sfîrşit de an

*

Trăind la oraş,
chiar rînitul zăpezii
costă bani

*

Este Anul Nou:
La fel ca-n anul trecut –
pe masă hîrtii