Dintr-un reportaj admirabil
apărut în Ziarul Lumina:
„La Vaduri, în casa de lemn a
bunicilor, încă din studenţie, Iulian Vasile, preotul de mai târziu, visa cu
ochii deschişi la ziua în care va putea intra într-un muzeu pe care să-l fi
construit de la zero, valorificând universul atât de fascinant al gospodăriilor
ţărăneşti. Prinsese drag de lucrurile vechi de copil. Pe măsură ce a crescut, a
conştientizat că satul tradiţional, acel univers pe care îl crezuse
indestructibil, se diluează văzând cu ochii. Iar asta l-a condus poate şi mai
repede spre ceea ce urma să devină "Casa bunicilor" de la Chintinici.
"Ori de câte ori vedeam un lucru vechi din gospodăria tradiţională
ţărănească îmi revenea, ca un laitmotiv, ideea încropirii unui spaţiu unde să
păstrez toate aceste lucruri, ca într-o imensă ladă de zestre", spune
părintele Iulian.
Acum, la o aruncătură de băţ de
Roznov, există această căsuţă în care oricine se poate regăsi: cei mai bătrâni
- cu nostalgia unei lumi ce s-a pierdut ca un fum, iar cei mai tineri, aflând
despre ce însemna satul de altădată, cel în care au crescut bunicii şi părinţii
lor. Un mic muzeu etnografic, gândit, construit şi organizat după toate
canoanele domeniului. "E stilul de viaţă al românului, sănătos, curat,
liniştit şi frumos. Stilul ăsta se alterează, ba chiar dispare. Măcar să-l
păstrez într-un muzeu - asta mi-am dorit", povesteşte pr. Iulian Vasile.”
(Otilia Bălinişteanu, „În „Casa bunicilor“, la Chintinici”, Ziarul Lumina, 7 septembrie 2012, http://www.ziarullumina.ro/articole;2072;1;75062;0;In-Casa-bunicilor-la-Chintinici.html)