Despre aprecierile excesive ale domnului Marius Cruceru am mai scris cu un alt prilej (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2010/05/schimbul-de-noapte-i.html). Atunci era vorba despre reacţia românilor la ură: „Românul reacţionează «bine» la ură. Dacă îi dai să toace ţigani, evrei se ordonează.”
Nu-i uşor de stabilit dacă un anumit episod istoric, limitat în timp şi care a implicat doar un segment redus din populaţia României, poate fi considerat caracteristic pentru firea românilor. Decît poate dacă ţi se dă să-i toci pe români.
Dar dl Cruceru devine tot mai specific: de la români în genere a trecut la românii semidocţi. Din rîndul cărora fac parte şi eu de vreme ce mi-e greu să calific discursul lui Dan Puric drept „complet gol”: „M-am mirat fără ostoire cum o anumită specie de pseudo-intelectuali, adică oameni cu facultăţi (studii, diplome adică) stau absolut prostiţi în faţa carismei seci a unui retor cu daruri evidente de actor, dar complet gol în discurs.” http://mariuscruceru.ro/2013/02/12/despre-puricianism-via-ratio-et-revelatio/). Un intelectual veritabil se miră, fireşte. Şi ca să fii recunoscut drept un intelectual veritabil, probabil că uneori trebuie să-i toci pe impostori.
Dl Vereş, autorul articolului citat şi glosat admirativ de dl Cruceru, consideră că „Puric e un simptom pentru mocirla identitară, culturală şi religioasă a unei reprezentative părţi a poporului român.” (http://ratioetrevelatio.com/2012-02-11-10-47-08/articole-originale/item/152-prostocronismul-profetic). Potrivit dlui Vereş, în locul recuperării memoriei pe care pretinde că o afirmă, Dan Puric nu face altceva decît să „spele memoria” poporului român printr-o „recuperare a unei gîndiri retrograde, apuse şi printr-o idealizare necritică a unui trecut fundamental artificial construit.”
Ţăranul român este, aflăm în aceeaşi ordine de idei, înapoiat cultural şi tehnic, omul frumos este de fapt copleşit de metehne şi nelăsat să se gîndească la ele, numeroşi români se află într-o mocirlă identitară, culturală şi religioasă: piedici serioase în calea evanghelizării, care explică poate lansarea acestui atac tocmai de ziua lui Dan Puric.
Dincolo de lăudabilul zel misionar, nu pot să nu văd aici şi o invitaţie indiscretă la negociere. Dl Vereş apropie stilul lui Dan Puric de cel al lui Becali. O analogie făcută şi de dl Pleşu, cu cîţiva ani în urmă (http://adevarul.ro/news/eveniment/andrei-plesu-n-am-mai-apuc-alt-chip-acestei-tari-1_50abe6fc7c42d5a663821b1c/index.html#) Dl Vereş numără ideile lui Dan Puric, pe care le consideră puţine şi fixe; tot astfel, dl Pleşu consideră că „[Dan Puric] se mişcă într-un registru de idei destul de previzibil.” De altfel, unul dintre motourile articolului dl Vereş este luat dintr-unul din pasajele în care dl Pleşu îl critica pe Dan Puric. Acuză Dl Pleşu „mica pompă profetică a discursului” lui Dan Puric? Vine şi dl Vereş să facă băşcălie de „profetismul” lui Puric, fără să observe că, în contextul menţionat, Puric putea fi la fel de bine autoironic. În orice caz, calitatea de actor nu exclude vocaţia profetică: Shakespeare te poate ajuta aici mai bine decît studiile teologice să înţelegi că „jesters do oft prove prophets”...
Există unii evanghelici, intelectuali veritabili, care ţin să fie respectaţi ca intelectuali, dorind, adică, să fie recunoscuţi de elită. Nu are a face că dl Andrei Pleşu nu e creştin, [1] în timp ce Dan Puric este. Importantă e recunoaşterea reciprocă, fie şi la nivelul unei efemere intersectări de priviri. Puric te deranjează în măsura în care-l deranjează pe Pleşu. Negocierea e simplă: Pleşu devine ortodox iar evanghelicii devin intelectuali dacă Puric devine manelist. Iar eu rămîn să mă mir cum nişte creştini care sunt totodată nişte intelectuali veritabili stau absolut prostiţi în faţa carismei unui retor cu daruri evidente de maestru spiritual, dar complet ignorant în materie de Adevăr.
Notă:
[1] Pentru dl Andrei Pleşu este inacceptabil că „adevărul s-ar putea rosti doar la Buzău” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2013/02/crucea-si-intervalul-persoana-si-trans.html). Dar adevărul s-a văzut pentru prima dată doar în Betleem. Adică într-o localitate chiar mai modestă decît Buzău.