(Fragmente preluate dintr-un text care poate fi
citit integral la adresa: http://www.cotidianul.ro/deficitul-de-democratie-si-desertificarea-romaniei-210860/)
De când cu "aderarea europeană", în
România se tot discută despre cât pierdem pentru că nu reuşim să absorbim
fonduri E.U.ropene. Nu se estimează mai deloc ce şi cât pierdem tocmai pentru
că absorbim fonduri E.U.ropene.
Iată, de exemplu, Primăria din Iaşi a tăiat sute
de copaci din oraş în cadrul „implementării proiectului DEZVOLTARE REŢEA
RUTIERĂ ÎN ZONA CULTURALĂ, ISTORICĂ ŞI TURISTICĂ A MUNICIPIULUI IAŞI”.
Proiectul e cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare
Regională Axa 1. Bugetul proiectului e de 91.134.026, 91 lei din care
72.232.211,09 sunt asistenţă financiară nerambursabilă. Nerambursabili sunt şi
copacii noştri, duşi pe apa gârlei odată cu fondurile europene.
[...] Cu alte cuvinte, chestiunea gravă e că raza
de acţiune a prostiei şi ticăloşiei unor politicieni locali e amplificată,
structurată şi orchestrată de fondurile U.E.. Ei acţionează independent unii de
alţii, dar la unisonul dat de ritmul şi în direcţia pompării fondurilor. Am
scris încă din 2007 că, departe de a contribui la eradicarea corupţiei,
integrarea europeană a României o va spori, branşând minigarhii locali la
circuitul corupţiei globale.
Într-adevăr, finanţările U.E. îi fac pe politicieni
şi mai insensibili la interesele şi doleanţele celor pe care se presupune că îi
reprezintă, pentru că banii de la U.E. le permit să depindă şi mai puţin de
cetăţeni. Agresiunii lor structurate şi finanţate la nivel E.U.ropean,
cetăţenii nu îi pot răspunde decât cu reacţii spontane, sporadice, de slabă
intensitate, prost organizate, cu audienţă exclusiv locală. Cine a auzit, în
afara oraşului respectiv, de tăierea copacilor din Braşov, Bârlad, Arad, Iaşi,
Bistriţa, Carei, Galaţi ş.a.m.d.? Cine, din afara oraşului respectiv, a luat
poziţie? Dar ce importanţă are protestul local în ochii unui politican cu
finanţare continentală? Finanţarea E.U.ropeană a acestor primari samavolnici le
dă nu doar avantaj logistic (ştiu ce vor să facă şi au şi mijloacele de a-şi
duce la îndeplinire planul luându-şi prin surprindere cetăţenii şi co-interesând
firme occidentale), dar le oferă şi luxul independenţei lor faţă de
cetăţenii/contribuabilii pe care ar trebui să îi reprezinte şi faţă de care ar
trebui să fie responsabili.
Cu alte cuvinte, finanţările E.U.ropene nu fac
decât să sporească deficitul de democraţie al României: finanţându-l şi
sistematizându-l pe „axe” de atac asupra cărora cetăţenii nu au decât prea
puţină influenţă. Dacă, în condiţiile sistării de către U.E. a plăţilor pentru
Programul Operaţional Regional, România ar contribui la bugetul U.E. mai mult
decât ar primi, ar fi un lucru grav. Dar e o adevărată tragedie faptul că o
mare parte din fondurile de miliarde de euro pe care le absorbim merg către
elite administrativ-politice corupte. Şi asta deoarece e în firea acestor elite
să fie loiale celui care le întreţine.
[...] Joi, 11 aprilie, ieşenii vor ieşi în stradă
pentru a cere replantarea teilor din centrul oraşului, protejarea copacilor din
Iaşi şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru dezastrul ecologic şi
urbanistic. Dar răul local făcut cu bani continentali nu poate primi doar o
reacţie locală. Aşadar, cine va sprijini financiar şi logistic o mişcare
naţională a cetăţenilor care ar urmări să tragă la răspundere politicienii care
şi-au făcut de cap cu bani europeni? Cine va susţine logistic revolta românilor
care nu sunt dispuşi să se deşertifice moral şi care se încăpăţânează să nu
accepte că România trebuie să devină o pustietate unde se va putea trăi doar cu
mască de gaze şi unde ne vom putea plimba doar în aerul condiţionat din
mallurile care iau, treptat, locul parcurilor?
(Mircea Platon)