Folk şi Country (III)

În Scoţia, primul-ministru este deţinătorul Marelui Sigiliu, la origine un însemn regal prin care monarhul autoriza documente fără să mai fie nevoie să le semneze (http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Seal_of_Scotland). Se pare că cea mai timpurie întrebuinţare este consemnată la 1094. Astăzi purtătorul sigiliului este primul ministru. Cum e şi normal, falsificarea Marelui Sigiliu este pedepsită ca trădare. Pentru că fără Marele Sigiliu nici o Mare Falsificare nu poate fi realizată.

De ce este nevoie de lucruri autentice într-o lume a înşelătoriei? Pentru a putea falsifica lumea însăşi. Fără elementele realului realul nu ar putea fi niciodată falsificat. Totul depinde de locul unde această falsificare este realizată: ea este o crimă doar la periferie, nu şi în centru, cu toate că falsificarea produsă de centru este infinit mai gravă, întrucât ameninţă stabilitatea, existenţa centrului însuşi.

Spre deosebire de povestea lui Andersen, în realitate falsul rege este gol din capul locului. El nu este înşelat de nişte şarlatani. Dimpotrivă, falsul rege este cel care înşală. Din simplul motiv că nu este rege. Întrucât goliciunea îi refuză demnitatea regală şi îi trădează impostura, le cere tuturor supuşilor să devină asemenea lui, să devină goi la rândul lor. În  istorisirea biblică a Căderii, omul devenit gol se ascunde, îşi ascunde goliciunea, dar este îmbrăcat de Dumnezeu. În schimb, falsul rege nu doar că nu iese din tufiş, dar încearcă să îngrămădească acolo lumea întreagă. S-o transforme în tufiş. Sau în deşert.

Între 2007 şi 2014, perioada în care Alex Salmond, fostul lider al Partidului Naţional Scoţian, a fost prim-ministrul Scoţiei, (bucurându-se şi de sprijinul verzilor) în Scoţia au fost tăiaţi peste cinci milioane de copaci pentru a permite instalarea turbinelor de vânt şi centralelor eoliene (http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/scotland/10760835/Scotland-has-more-than-half-the-UKs-wind-turbines.html).

Diferenţa dintre ei şi noi e că la ei nici un copac nu este tăiat fără aprobare şi nici o turbină nu este ridicată fără pecetea Marelui Sigiliu. Urmarea e că Scoţia are energie mai scumpă decât înainte, mai puţini copaci şi un altfel de peisaj. Un peisaj care arată precum planetele din serialul Tiny Planets (https://www.youtube.com/watch?v=vYYfxlkjV2U). Asta poate şi pentru că lui Salmond îi place serialul Star Trek. După cum îi place şi muzica country, care-l face să danseze („My guilty secret is that I like country and western music. I am a devotee of Tammy Wynette.” http://web.archive.org/web/20100501224053/http://www.totalpolitics.com/magazine_detail.php?id=77)

Nu poţi distruge o ţară decât dacă eşti liderul partidului naţional, dacă te bucuri de însemnele autorităţii supreme şi dacă iubeşti valorile populare, precum muzica country. Aici este altă diferenţă dintre ei şi noi. Pentru că la noi, muzica folk a fost, şi a rămas, revoluţionară. Orice lider român şi-ar dori mai degrabă să fie mort, decât folkist. Lucru care le reuşeşte de altfel la perfecţie. Doar că, odată cu ei, târăsc în moartea lor o ţară întreagă. Precum în piesa lui Ry Cooder, “No Hard Feelings”:

„This land should have been our land/ You took it for your land/ You got a use for every stream and tree/ When I go up the highway old trees are dying up that way/ You pump out the water and you sold it back to me”. [1] (Din excepţionalul album Ry Cooder, Pull Up Some Dust and Sit Down, (http://en.wikipedia.org/wiki/Pull_Up_Some_Dust_and_Sit_Down)

 

În orice loc există câte un Mare Sigiliu, inelul care, pentru că poate autoriza binele, poate acorda legitimitate şi Marii Mistificări. După 1948, minciuna comunistă nu a fost niciodată altceva decât o minciună, inclusiv pentru comunişti. Comunismul nu avea Marele Sigiliu şi a făcut greşeala de a crede că se poate dispensa de el. După 1990, comunişti, neocomunişti şi unii anticomunişti, majoritatea convertiţi la neoconservatorism, şi-au corectat greşeala. Frăţia Inelului a pus mâna pe el, şi de-abia de-acum pot publica în siguranţă lucrările celor care, precum T. S. Eliot sau Ezra Pound, au scris împotriva Marii Mistificări.   

Tocmai pentru că deţin Marele Sigiliu, nu le pasă atunci când li se reproşează că, în loc să creadă în puterea raţiunii, ei se supun raţiunii puterii. Că şi-au schimbat idealul din rege-filozof în cel al filozofului-rege. Ceea ce este bineînţeles contradictoriu, fiindcă, cel puţin din câte ştiu eu, filozoful lui Platon nu şi-ar dori niciodată să fie rege. Asta şi-o pot dori doar sofistul sau tiranul. Falşii filozofi nu pot sprijini decât falşii regi, cu care se înrudesc prin ura lor comună faţă de adevăraţii regi şi adevăraţii filozofi. Faţă de cei care-i îmbracă pe cei goi.

Poate că de aceea, atunci când Băsescu l-a insultat pe Regele Mihai, filozofii de la noi au tăcut: pentru că, nefiind filozofi, ei se recunosc mai degrabă într-un impostor, decât în rege. La aceste reproşuri, ei răspund precum Salmond atunci când a fost acuzat de cheltuirea unei sume mari de bani din bugetul public: „Trivialităţi ridicole!” [2] Într-adevăr, pentru Stăpânii Inelului orice sumă este trivială, orice efort este ridicol când e vorba să-şi acopere goliciunea. Din munţii, pădurile, râurile şi bogăţiile solului şi culturii noastre ei îşi ţes acele haine care nu-i vor îmbrăca de fapt niciodată.

La limită, miza nu este reprezentată de munţi, de păduri, de ape, ci de hainele de nuntă (Matei, capitolul 22). Dar cred că Hristos nu se va supăra văzând că ni le-am murdărit sau rupt încercând să ne apărăm copacii de posesorii marilor sigilii şi prietenii lor: în definitiv, erau singurele haine pe care le mai aveam, singurele pe care le-am putut salva de oamenii împăratului gol.

Note:

[1] Iată textul integral al melodiei:

“This land should have been our land
You took it for your land
You got a use for every stream and tree
When I go up the highway old trees are dying up that way
You pump out the water and you sold it back to me

You build mansions in the city, prisons in Mojave
Bet you're quite a pillar of high society
You call it law and order, I call it dirty money
You'd lock the young ones down or send 'em off to war

But it's no hard feelings, no offense taken
You're just a ripple on the shifting sands of time
No bad karma, no curses on ya
You'll go your way and I'll go mine

You remind me of a fellow I heard of in the city
Nervous kind of fellow he loved money like you do
But he derived no satisfaction, so he jumped clear out the window
And they tell me that he bounced a time or two

So take in mind the credo of a jackass prospector
Take what you need but please leave the rest alone
Try and live harmonic with old Mother Nature
And you'll remain in grace after you have gone

Well I don't get many callers, that little road goes nowhere
I've been here forty years, seems like yesterday
There's an old screech owl, living in my chimney
And I don't build no fires and he keeps the mice away

No hard feelings, no offense taken
You're just a ripple on shifting sands of time
No bad karma, no curses on ya
You'll go your way, I'll go mine

Well it's no hard feelings, no offense taken
You're just a murmur on the whispering sands of time
No bad karma, no curses on ya
You'll go your way, I'll go mine.” 

[2] “In September 2012 he stayed with his wife at a five-star hotel in Chicago while attending a golf tournament; the £3,000 for four nights was paid for by the taxpayer and supported a VisitScotland delegation that spent £468,580. Salmond refused for six months to respond to a freedom of information request for information on his spending, and referred to it as «ridiculous frippery».” (http://en.wikipedia.org/wiki/Alex_Salmond)