Unii oameni nu sunt umani – dar poate că nici noi nu stăm mai bine!

“Some humans ain't human

Some people ain't kind

You open up their hearts
And here's what you'll find”:

 

În România, cea mai mare afacere s-ar putea să fie cumpărarea de terenuri agricole nu pentru agricultură, ci pentru decopertarea suprafeţelor agricole, după cum afirmă cineva în comentariul din subsolul unui articol, şi aşa destul de sumbru în ce priveşte viitorul resurselor naturale ale României, unde acest aspect era sugerat deja ca etapa următoare logic defrişării ţării. Astfel, potrivit lui Mălin Muşatescu de la Caţavencii,

“Evenimentul de la Râul Alb, din Geoparcul Dinozaurilor, s-a lăsat în sfârşit cu DNA – şi spun în sfârşit pentru că acolo se construia o microhidrocentrală, una dintre sutele care au aneantizat râurile de munte din România. Dincolo de zeama jurnalistică stoarsă de jegul gorilelor hațegane ce s-au năpustit asupra ecologiştilor urbani, treabă care s-a terminat paradoxal cu paralizarea patronului lucrării de la gât în jos, după ce a fost luat pe parbriz de hipsterii iubitori de natură îngroziți de spectrul bâtei luate în cap, trebuie sa vedem totuşi the big picture. Avem aşadar o arie naturală protejată, o lucrare de distrugere, un patron care visează să spargă topul Forbes, nişte gorile. Mai sunt Apele Române şi o Agenție de Mediu. Cam multe elemente, dar o să vedeți cum se clarifică la un moment dat totul, pentru că acest tablou are legătură cu multe cazuri în care golani de partid distrug ultimele văi carpatine, ultimele râuri de munte, pe care le bagă în țevile unor microhidrocentrale, ce nu produc neapărat curent electric, ci certificate verzi, totul cu acte beton. Avem peste 500 de astfel de orori hidroenergetice în România, funcționale sau în construcție, aportul lor la sistemul energetic al țării fiind undeva sub 4%, deci aproape neglijabil, dar foarte rentabile pentru băieții deştepți ce le exploatează, pentru că sunt finanțate din bani europeni, profitul vânzării curentului electric fiind de 500% datorită acestor certificate verzi, întreținute până la urmă tot din banii consumatorilor, adică ai pulimii.

Aventurile ecologiste din Munții Retezat sunt un déjà-vu pentru cei care au fost interesați în ultimii ani de distrugerea sistematică a apelor de munte de la noi. Dacă patronul paralizat din Țara Hațegului este un personaj foarte voalat în toată frăsuiala jurnalistică a momentului, nu pot să nu mă duc cu gândul la un alt caz de mutilare de mediu cu microhidrocentrala, în care patronii lucrării sunt foarte cunoscuți. Locul: Situl Natura 2000 din Făgăraş, scandal cu ecologişti început prin 2010, lucrări care încalcă toate legile de mediu, dar făcute cu acte în regulă, multe eliberate retroactiv, în funcție de necesități. Râul Capra pentru început, apoi râul Buda, râuri distruse în întregime, dinamitate, băgate prin țevi. Patronii dezastrului sunt Gheorghe Badea şi Valentin Vişoiu, putred de bogați de la gât în jos şi – evident – în sus. Dar să-i luăm pe rând. Badea, puriul din poveste, trecut bine de 60 de ani, are o avere estimată la 20-21 de milioane de euro, deține Grupul Industrial Componente Piteşti (Dacia) şi o aventură prin Alianța pentru Argeş şi Muscel care – chipurile – s-a vrut apolitică, dar în cîrdăşie cu PDL, PNȚCD şi PER (ați citit bine, un partid ecologist). Vişoiu, tânăr capitalist, trecut de curând de 40 de ani, are o avere undeva pe la 60-63 de milioane, surprins în cârdăşie cu Radu Pricop, ginerele lui Băsescu, în dosarul ANRP de la DNA.

Am spus toate acestea pentru a înțelege simptomatologia exploziei de microhidrocentrale de la noi. Ecologiştii care au luptat pentru al treilea râu din Argeş intrat în poftele celor doi – Topolog – au fost amenințați cu moartea, s-a încercat mituirea lor, dar au rezistat până la capăt. Râul Topolog a fost scăpat de turbinele mincinoase ale microhidrocentralei, dar, privind retrospectiv, cei implicați în această victorie îşi dau seama cât de hidos era monstrul aflat în spatele întregii tărăşenii. Fenomenul este periculos pentru că demonstrează tenacitatea cu care lucrarea de distrugere a țării este totuşi dusă până la capăt. Râul Bratia, din acelaşi încercat județ Argeş, este deja distrus în numele certificatelor verzi, evident cu acord de mediu, cu acte beton de la Ministerul Mediului, de la Apele Române, de la Regia Națională a Pădurilor. Și nu este numai Argeşul, luați România la întâmplare şi veți vedea acelaşi terorism de mediu făcut în numele câtorva băiețaşi, care ne lasă fără râuri, fără păduri şi fără munți. Numai în Bistrița-Năsăud, de exemplu, sunt 35 de asemenea microhidrocentrale care au distrus rețeaua hidrologică montană şi amenință Parcul Național din Munții Rodnei.

Următorul exemplu, care urmează acelaşi tipar al fărădelegilor, demonstrează că nu numai apele munților noştri sunt distruse pentru a alimenta averile interlopilor de partid. Iată defrişarea la ras a pădurii seculare din Parcul Național Piatra Craiului, loc în care turiştii care încercau să fotografieze dezastrul prin anii 2004-2005 erau apostrofați de neanderthalieni silvici şi alungați în numele proprietății private, aşa cum s-a întâmplat şi la Râul Alb. Acum ştim numele fostului director general al Romsilva care speră să lase nepoților avere din drama cetinei Pietrei Craiului, dar asta oricum nu ne mai poate aduce ştima muntelui înapoi, cu tot cu fiarele sale, aşa cum ni le-au lăsat strămoşii. Legătura dintre Râul Alb şi Piatra Craiului trece prin Roşia Montană şi se opreşte la Rovina, acolo unde începe hoțeşte, ascuns, un nou holocaust de mediu cu cianuri în numele aurului, şi ne arată că orice victorie a societății civile este urmată îndeaproape de contraofensiva nemernicilor care au acces la pârghiile Puterii din România. Aici nu mai este vorba despre fabrici ajunse la fier vechi ori spații publice devenite afaceri particulare imobiliare de mare succes. Este vorba de însăşi esența acestei țări, munții, apele, pădurile, fără de care România ar deveni o țară calamitată.

Schweighofer, care ne lasă fără păduri în numele rumeguşului, şi Holcim, care ne rade munții în numele cimentului, sunt ținte false ale unui capitalism de tip sud-american în care, în spatele marotei cu locurile de muncă şi tot felul de investiții apoteotice, aceşti coloşi corporatişti fac la noi ceea ce la ei în țară ar rima cu plutonul de execuție. Pentru a înțelege că nu este deplasată această imagine, închipuiți-vă doar că Schweighofer ar defrişa frumoasele păduri ale Austriei şi Holcim ar dinamita Alpii Elveției.

Când certificatele verzi din energie, aurul, pădurile şi munții României vor deveni o amintire, decopertarea cernoziomului de pe versanții munților cheliți, dar rămaşi în picioare, va fi următorul proiect de amploare ce va primi cu siguranță toate avizele de mediu, va alimenta topul Forbes cu milionari mioritici şi va crea – nu-i aşa? – mii de locuri de muncă. Şi după ce pământul României va face agricultură prin Turcia şi tot felul de țări arabe bogate, cu siguranță că vom avea şi nişte dosare DNA, evident doar de la gâtul caracatiței în jos.” (Mălin Muşatescu, „Să-i cunoaştem pe ucigaşii de râuri şi pe violatorii de păduri”, Caţavencii, nr. 22, 3-9 iunie, 2015, p. 3, http://www.catavencii.ro/sa-i-cunoastem-pe-ucigasii-de-rauri-si-pe-violatorii-de-paduri/ )

Sigur că cei care fac astfel de lucruri nu sunt umani. Dar oare noi suntem, atunci când ne simţim onoraţi că ni se adresează, că ne strâng mâna în modul cel mai călduros cu putinţă, că ne dăruiesc salutul păcii în timpul sfintei liturghii? Când ridicăm neputincios din umeri şi trecem nepăsători la următoarea pagină web, ca să vedem ce se mai întâmplă, ce mai e nou?