„Eu îi zic tot timpu’ lu’ fii-miu că-i un
nenorocit la fel ca ta-su, dar la şcoală învăţătoarea îl laudă şi-l dă ca
exemplu în clasă. Vă daţi seama, bietul copil, el pe cine să creadă? Ce mai
înţelege?”, se plânge o mamă care a sprijinit proiectul înfiinţării unei
asociaţii care să lupte pentru dreptul elevilor de a fi recunoscuţi în modul
care le este familiar. „Nu mă mai înţeleg cu ea”, intervine un tată nemulţumit.
„Deşi am învăţat-o pe fii-mea că-i proastă ca mă-sa, învăţătoarea îi spune
fetei că este o elevă bună şi că are încredere în ea. Nu numai că nu-i
adevărat, dar îmi mai subliniază şi autoritatea”, precizează tatăl. „Vreți să spuneți că vă subminează autoritatea?” îl corectă reporterul. „Da, și asta”, răspunse tatăl tot mai convins de importanța autorității în general.
Solicitat în legătură cu apelul APPDEAFI, Ministrul
Educaţiei a declarat: „Este o situaţie delicată, trebuie să ţinem seama de
toate aspectele implicate. Pe de o parte, noi nu am vrea să discriminăm pe
nimeni. Trebuie să stabilim normele de încadrare ale fiecărui elev în parte,
ceea ce vă asigur că nu este uşor. Mărturisesc că până şi mie mi-e greu, chiar
la mine acasă, să deosebesc între copiii mei, care e dobitoc, care e animal,
care e doar tâmpit etc. Pe de altă parte, s-ar putea să fie şi elevi care nu
intră în nici una din categoriile tradiţionale, iar aici putem anticipa deja
unele probleme. În fine, recunosc că există destulă rea voinţă printre multe cadre
didactice, care refuză să se adreseze elevilor aşa cum sunt obişnuiţi de-acasă,
tratându-i în schimb cu respect indiferent de situaţie, ceea ce bineînţeles că este inadmisibil.”
Contactată pentru o declaraţie, preşedinta
APPDEAFI a spus: „Eu n-am timp de declaraţii, fiecare să declare pe timpul lui;
eu merg la servici, nu ca profesorii care stă toată ziua cu copiii şi desenează
bastonaşe. Doar că noi suntem oameni normali, şi dacă-i spun copilului că-i
tâmpit înseamnă că-i tâmpit! Ce, dacă-i tâmpit înseamnă că nu-i normal, sau ce?
Eu l-am făcut, aşa că eu ştiu mai bine, nu nu ştiu ce învăţătoare care vorbeşte
cu «dragi elevi». Nu vă daţi seama că-i bagă în confuzie? Mi-a venit ideea
acestei asociaţii de când învăţătoarea a vorbit frumos cu copilul meu. Cuvinte
frumoase, ce el nu a auzit până acum. Şi de atunci plânge şi se pişă pe el
noaptea. Câteodată şi ziua. Nu-i normal să mi-l traumatizeze în halul ăsta,” a
încheiat preşedinta APPDEAFI.
Într-un comunicat ulterior, Asociaţia a anunţat că
nu se va opri aici, ci va cere şi alte drepturi, precum dreptul părinţilor de
a-şi hrăni bebeluşii direct cu Coca-Cola şi crenvurşti şi în spaţii publice, nu
doar acasă. De asemenea, reprezentanţii APPDEAFI sunt pregătiţi să ceară ca în
zilele de vară să li se permită şi bebeluşilor accesul direct în vitrinele
frigorifice ale magazinelor, şi nu doar în dreptul acestor vitrine, unde
deocamdată se mulţumesc să-şi expună bebeluşii cu mânuţele şi picioruşele goale
şi cu căpşorul descoperit.
*
Satira de mai sus am scris-o ca reacţie la cele două evenimente recente legate de învăţătoarele care şi-au jignit şi
ameninţat elevii (Învăţătoarea Gheorghe Luminiţa, de la Colegiul Ana Aslan din
Brăila
http://www.mediafax.ro/social/invatatoare-inregistrata-cand-ii-injura-si-jignea-pe-elevi-decat-sa-ma-uit-la-ei-mai-bine-ma-uit-la-un-rahat-si-il-admir-reactia-autoritatilor-video-14909021
şi Monica Chiorean de la Liceul de Muzica "Sigismund Toduta" din
Cluj-Napoca
Materialul video care o prezintă pe doamna
Gheorghe Luminţa anunţă „Tratament inuman aplicat unor copii de 7-8 ani de
catre invatatoarea Gheorghe Luminita din Braila de la Colegiul "Ana
Aslan". V-ati lasa copilul pe mana acestei invatatoare?”
Dar acesta este exact limbajul întrebuinţat de
majoritatea mamelor din jur: pe stradă, în parc, la cumpărături. Cu siguranţă,
şi acasă. Acest limbaj jignitor le-a fost aplicat copiilor încă de la vreo
trei, patru ani, astfel încât atunci când îl aud din nou în clasa întâi pe la
şapte, opt ani, se simt cu adevărat ca acasă. Cum să nu-ţi laşi copilul pe mâna
unei învăţătoare care este aproape ca mama copilului?
Părinţii sunt cei dintâi care-i informează pe
copii în legătură cu adevărata lor natură: ce-i drept, nu toţi copiii sunt „tâmpiţi”.
Mulţi sunt doar „proşti”. Dar cu toţii sunt drăcuiţi cu sete de părinţii,
bunicii, mătuşile sau fraţii mai mari. „Mi-a/mi-au mâncat sufletul”, „mă omoară
cu zile ăsta/ăştia”, „mă bagă-n toţi dracii”, se plâng părinţii între ei,
fiecare înţelegându-l pe celălalt.
Să nu se creadă că aş încerca să scuz
comportamentul nedemn al cadrelor didactice vinovate. Doar că nu înţeleg revolta acelor
părinţi care-şi tratează copiii mult mai rău decât învăţătoarele acuzate, în
ciuda faptului că petrec cu proprii copii mai puţin timp decât un învăţător, că
au de-a face nu cu treizeci, ci cu unul, cel mult trei copii, pe care-i pasează
de regulă printre bunici (socrii, proprii părinţi). Doar acasă copilul lor e
tâmpit, cretin, idiot? La şcoală devine brusc altcineva? E capabil să
recunoască şi să respecte o atitudine civilizată copilul care în ambianţa familiei
este încurajat să vorbească murdar chiar din momentul când începe să lege
câteva cuvinte? Să se poarte ca un animal, pentru că asta înseamnă că ai "personalitate"?