Una dintre acuzațiile principale adresate
educației creștine în școlile din România este că „religia te spală pe creier”.
Mi-am amintit de asta cînd am citit comentariul unui vizitator care s-a prezentat
„Ioana” la postarea judicioasă a lui Alexandru Racu, „Societatea deschisă și
impostorii ei” (https://alexandruracu.wordpress.com/2015/12/21/societatea-deschisa-si-impostorii-ei-raspuns-scurt-la-niste-afirmatii-ale-doamnei-consilier-prezidential-casandra-pralong/).
Mai întîi aș vrea să precizez că ideea dnei
Pralong potrivit căreia valorile „care modelează spiritul […] sînt valori
universale, care transcend o anume religie şi sînt comune tuturor” nu este
neapărat o găselniță liberală. Ea poate fi întîlnită la fel de bine și în
zonele creștine (ortodoxe) tutelate de guru Pleșu. Știți dumneavoastră, chestia
cu Duhul care zboară pretutindeni, nu doar prin creștinism. Creștinii s-o lase
deci mai moale cu valorile lor. Să fim serioși, cum ar putea Buzăul, de pildă,
să aibă valori? Păi nici măcar Dalai Lama nu a auzit de Buzău. Valori? Da, să
fie, dar universale, cotate la toate bursele de valori. Cum adică, care valori?
Valorile dnei Pralong. Valorile dlui Pleșu. Deci universale, nu locale.
Valorile valoroase astăzi, voi chiar nu pricepeți?
Dar dacă creștinii chiar țin la valorile lor
(locale, Buzăul, tradiția, etc.), atunci să le transmită tot local. Adică așa,
prin parohii. Nu prin școli. Și-așa nu e nici o scofală cu învățămîntul religios
public: disciplina Religie trebuie scoasă fie pentru că elevii nu se schimbă,
fie tocmai pentru că se schimbă, pentru că devin mai credincioși, deci mai
particulari și mai predispuși spre fanatism. În cel mai rău caz, ora de religie
trebuie ținută la biserică, pentru acei elevi îndoctrinați deja. Nu
întîmplător, locuțiunea cui prodest? întrebuințată de „Ioana” sugerează
că ora de educație creștină i-ar folosi doar Bisericii, nu și societății. În legătură cu asta susțin că principiul
educației religioase din școală este cel puțin la fel de salutar cum erau băile
publice în trecut. Atunci cînd acuzi Biserica de imperfecțiunea
societății în ciuda existenței orei de religie este ca și cum ai acuza
instituția băilor publice de faptul că unii continuă să umble murdari prin
oraș.
În ce privește spălatul pe creier pe care l-ar
urmări și realiza ora de Religie, trebuie spus că asta e de fapt ținta tuturor
religiilor și ideologiilor. Mai mult: toți indivizii își doresc asta, iar cine
și-a șters măcar o dată istoricul de navigare pe internet înțelege ce vreau să
spun. Diferența dintre religii și ideologii, pe de o parte, și creștinism, pe
de alta, este că doar în creștinism lucrul acesta este realizabil. Celelalte
religii îi oferă omului cel mult o pilulă Placebo, care-l face doar să-și
închipuie că are creierul spălat. Cît despre ideologii, acestea îți întorc
creierul pe dos, atunci cînd nu-ți administrează o trepanație decisivă. Dar
numai în creștinism omul poate avea o veritabilă spălare a creierului, o
înnoire a minții deodată cu întreaga sa constituție:
„Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini
şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a
dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat
apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le
şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta
I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i-a
zis: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru I-a
zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi
spăla, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai
picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie
n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot.” (Ioan,
13: 3-10).
Doamnei Pralong, care ne-ar spune că dînsa are
baie acasă, iar domnului Pleșu, care ne-ar aminti de Gange, noi le-am spune că
scopul nostru nu este să fim curați, ci să avem parte de Domnul. Iar pentru
asta poate să ne spele nu doar picioarele, mîinile și capul, ci și creierul, ba
chiar și inima. Mai ales inima.