Dacă
în dioramele organizate de BOR ar fi incluse și figuri călăuzitoare, nu doar
personaje de succes, ar exista șanse ca vizitatorii să se trezească la
realitate, asemenea băiatului care l-a întîlnit pe indianul Tonto în filmul Lone Ranger (http://www.imdb.com/title/tt1210819/):
„So, the
windigo. Nature out of balance. The masked man. It's just a story, right? I
mean, I know he's not real. Was he?”
„Up
to you, kemosabe.”
Dar
în vitrinele constituite de canalele ei media, BOR preferă să expună poveștile
de succes: poveștile românilor realizați din străinătate, de pildă, sunt
promovate de Radio Trinitas într-un mod iresponsabil care nu ia niciodată în
considerare prețul pe care un mic număr de oameni l-a plătit pentru acest succes
și cu atît mai puțin nereușita majorității. Cum ar spune Tonto, „bad trade!”
Oamenii
care se trezesc la realitate tind să plece acasă, precum Will, băiatul din film. Dar dacă toată lumea pleacă acasă, cine mai rămîne în tren, fie el încărcat cu
arginți sau cu „viziune”, cu ideea progresului? Cine-ar mai vrea să urce în el?
Ce sens ar mai avea un astfel de tren? Și atunci cum rămîne cu progresul?
Este
bine că BOR s-a apucat de eliberarea romilor, un proces de durată, din cîte se pare (http://basilica.ro/minoritatea-romilor-de-la-robie-la-libertate-si-sperana-111962.html, vezi și https://alexandruracu.wordpress.com/2016/02/24/robia-romilor-si-imperialismul-moral-american/). Păcat doar că s-a oprit acolo. Se prea
poate ca în Hristos să nu mai fie rob și liber, se prea poate că fiecare
credincios să fie mădular al trupului lui Hristos. BOR nu are nici o problemă
cu asta, cîtă vreme toată lumea rămîne sluga cuiva.
Auzind că Will trebuie să plece acasă, Tonto răspunde mirat: „Acasă?”
Mai există un acasă? Și dacă există, mai poți ajunge la el? Poate, dacă ai o mască. Pentru ca în felul acesta să nu se afle că, de fapt, ești încă viu.