Nu am auzit încă de nimeni care, indignat de prețul
exagerat al albumelor de muzică sau al biletelor de spectacol, ar renunța brusc
să mai asculte muzică. În schimb, sunt numeroși cei care se simt îndreptățiți
să renunțe la credință din cauza prețului fixat de „slujitorii sfintelor
altare” (formulele limbajului ortodox pot stîrni oricînd
invidia activiștilor de partid devotați). Nu mă refer aici la tarifele stabilite de preoți în calitatea lor de
funcționari ai instituției Bisericii. Pînă la un punct, ele sunt normale chiar
și în condițiile în care organizațiile și confesiunile religioase sunt
susținute financiar de stat. Cine se poticnește de acest preț, își merită
soarta. E doar un precupeț dispus să negocieze prețul salvării sale. Cînd
vorbesc despre prețul credinței, am în vedere miile de cazuri dovedite de
pedofilie de care s-au făcut vinovați sutele de clerici catolici în SUA. Mă refer la
lașitățile clericilor ortodocși din România și la milioanele de prunci uciși
prin avort sub privirile întoarse ale BOR. La catastrofa ecologică în care a
fost împinsă o țară a cărei biserică națională tace, deși pretinde cu voce tare
în seminarii și conferințe cu circuit închis că are o vocație cosmică. Lucru
care este adevărat doar în măsura în care prin „cosmic” înțelegem
„extraterestru”.
Cum îi poate reda omului demnitatea de ființă
liturgică o biserică interesată de o viață mai bună, de o lume mai bună, și nu
de o viață, de o lume adevărate? Și cum mai poate fi adevărată o lume a cărei „sacramentalitate naturală” (Alexander Schmemann, For the Life of the World. Sacraments and
Orthodoxy, SVSP, New
York, 1998, p.
121) este refuzată de omul care se simte îndreptățit să-și sature foamea numai
cu lumea, în timp ce-i rezervă creștinismului rolul de potențiator de aromă la
care a fost redus împreună cu tot ce înseamnă tradiție în România? Cum poate
vorbi despre adevăr o biserică fericită de alegerea consumatorului și de rolul
de aromă identic naturală care i-a fost acordat?
„De ce
există muzica,” scria Hélène Grimaud, „dacă nu pentru a-i ajuta pe cei mai
nenorociți, pentru a oferi salvare în cele mai disperate împrejurări, pentru a
face să renască inima zdrobită?” („Introducere”, în broșura albumului Credo,
Deutsche Grammophon, 2003, p. 3). Pentru unii comentatori, însă, muzica există
doar pentru simpla plăcere a omului, iar analogiile și corespondențele sugerate
de pianistă sunt considerate riscante sau forțate (http://www.arkivmusic.com/classical/album.jsp?album_id=81220).
Poți asculta muzică doar de plăcere, așa cum poți doar degusta lumea, atunci cînd nu o înfuleci de-a dreptul. Asta nu înseamnă că muzica, asemenea lumii, este creată pentru satisfacerea plăcerilor noastre, mai mult sau mai puțin nobile. Lumea se află, așa cum spune
Grimaud despre muzică, în schimbul dintre noi. În mod special, în schimbul
dintre noi și Creator. Doar acest schimb ne poate înnoi și pe noi, și lumea. Doar acest schimb poate face din lume o hrană spre viață, nu spre moarte.
Putem plăti prețul, fie că este al unui album de muzică sau, mai ales, al credinței, doar
dacă suntem pregătiți de acest schimb.