Pagini

Oameni și Locuri

marți, 23 februarie 2016

Emoție și sensibilitate


„Am participat la acest concurs deoarece aici nu se urmărește latura spectaculoasă a interpretării, ci se urmăresc calitatea și profunzimea”, spunea Valeri Sokolov despre Concursul „George Enescu” (http://www.romania-muzical.ro/articole/art.htm?g=2&c=15&a=204). Sper că popularitatea interpretărilor disco-pop ale lui André Rieu nu a afectat între timp exigențele Concursului. Dar observația violonistului ucrainean, pentru care Enescu reprezintă un model întrucît în muzica lui profunzimea, emoția, deschiderea și libertatea sunt împletite, ar merita reținută cu atît mai mult în condițiile promovării unui gen de interpretare care oferă emoție și improvizație fără pic de profunzime. Pentru că această emoție gratuită, superficială, suprimă de fapt emoția veritabilă, cea care permite accesul la profunzime, perceperea ei. Este o emoție insensibilă. Este emoția spectacolului, care tinde să o înlocuiască pe cea a piesei.
Sensibilitatea sănătoasă te face să vezi lucrurile care țin de „decența elementară” despre care vorbea un alt Sokolov, celebrul pianist care a refuzat o valoroasă distincție muzicală pentru că fusese acordată anterior unui critic muzical josnic (http://www.criticalmass.johnbellyoung.com/pianist-sokolov-refuses-cremona-award-blames-norman-lebrecht/). Poate că dacă ne-am educa și sensibilitatea o dată cu emoțiile am reuși să vedem și indecența personală, nu doar „obscenitatea publică”.
Irascibilul nu este sensibil, e doar tîmpit. Sau, ca să folosesc jargonul ortodox, e un om chinuit. Sensibil nu este nici cineva care simte bobul de mazăre ascuns sub douăzeci de saltele. Aceea e doar o persoană gingașă, delicată. Dar poți fi brutal, nedelicat și totuși sensibil. De fapt, în măsura în care este dedicată adevărului, sensibilitatea este întotdeauna brutală. Copilul care anunță că împăratul este despuiat, ce băiat grosolan! Este brutal refuzul unui premiu valoros, dar cît de sensibilă explicația! Este sever ca o judecată de apoi gestul cuiva care, în ciuda furtunii de afară, refuză să se adăpostească sub acoperișul cuiva care-i pune în discuție dreptul de a intra în casă. Pentru că în acea clipă gazdei i-a fost dezvăluită insensibilitatea. Unii rămîn închiși după ușa propriilor emoții. Grigori Sokolov, un om sensibil, și-a văzut de drum:

[....] Grisha Sokolov is the greatest living pianist in the world — that’s a bold claim, I know, but he manages to do things with a piano that should be categorised under ‘not humanly possible’. In a career spanning over 35 years (he won the Tchaikovsky Competition, the greatest accolade an aspiring pianist can achieve, at the unheard of age of 16) he has released only six or seven recordings — all live, and not ‘live’ as in ‘I’ve cobbled together the best bits of a series of concerts and rehearsals’, but the real deal: one take, one concert, one huge gamble. It would be incredible to listen to him play in London, but Grisha Sokolov won’t play in the UK any more because of our ludicrous visa requirements for artists. And whereas in the past his manager, Franco, could go and get his visa for him, now Grisha himself has to go to the consulate and obtain one in person, giving fingerprints and eye scans.
This he refuses to do. He is of the opinion that for over 20 years he was welcomed into the country and not seen as any kind of security threat, so why should he now have to submit to such checks? To take half a day away from the piano to be prodded and catalogued by immigration officials would be unthinkable for him. Yes he’s eccentric, but it’s not his loss — it’s ours.”