„Am participat la acest concurs deoarece aici nu
se urmărește latura spectaculoasă a interpretării, ci se urmăresc calitatea și
profunzimea”, spunea Valeri Sokolov despre Concursul „George Enescu” (http://www.romania-muzical.ro/articole/art.htm?g=2&c=15&a=204).
Sper că popularitatea interpretărilor disco-pop ale lui André Rieu nu
a afectat între timp exigențele Concursului. Dar observația violonistului ucrainean,
pentru care Enescu reprezintă un model întrucît în muzica lui profunzimea,
emoția, deschiderea și libertatea sunt împletite, ar merita reținută cu atît
mai mult în condițiile promovării unui gen de interpretare care oferă emoție și
improvizație fără pic de profunzime. Pentru că această emoție gratuită,
superficială, suprimă de fapt emoția veritabilă, cea care permite accesul la
profunzime, perceperea ei. Este o emoție insensibilă. Este emoția
spectacolului, care tinde să o înlocuiască pe cea a piesei.
Sensibilitatea
sănătoasă te face să vezi lucrurile care țin de „decența elementară” despre
care vorbea un alt Sokolov, celebrul pianist care a refuzat o valoroasă
distincție muzicală pentru că fusese acordată anterior unui critic muzical
josnic (http://www.criticalmass.johnbellyoung.com/pianist-sokolov-refuses-cremona-award-blames-norman-lebrecht/). Poate că dacă ne-am educa și sensibilitatea o dată cu emoțiile am reuși să vedem și indecența personală, nu doar „obscenitatea publică”.
Irascibilul
nu este sensibil, e doar tîmpit. Sau, ca să folosesc jargonul ortodox, e un om chinuit. Sensibil nu este nici cineva care simte bobul
de mazăre ascuns sub douăzeci de saltele. Aceea e doar o persoană gingașă,
delicată. Dar poți fi brutal, nedelicat și totuși sensibil. De fapt, în măsura
în care este dedicată adevărului, sensibilitatea este întotdeauna brutală.
Copilul care anunță că împăratul este despuiat, ce băiat grosolan! Este brutal
refuzul unui premiu valoros, dar cît de sensibilă explicația! Este sever ca o
judecată de apoi gestul cuiva care, în ciuda furtunii de afară, refuză să se
adăpostească sub acoperișul cuiva care-i pune în discuție dreptul de a intra în
casă. Pentru că în acea clipă gazdei i-a fost dezvăluită insensibilitatea.
Unii rămîn închiși după ușa propriilor emoții. Grigori Sokolov, un om sensibil, și-a văzut de drum:
„[....] Grisha Sokolov is the
greatest living pianist in the world — that’s a bold claim, I know, but he
manages to do things with a piano that should be categorised under ‘not humanly
possible’. In a career spanning over 35 years (he won the Tchaikovsky
Competition, the greatest accolade an aspiring pianist can achieve, at the unheard
of age of 16) he has released only six or seven recordings — all live, and not
‘live’ as in ‘I’ve cobbled together the best bits of a series of concerts and
rehearsals’, but the real deal: one take, one concert, one huge gamble. It
would be incredible to listen to him play in London, but Grisha Sokolov won’t
play in the UK any more because of our ludicrous visa requirements for artists.
And whereas in the past his manager, Franco, could go and get his visa for him,
now Grisha himself has to go to the consulate and obtain one in person, giving
fingerprints and eye scans.
This he refuses to do. He is of the opinion that
for over 20 years he was welcomed into the country and not seen as any kind of
security threat, so why should he now have to submit to such checks? To take
half a day away from the piano to be prodded and catalogued by immigration
officials would be unthinkable for him. Yes he’s eccentric, but it’s not his
loss — it’s ours.”