Într-o postare recentă,
Alexandru Racu răspunde cuiva care încearcă să arate printr-o serie de trei
întrebări dezacordul dintre BOR și ortodoxia de astăzi pe de o parte și teologia
mistică ortodoxă pe de alta (https://alexandruracu.wordpress.com/2016/02/06/campionul-drepturilor-omului-fata-cu-ortodoxia/).
Cred că un iubitor adevărat al
teologiei mistice ortodoxe ar fi trebuit să știe că aceasta este elaborată în
virtutea unei antropologii în cadrul căreia păcatul homosexualității și
imposibilitatea hirotonirii femeilor erau autoevidente. Dar raportarea autorului
acestor nedumeriri la teologia mistică răsăriteană, pe care o consideră „minunată”,
merită avută în vedere. Pentru că este o precizare pe care Alina Mungiu, Emil
Moise sau Remus Cernea nu ar fi făcut-o. Vreau să spun că, în acest caz,
contextul nu mi se pare că este unul riguros secular; nu vine în mod obligatoriu
dinspre drepturile omului. Observații de acest tip ar putea veni la fel de bine
și în contextul unei definiții patapieviciene a ortodoxiei: „un mod de a fi, un
fel de a simți și de a te mișca, un mod de a fi în legătură cu lumea.” H.-R. Patapievici, „A fi
ortodox”, în Politice, Humanitas, 2002, p. 227.
Cele trei întrebări ale „campionului drepturilor
omului”, cum îl numește A. Racu, pun indirect în discuție acel „criteriu al
competenței dogmatice” care dlui Patapievici nu-i „spunea mare lucru”, și face asta
în numele modului de a fi în legătură cu lumea. Doar că acest mod de a fi în
relație cu lumea derivă din învățătura de credință dezvoltată și definită
dogmatic.
Interviul cu H-R. Patapievici i-a fost luat de
Costion Niculescu, care a inclus interviul și în volumul de interviuri Bucuria
Convorbirii (Teognost, 2006). Și deși dl Nicolescu previne asupra unor
„generalizări pripite și greșite” în răspunsurile lui H-R. P, laudă totuși, încurajator, „dorința
[lui H-R. P] tot mai evidentă de mărturisire, de afirmare a Adevărului” (Bucuria
Convorbirii, p. 170). Dacă definirea ortodoxiei ca „aer” și „savoare” se
califică drept afirmare a Adevărului, atunci nu pot decît să mă bucur împreună
cu dl Nicolescu. Și cu Paulo Coelho,
desigur.
O ortodoxie care derivă relația cu Dumnezeu,
teologia mistică din modul de a fi în legătură cu lumea este foarte posibilă, chiar dacă nu ar mai fi foarte creștină. Pentru
că ortodoxia însăși este cea care, după ce i-a oferit contextul, a
binecuvîntat-o. De-acum înainte Ortodoxia drepturilor omului nu trebuie decît să
crească și să se înmulțească.