Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 6 februarie 2016

Ortodoxia drepturilor omului



Într-o postare recentă, Alexandru Racu răspunde cuiva care încearcă să arate printr-o serie de trei întrebări dezacordul dintre BOR și ortodoxia de astăzi pe de o parte și teologia mistică ortodoxă pe de alta (https://alexandruracu.wordpress.com/2016/02/06/campionul-drepturilor-omului-fata-cu-ortodoxia/).
Cred că un iubitor adevărat al teologiei mistice ortodoxe ar fi trebuit să știe că aceasta este elaborată în virtutea unei antropologii în cadrul căreia păcatul homosexualității și imposibilitatea hirotonirii femeilor erau autoevidente. Dar raportarea autorului acestor nedumeriri la teologia mistică răsăriteană, pe care o consideră „minunată”, merită avută în vedere. Pentru că este o precizare pe care Alina Mungiu, Emil Moise sau Remus Cernea nu ar fi făcut-o. Vreau să spun că, în acest caz, contextul nu mi se pare că este unul riguros secular; nu vine în mod obligatoriu dinspre drepturile omului. Observații de acest tip ar putea veni la fel de bine și în contextul unei definiții patapieviciene a ortodoxiei: „un mod de a fi, un fel de a simți și de a te mișca, un mod de a fi în legătură cu lumea.” H.-R. Patapievici, „A fi ortodox”, în Politice, Humanitas, 2002, p. 227.
Cele trei întrebări ale „campionului drepturilor omului”, cum îl numește A. Racu, pun indirect în discuție acel „criteriu al competenței dogmatice” care dlui Patapievici nu-i „spunea mare lucru”, și face asta în numele modului de a fi în legătură cu lumea. Doar că acest mod de a fi în relație cu lumea derivă din învățătura de credință dezvoltată și definită dogmatic.
Interviul cu H-R. Patapievici i-a fost luat de Costion Niculescu, care a inclus interviul și în volumul de interviuri Bucuria Convorbirii (Teognost, 2006). Și deși dl Nicolescu previne asupra unor „generalizări pripite și greșite” în răspunsurile lui H-R. P, laudă totuși, încurajator, „dorința [lui H-R. P] tot mai evidentă de mărturisire, de afirmare a Adevărului” (Bucuria Convorbirii, p. 170). Dacă definirea ortodoxiei ca „aer” și „savoare” se califică drept afirmare a Adevărului, atunci nu pot decît să mă bucur împreună cu dl Nicolescu. Și cu Paulo Coelho, desigur.          
O ortodoxie care derivă relația cu Dumnezeu, teologia mistică din modul de a fi în legătură cu lumea este foarte posibilă, chiar dacă nu ar mai fi foarte creștină. Pentru că ortodoxia însăși este cea care, după ce i-a oferit contextul, a binecuvîntat-o. De-acum înainte Ortodoxia drepturilor omului nu trebuie decît să crească și să se înmulțească.