M-am
nimerit odată, în cursul unei călătorii cu trenul, cu un monah în acelaşi
compartiment. M-a ascultat răbdător şi cu atenţie cît i-am vorbit despre ceea
ce mi se părea că ar reprezenta noile greutăţi pe care le are de înfruntat
Biserica astăzi. Cînd am terminat, a observat dojenitor: „Da, dar de ce nu zici
nimic despre evrei şi francmasoni?” Nu am putut să-i răspund. Eram total
dezarmat. Dar chiar şi dacă aş fi zis ceva, probabil că oricum era prea tîrziu.
Mă trădasem. Eram de-al lor, iar
faptul era cu atît mai înfricoşător cu cît îl descopeream atunci, pe loc. În
acelaşi timp, eram copleşit de puterea de pătrundere a bunului părinte. „Darul
vederii înainte”, am mai apucat să murmur în sinea mea. Afară era noapte.
Întîmplarea mi-a fost învăţătură de minte. Dacă nu
credeţi, citiţi în continuare, să vedeţi de ce-au mai fost în stare evreii şi
francmasonii:
Au fost odată doi gemeni, Bruce şi Brian. Pentru
că au avut o mică problemă la cocoşel, părinţii i-au dus la doctor, deşi nu era
cazul. Şi în România sunt numeroşi părinţii care îşi duc copiii la doctor cînd nu
este cazul, de pildă atunci cînd le curge ceva ciudat din nas; de fapt, chestia
aia ciudată se numeşte muci, adică exact materia din care este făcut creierul
părinţilor respectivi. Sigur, genul acesta de părinţi face pereche cu ceilalţi,
care probabil că nu au nici măcar muci în loc de creier, părinţii care nu-şi
duc copiii la medic nici dacă văd că le atîrnă un braţ, sau un ochi: „stai aşa,
puiule, că-ţi pune mami un plasture”.
Se întîmpla în 1965, în provincia Manitoba, ceea ce explică
de ce pentru chestia aia pentru care nu trebuia consultat un medic a fost
nevoie de operaţie. Poate că s-a ieşit puţin din rutina locului şi a
timpurilor, după cum observă recenzentul cărţii în care este relatată întreaga poveste
(http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=14-01-064-b)
atunci cînd Bruce a rămas fără cocoşel în urma unei intervenţii demne de
medicii noştri specialişti (http://www.catavencii.ro/cei-mai-iubiti-dintre-plagiatori/),
dar morala poveştii nu e, aşa cum ar putea crede unii părinţi, că d-aia e bine
să ai cel puţin un copil de rezervă că deh, Doamne fereşte, nu se ştie
niciodată. Să nu uităm, e vorba despre francmasoni aici! Şi de evrei, părinte,
cum aş putea să uit? Doar că sunt curios, ce ar putea avea un astfel de părinte în cap spre
deosebire de tipurile de părinţi de mai sus. Pentru că avînd asemenea părinţi
spirituali şi asemenea părinţi biologici, mă întreb ce şanse au copiii care se
uită la desene animate în care în mod curent personajele, băieţi şi fetiţe, îşi
explică nefericirea prin bănuiala că ar fi închişi în corpul nepotrivit,
băieţii în corpuri de fetiţe şi fetiţele în corpuri de băieţi.
Bineînţeles, văzînd ce-a păţit Bruce, părinţii au
refuzat să-l mai opereze şi pe Brian, care s-a făcut bine de la sine în scurt
timp. Mai greu a fost cu Bruce:
„După operaţia catastrofală, Bruce şi părinţii lui
abătuţi au parcurs un şir dezamăgitor de consultaţii la pediatri şi urologi
fără ca vreunul să poată promite o viaţă normală pentru băieţel. Cea dintîi
veste optimistă a venit de la un cercetător în domeniului vieţii sexuale de la
Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, doctorul John Money, care doar cu
puţini ani mai devreme convinsese universitatea să deschidă, sub conducerea
lui, o „Clinică pentru Identitatea de Gen.” Dacă o asemenea clinică răspundea
unei nevoi reale, Money era cu siguranţă omul care să o conducă. «Identitatea
de gen» este într-o măsură atît de mare o parte a operei sale de-o viaţă încît lui
Money i se atribuie meritul inventării expresiei respective. Ei bine, Money
le-a spus părinţilor băiatului că Bruce ar putea într-adevăr să ducă o viaţă
împlinită şi normală, dar numai dacă ar
deveni fată!
Autor a peste douăzeci de cărţi influente în
domeniul sexologiei, Money a devenit celebru în special pentru răspunsul lui
îndrăzneţ la întrebarea «de ce bărbaţii şi femeile sunt atît de diferiţi?» Răspunsul
lui Money contestă existenţa unor diferenţe profunde. Bărbaţii şi femeile
acţionează atît de diferit în primul rînd din cauza educaţiei. În jargonul
corectitudinii politice, această explicaţie se bazează pe ideea că «genul» (sau
rolurile sexuale) reprezintă un construct social (adică un efect al «condiţionării
sociale»).
Money a devenit rapid guru-ul principal al
activiştilor feminişti, iar ideea că rolurile de gen erau dobîndite mai degrabă
decît naturale, a devenit dogma lor sacră. În cursul vieţii sale profesionale,
Money a devenit un susţinător activ a mai multor aspecte ale revoluţiei
sexuale, printre care se numără sprijinirea perversiunilor sexuale şi
respingerea moştenirii iudeo-creştine a Vestului. Ca un torent înspumegat,
aceste noi atitudini ţîşneau prin pereţii poroşi ai universităţilor, ducînd cu
ele multe din cele mai venerabile credinţe şi tradiţii ale societăţii
occidentale. Aşa-numitul «caz al gemenilor» a devenit una dintre armele de bază
folosite de feminişti în efortul lor de distrugere a ceea ce li se părea a fi
concepţiile depăşite asupra sexelor. Simpla familie Reimer a avut nefericirea
de a fi prinsă ca nişte mărunţişuri de un val irezistibil.
Teoreticianul sexolog a fost extrem de interesat
de noul lui pacient, Bruce, în mare măsură datorită fratelui nevătămat, Brian.
Norocul părea să-i ofere lui Money ocazia de a-şi confirma ipoteza. Ce alt
mijloc mai bun de a demonstra că genul era construit social decît crescînd un
bărbat biologic ca pe o femeie şi pe celălalt ca pe un bărbat în cadrul
aceluiaşi mediu familial? În felul acesta, Bruce a devenit Brenda, iar Money
aştepta să-şi vadă teoriile confirmate. De fapt, nu, a mers chiar mai departe.
Din acel moment şi-a considerat teoriile ca şi cum ar fi fost confirmate şi
vorbea de fiecare dată despre «cazul gemenilor» în termenii cei mai favorabili.
Realitatea era însă cu mult diferită. Ambii fraţi
şi-au pierdut copilăria în încercarea de a-l transforma pe Bruce în Brenda.
Pentru Bruce/Brenda însuşi, copilăria a fost un iad. Cele mai îngrozitor lucru
îl constituiau vizitele anuale la Baltimore, cînd Money îl teroriza, încercînd
să-l stimuleze cu pornografie umilitoare, (chipurile, în scopul determinării «orientării» sale), impunîndu-i tratamente
hormonale şi încercînd să-l facă să accepte operaţia vaginală care era necesară
pentru a transforma această farsă macabră într-un lucru ceva mai credibil.
Părinţii au suferit şi ei teribil. Mama a trecut
de la pierderea credinţei la infidelitate conjuncturală pînă la o încercare de
sinucidere; tatăl s-a refugiat în alcoolism.
Povestea avea posibilitatea clasicului sfîrşit
tragic în care moartea absoarbe toţi actorii importanţi de pe scenă. Doar
printr-un noroc a fost evitată o asemenea soartă. În cursul pregătirii unui
program documentar care urma să se numească «Prima Întrebare» (titlu legat de
întrebarea «Ce este, băiat sau fată?»), echipa unei producţii BBC a vizitat
familia Reimer pentru a vedea pe viu succesul celebrilor gemeni. Numai că
descoperind că treaba stătea foarte diferit de succesul care fusese prezentat,
documentarul a cotit brusc spre domeniul jurnalismului de investigaţie.
Acel program de televiziune a iniţiat un şir de
evenimente care au forţat profesiunile medicale şi cercetătorii la o lentă
reevaluare a ideii de construcţie socială a genului. Din cîte se pare, credinţa
în această dogmă, de necontestat cu ceva timp în urmă, începe să slăbească.
Un rezultat fericit al acestei schimbări de
atitudine este că lui Bruce/Brenda i s-a spus care era pricina misterioasă a
nefericirii sale. Imediat s-a hotărît să redevină bărbat renunţînd la tratamentul
cu hormoni şi îndurînd, printre alte intervenţii dureroase, o înfiorătoare
dublă mamectomie în vederea extirpării sînilor pe care tratamentul hormonal
prescris de Money îi făcuse să crească. Au fost necesare mai mult de douăzeci
de internări pentru a reuşi tot ceea ce ştiinţa medicală poate face pentru a-şi
repara greşelile din trecut. Iar rezultatul este încă teribil de nemulţumitor.
Sunt multe lucruri care te pun pe gînduri în
descrierea lui Colapinto. Chiar au putut să existe o mamă şi un tată care au
crezut pentru o clipă că genul este un construct social? Şi cu toate acestea,
mulţi dintre cei care sunt consideraţi «educaţi» o credeau (sau cel puţin
pretindeau că o cred) cu doar douăzeci de ani în urmă. Iar abundentul izvor al
nebuniei educate curge şi acum neabătut. Money nu şi-a recunoscut niciodată
eroarea şi continuă să primească sprijin financiar generos pentru cercetarea
sa.
As Nature Made Him este o carte bine scrisă
în care faptele sunt lăsate să vorbească de la sine. Le va fi utilă creştinilor
care vor să-şi înţeleagă adversarii în războiul cultural în general şi în
războiul asupra genului în special. Oricine a fost mişcat de Cartea lui Iov ar dori de asemenea să
mediteze la această încercare contemporană în materie de suferinţă nemeritată.”
(Graeme Hunter, „A Boyhood Stolen”, Touchstone Magazine, January/February
2001, http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=14-01-064-b)
P.S.
Hei, se pare că iar n-am zis nimic despre evrei şi
francmasoni! Ha-ha, fraierilor, voi la ce vă aşteptaţi? Nu v-am zis că sunt
de-al lor? Iar acum lucrăm la ceva încă şi mai diabolic: vom băga băieţi în
corpuri de băieţi, şi fetiţe în corpuri de fetiţe! Vorba aia, dacă nu noi,
atunci cine?