Comentînd un articol care abordează neîncrederea
noastră cea de toate zilele, Alexandru Racu face cîteva observaţii care ar
merita dezvoltate (https://alexandruracu.wordpress.com/2016/03/13/anxietati-postmoderne/).
De pildă, precizarea legăturii dintre hrană organică şi viaţă organică şi plasarea lor în opoziţie cu viaţa corporată. Această opoziţie în sine mi se pare suficientă
pentru a face din neîncredere un produs natural, modern în orice caz, deosebit
de anxietatea corporată postmodernă. Am intervenit la rîndul meu aici pentru a
semnala ceea ce mi se pare că ar fi o confuzie făcută de autorul articolului
comentat de Alexandru Racu, şi anume confuzia dintre lucruri
trebuincioase/netrebuincioase, pe de o parte, şi lucruri
vătămătoare/nevătămătoare, pe de alta. Ascetismul poate fi recomandat, aşa cum
pare să o facă autorul articolului, mai ales în relaţie cu lucrurile
netrebuincioase, potrivit îndemnului paulin „toate îmi sunt îngăduite, dar nu
toate îmi sunt de folos”. Problema e că în zilele noastre o mare parte din
lucrurile care ne sunt de folos au devenit vătămătoare. Inclusiv pesmeţii
mîncaţi de asceţi.
Am întîlnit persoane credincioase care rezolvă problema
făcînd semnul crucii peste orice, crezînd sincer că gestul va anula toxicitatea
lucrului respectiv. Ascetismul rezolvă lucrurile nu atît pentru că te scapă de o
anumită formă de obsesie pentru „natural” şi „sănătos”, ci pentru că te ajută să gîndeşti normal şi sănătos, dar nu face ca
lucrurile să devină, în felul acesta, sănătoase. Devin benefice eurile
binecuvîntate? Se transformă cumva în beuri, sau dispar, pur şi simplu? Pe
lîngă asta, şi ascetismul se poate corupe, camuflînd fie o formă de nepăsare,
fie o altă formă de psihoză, precum cel de tip „Formula As”, al
„naturalului” convertit în „sacralitate”.
Pe de altă parte, şi în unele zone din BOR este
speculată nevoia, legitimă şi normală în fond, de lucruri „de casă”. Vedeţi coada formată
la tarabele din mănăstirea Cernica pentru produse „mănăstireşti”, gen miere,
cozonaci, pîine de casă sau vin. Dacă ai stat la slujbă, te-ai ars, nu mai
prinzi nimic. Acest gen de produse nu sunt doar naturale, sunt dublu naturale,
de vreme ce sunt mănăstireşti. Şi cu preţ pe măsură. Ca să nu mai vorbim despre
industria lumînărilor din ceara „curată” sau a tămîii „de la Ierusalim”.
Cînd apa este contaminată, aerul este poluat iar
hrana este constituită fie din carne provenită de la animale injectate cu
vaccinuri şi hormoni, fie din cereale şi legume modificate genetic, nu mai poţi
invoca senin bunătatea creaţiei. Şi în nici un caz nu mai poţi vorbi cu
condescendenţă despre neîncrederea în produsele alimentare după ce recent trei
copii tocmai au murit, foarte probabil din cauza unor produse lactate (vezi o analiză a
cazului Brădet aici: http://www.catavencii.ro/lactate-bradet-presedinte/).