Pagini

Oameni și Locuri

marți, 15 martie 2016

Stîna de cîini



În preajma intrării noastre în UE, animalele, cuprinse de o sumbră presimţire, au luat-o razna: găinile s-au îmbolnăvit de gripă, porcii de pestă, iar vacile erau cît pe ce să înnebunească de teama că ar putea să le vină rîndul. Doar oamenii erau veseli, ca beţivul bucuros că trenul care se apropie îi luminează drumul de-a lungul căii ferate.
Recent, pentru a preveni atacurile de panică ale vînătorilor, Parlamentul a încercat să reducă numărul cîinilor de stînă. Dar dacă te gîndeşti că, la fel de bine, cîinii pot produce atacuri de panică şi oilor, fenomen care poate duce la moartea lor în masă (http://www.mirror.co.uk/news/uk-news/more-100-sheep-die-after-7518157), atunci nu înţelegi vehemenţa cu care ciobanii s-au opus legii. Singura explicaţie e că între ei şi cîini exista o înţelegere.
E greu de spus care este, în România, numărul de cîini pe cap de ovină. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că numeroşi cîini sînt greu de numărat din cauză că sunt acoperiţi. Au capul acoperit cu o căciulă de astrahan. Încă un indiciu care ne semnalează că, spre deosebire de rudele lor occidentale, cîinii români sunt cel mai bine hrăniţi:

„România se plasează pe locul I, cheltuind 20,78 euro pe cap de locuitor pentru serviciul secret care se ocupă de securitatea internă; pe locul II se află Marea Britanie, care cheltuieşte 13,88 euro pe cap de locuitor; pe locul III se află Germania, cu 7,57 euro pe cap de locuitor; Spania se află pe locul IV, cu 5,50 euro pe cap de locuitor; Franţa încheie Top 5, cu doar 2,98 euro pe cap de locuitor cheltuiţi cu principalul serviciu secret care se ocupă de securitatea internă.” (http://www.catavencii.ro/securisti-au-fost-securisti-sunt-inca/)

De cînd are grija altuia, cîinele nu mai moare de drum lung, trăind din grija pentru proşti şi din nepăsarea proştilor faţă de ceilalţi şi faţă de ei înşişi. În schimb, grija cîinilor este dedicată liniştirii oilor. Oaia trebuie să rămînă liniştită, chiar dacă are mai puţine căpuşe în piele decît cîini prin preajmă. Cîinii ştiu cum să stea ascunşi sau camuflaţi. Şi oaia e, oricum, un animal de o inteligenţă modestă. Nu i se pare nimic suspect cînd vede un tufiş făcînd pipi, un copac tuşind, o piatră vorbind nervoasă la ceas şi întrebînd de ce întîrzie iarăşi agentul de schimb.
Aşa că oile nu au nici un motiv să se roage păstorului să mai taie din tufişuri, ori să ţină cîinii legaţi. Şi oricum, ce rost ar avea să încerce, de vreme ce cîinii s-au înţeles cu păstorul:

„SRI obţine, de astă dată prin lege, puteri pe care le pierduse pe vremea lui Iulian Vlad. Nici unul din guvernele politice de după ’90 – proaste, corupte, dar cu o legitimitate izvorîtă din vot – n-a îndrăznit să i le dea. A trebuit, aşadar, să vină guvernul de tehnocraţi ca să se producă minunea. Lupii tineri de la Bruxelles, intercalaţi cu tigrişori ai mediului privat şi corporatist, au demonstrat că lucrul bine făcut nu e un coşmar, ci o realitate.
Nu sînt multe de făcut şi, fiindcă a început postul Paştelui, vă puteţi ruga. Dumnezeu are o reputaţie de bun ascultător şi, aproape sigur, o infrastructură mai bună ca a SRI. Nu e clar dacă e la fel de atotputernic, dar merită încercat.”
(Doru Buşcu, „SRI şi Bunul Dumnezeu. Tehnici de ascultare a credincioşilor”, http://www.catavencii.ro/sri-si-bunul-dumnezeu-tehnici-de-ascultare-credinciosilor/)