Lui Dumnezeu îi plac spațiile mici, zic unii. Și eu care credeam că vorbim
despre cineva care a creat lumea!
Lui Dumnezeu îi plac spațiile mici, zic unii în a căror sufragerie ar putea
intra cîteva biserici mici.
E bine că l-au găsit pe Dumnezeu într-o biserică mică; păcat doar că acesta
nu a mai ajuns și în cîntecul lor interminabil. Acolo a ajuns doar unul de
ocazie. Dar pînă și ăla s-a cărat la sfîrșitul filmărilor. Nimeni nu știe unde.
Poate că într-o catedrală, știind că acolo nu-l va mai căuta nimeni.
Cărtărescu mi-a plăcut. Vreau să spun, omul e constant: iubește spațiile
mici cel puțin de tot atîta vreme de cînd iubește femeile.
Eu credeam că nu știm prea bine ce-i place lui Dumnezeu. Poate că are și El toane, ca
orice om. Presupun însă că sunt și lucruri care nu-i plac. Probabil că nu-i
place să vorbești în numele Lui. Asta cîtă vreme nu ești hotărît să fii ca Dumnezeu.
Este probabil să nu-i placă nici să-i folosești cuvintele după cum îți place
ție. Trebuie să le folosești după cum îi place Lui. Dar cine știe ce-i place,
în afară de artiștii din „Smerenie”?
Cît de smerit poate fi cineva care declară că știe ce-i place lui Dumnezeu?
Sau poate că artiștii respectivi nu vor să ne spună ce-i place lui
Dumnezeu; vor să ne spună doar ce Dumnezeu le place.
Exact ca băieții deștepți care se ocupă de Catedrala Mîntuirii.