Pagini

Oameni și Locuri

luni, 11 aprilie 2016

Dumnezeu în spațiu. În spațiul mic



Lui Dumnezeu îi plac spațiile mici, zic unii. Și eu care credeam că vorbim despre cineva care a creat lumea!
Lui Dumnezeu îi plac spațiile mici, zic unii în a căror sufragerie ar putea intra cîteva biserici mici.
E bine că l-au găsit pe Dumnezeu într-o biserică mică; păcat doar că acesta nu a mai ajuns și în cîntecul lor interminabil. Acolo a ajuns doar unul de ocazie. Dar pînă și ăla s-a cărat la sfîrșitul filmărilor. Nimeni nu știe unde. Poate că într-o catedrală, știind că acolo nu-l va mai căuta nimeni.
Cărtărescu mi-a plăcut. Vreau să spun, omul e constant: iubește spațiile mici cel puțin de tot atîta vreme de cînd iubește femeile.
Eu credeam că nu știm prea bine ce-i place lui Dumnezeu. Poate că are și El toane, ca orice om. Presupun însă că sunt și lucruri care nu-i plac. Probabil că nu-i place să vorbești în numele Lui. Asta cîtă vreme nu ești hotărît să fii ca Dumnezeu. Este probabil să nu-i placă nici să-i folosești cuvintele după cum îți place ție. Trebuie să le folosești după cum îi place Lui. Dar cine știe ce-i place, în afară de artiștii din „Smerenie”? 
Cît de smerit poate fi cineva care declară că știe ce-i place lui Dumnezeu?
Sau poate că artiștii respectivi nu vor să ne spună ce-i place lui Dumnezeu; vor să ne spună doar ce Dumnezeu le place.
Exact ca băieții deștepți care se ocupă de Catedrala Mîntuirii.