Şase poeme de R. S. Thomas

Am tradus mai jos şase dintre cele mai cunoscute poeme ale lui R. S. Thomas, preluate de la http://mypoeticside.com/poets/r-s-thomas-poems. Tot la această adresă cititorului interesat îi este oferită o selecţie consistentă, precum şi o scurtă prezentare a poetului galez. O atentă schiţare a poetului şi a lumii sale este accesibilă în româneşte la http://www.literaturadeazi.ro/rubrici/kanteletar/calatorie-spre-insula-celor-20-000-de-sfinti-14117

Cred că îţi poţi exprima preţuirea pentru un poet aşa cum o faci în legătură cu orice om: vorbind cu el sau despre el cu cei sau despre cei cu care şi despre care el a vorbit. Îmi imaginez însă că deşi un poet poate vorbi despre orice şi oricine, de vorbit vorbeşte doar cu cei care ştiu nu neapărat limba lui, ci mai ales limba poeziei. Limba poeziei este universală, limbajul poetic particular. Diversitatea limbajului poetic, altul de la un poet la altul, nu doar de la o generaţie la alta sau de la un curent literar la altul, este determinată de drumul şi de învăţătorii fiecărui poet. Învăţătorul unui poet nu este cel care l-a învăţat să compună versuri, este cel care l-a învăţat să vadă. Orice viziune este poetică întrucît orice viziune constituie prezentarea unei lumi create. Poemul este o încercare de re-prezentare a viziunii, o încercare de dezvăluire nu a lumii, ci a caracterului ei creat şi, de aceea, misterios. Într-un univers darwinist poezia ar fi nu doar inutilă – ar fi imposibilă.

Orice poet este un pelerin, un călător ce-şi urmează drumul de-a lungul acestei lumi în compania învăţătorilor săi. Pe drum, poetul vorbeşte cu fiinţele poetice, cele de la care a învăţat să vadă şi să vorbească: o pasăre în pădure, un tei, un somon, un străbun. Vorbeşte cu cei pe care i-a găsit, pe care i-a descoperit. Vorbeşte cu cei care l-au aşteptat.[1] Vorbeşte, aşadar, cu cei mai vechi decît el.

Murind, poetul devine la rîndul lui unul dintre însoţitorii care aşteaptă. Uneori aşteaptă să fie aşteptat, dar nu ca „poet naţional”, ci ca un colindător şi însoţitor prin noaptea lumii, ca prieten şi frate chiar dacă, între timp, a devenit unul dintre cei bătrîni, unul dintre cei de demult ai lumii, chiar dacă a murit doar cu o zi în urmă sau tocmai în dimineaţa asta: 
         „No poet, no artist of any art, has his complete meaning alone. His significance, his appreciation is the appreciation of his relation to the dead poets and artists. You cannot value him alone; you must set him, for contrast and comparison, among the dead.” T. S. Eliot, “Tradition and the Individual Talent”.
         Poetul aşteaptă să-ţi vorbească despre bătrînii lui. Aşteaptă mai ales să vorbească cu tine.

În poemul lui R. S. Thomas, „The Ancients of the World”, îi întîlnim pe cei bătrîni ca vîntul, ca apele, ca noaptea, ca stînca, însoţitorii şi călăuzitorii poeţilor dintotdeauna. Cele cinci animale înţelepte din străvechea carte galeză Mabinogion (https://en.wikipedia.org/wiki/Mabinogion), sunt Mierla, Cerbul din Rhedynfre, Bufniţa din  Cwm Cawlwyd, Vulturul din Gwernabwy şi Somonul din Llyn Lliw (http://www.bookdrum.com/books/the-mabinogion/9780199218783/bookmarks-201-225.html). În poezia lui R. S. Thomas acestora li se adaugă Broasca din Cors Fochno, preluată din povestea „The Ancients of the World”inclusă de William Jenkyn Thomas în populara sa culegere, The Welsh Fairy Book. Povestea vorbeşte despre dorinţa Vulturului de a se căsători cu Bufniţa. Pentru a se asigura de nobleţea Bufniţei, Vulturul le întreabă pe cele mai bătrîne animale cît de bătrînă este Bufniţa. Aflînd că este mai bătrînă decît cele mai bătrîne dintre animale, „Vulturul spuse că se poate însura cu ea fără teama de a aduce necinste ori scădere neamului său. Iată deci că din curtenirea făcută de Vultur s-a aflat care erau cele mai vechi făpturi de pe pămînt. Acestea sunt Vulturul din Gwernabwy, Cerbul din Rhedynfre, Somonul din Llyn Llifon, Mierla din Cilgwri, Broasca din Cors Fochno şi Bufniţa din Cwm Cawlyd, iar cea mai bătrînă dintre toate este Bufniţa.” (http://www.sacred-texts.com/neu/celt/wfb/wfb64.htm)

Prytherch, personajul din „The Dark Well” reprezintă pentru Thomas „un simbol al ţăranilor din dealurile galeze”, un „om care trebuie onorat din simplul motiv că este, că există şi că va persista” (William V. Davis, R. S. Thomas: Poetry and Theology, Baylor University Press, 2007, p. 25. Vezi tot aici comentariul autorului despre calitatea de pelerin a poetului, şi in special a poetului R. S. Thomas). El reprezintă singurul prezent al Ţării Galilor (vezi „Welsh Landscape”), dar un prezent pe care turiştii îl refuză, în numele personajelor legendare. Doar că acestea, copleşite de ruşine, refuză să se dea jos din pat („A Welshman to Any Tourist”).

Notă:

[1] Merită amintit că în limba engleză cuvîntul „wait”, aşteptare, implică o stare de veghe şi atenţie specială, precum cea a femeii însărcinate care aşteaptă un copil. Chiar dacă astăzi cuvîntul se referă mai ales la nerăbdarea celui care aşteaptă autobuzul sau un prieten întîrziat, în trecut el sugera mai degrabă aşteptarea stăruitoare a bolnavilor de la scăldătoare Vitezda aşteptînd mişcarea apei (Ioan, capit. 5). La origine, termenul însemna a sta de veghe, a păzi. De la veghea din noaptea de Crăciun, ea însăşi legată de veghea păstorilor cărora îngerii le-au vestit Naşterea Domnului, colindătorii au fost numiţi în Anglia „waits” (https://www.whychristmas.com/customs/carols_history.shtml). Se pare că primii colindători au fost în tîrgurile din Anglia şi Scoţia chiar paznicii de noapte care îşi semnalau prezenţa şi veghea cu ajutorul instrumentelor, folosite în mod special în noaptea de Crăciun (https://en.wikipedia.org/wiki/Wait_(musician)).   

Deşi calitatea slujirii, cuprinsă la rîndul ei în acest termen, este rezervată astăzi mai mult oficiului de a servi la masă (de unde şi cuvîntul „waiter” = chelner/ospătar), mai ales de cînd medicii nu mai fac vizite la domiciliul bolnavului pentru a-l îngriji („wait on/upon însemnînd a avea grijă, a sluji dar şi în sensul slujirii preoţeşti, sens dispărut din păcate din înţelegerea acestei slujiri), „wait” rămîne în continuare unul dintre termenii cei mai potriviţi pentru a descrie relaţia omului cu Dumnezeu, starea de aşteptare cu nădejde şi cea de slujire cu grijă fiind deopotrivă conţinute de acest termen în versiunile englezeşti ale Bibliei. Este aşteptarea omului trezită de aşteptarea lui Dumnezeu? Să fie aşteptarea Tatălui cea care-l trezeşte pe Fiul Risipitor?

The Ancients of the World

The salmon lying in the depths of Llyn Llifon

Secretly as a thought in a dark mind,

Is not so old as the owl of Cwm Cowlyd

Who tells her sorrow nightly on the wind.

The ousel singing in the woods of Cilgwri,

Tirelessly as a stream over the mossed stones,

Is not so old as the toad of Cors Fochno

Who feels the cold skin sagging round his bones.

The toad and the ousel and the stag of Rhedynfre,

That has cropped each leaf from the tree of life,

Are not so old as the owl of Cwm Cowlyd,

That the proud eagle would have to wife.

Bătrînii lumii

Somonul tolănit în adâncurile din Llyn Llifon

Ca un gând tăinuit într-o minte neştiutoare,

Nu este atât de bătrîn ca bufnița din Cwm Cowlyd

Care-şi spune aleanul în vânt noapte de noapte.

Mierla ce cîntă în pădurea din Cilgwri,

Neobosită ca o apă ce curge peste pietrele acoperite de muşchi,

Nu este atât de bătrînă ca broasca din Cors Fochno

Care-şi simte pielea rece căzută peste oase.

Broasca şi mierla și cerbul din Rhedynfre,

Care a mîncat fiecare frunză din pomul vieții,

Nu sunt atât de bătrîni ca bufnița de Cwm Cowlyd,

Pe care mîndrul vultur şi-o dorea de soție.

A Welshman to Any Tourist

We've nothing vast to offer you, no deserts

Except the waste of thought

Forming from mind erosion;

No canyons where the pterodactyl's wing

Falls like a shadow.

The hills are fine, of course,

Bearded with water to suggest age

And pocked with cavarns,

One being Arthur's dormitory;

He and his knights are the bright ore

That seams our history,

But shame has kept them late in bed.

Un Velş către Orice Turist 

Nu avem nimic vast să vă oferim, nu avem deşerturi

Cu excepția pustiului gîndirii

Ce se formează din eroziunea minţii;

Nu avem nici canioane prin care aripa pterodactilului

Alunecă precum o umbră.

Dealurile sunt frumoase, desigur,

Îngreunate de apă, pentru a sugera vârsta înaintată

Și scobite de caverne,

Una dintre ele fiind dormitorul lui Arthur;

El și cavalerii lui sunt minereul curat

Care ne brăzdează istoria,

Dar rușinea i-a făcut să zăbovească-n pat.

Here

I am a man now.

Pass your hand over my brow.

You can feel the place where the brains grow.

I am like a tree,

From my top boughs I can see

The footprints that led up to me.

There is blood in my veins

That has run clear of the stain

Contracted in so many loins.

Why, then, are my hands red

With the blood of so many dead?

Is this where I was misled?

Why are my hands this way

That they will not do as I say?

Does no God hear when I pray?

I have no where to go

The swift satellites show

The clock of my whole being is slow,

It is too late to start

For destinations not of the heart.

I must stay here with my hurt.

Aici

Sunt bărbat de-acum.

Trece-ţi mîna peste fruntea mea.

Poţi simţi locul unde creşte deşteptăciunea.

Sunt ca un copac,

Din ramurile cele mai de sus

Pot vedea urmele care pînă la mine au dus.

Am sânge în vene

Curăţat de vina

Transmisă în atît de multe trupuri.

De ce, atunci, mâinile-mi sunt roșii

De sângele atât de multor morți? 

Acesta să fie lucrul pe care nu l-am desluşit?

De ce mâinile astfel se dispun

Cînd le spun, nu se supun?

Oare nici un Dumnezeu nu aude când mă-nchin?

Nu am unde să merg

Sateliții iuţi converg

Ceasul întregii mele fiinţe rămîne în urmă,

Este prea târziu pentru a pleca

Spre destinaţii străine inimii.

Trebuie să rămân aici cu rana mea.

The Dark Well

They see you as they see you,

A poor farmer with no name,

Ploughing cloudward, sowing the wind

With squalls of gulls at the day's end.

To me you are Prytherch, the man

Who more than all directed my slow

Charity where there was need.

There are two hungers, hunger for bread

And hunger of the uncouth soul

For the light's grace. I have seen both,

And chosen for an indulgent world's

Ear the story of one whose hands

Have bruised themselves on the locked doors

Of life; whose heart, fuller than mine

Of gulped tears, is the dark well

From which to draw, drop after drop,

The terrible poetry of his kind.

Fîntîna întunecată

Ei te văd aşa cum te văd,

Un fermier sărac fără nume,

Arînd deodată cu norii, semănînd vînt

În ţipete de pescăruși la sfârșitul zilei.

Pentru mine, tu ești Prytherch, omul

Care mai mult decît alţii mi-a îndreptat șovăitoarea-mi

Caritate acolo unde era nevoie de ea.

Există două feluri de foame, foamea de pâine

Și foamea sufletului sălbatic

De harul luminii. Le-am văzut pe amîndouă,

Și am ales, pentru urechea unei lumi îngăduitoare

Povestea celui ale cărui mâini

S-au julit în ușile încuiate

Ale vieţii; a cărui inimă, mai plină decât a mea

De lacrimi stăpînite, este fântâna întunecată

Din care se scoate, picătură cu picătură,

Poezia teribilă a neamului său.

The Old Language

England, what have you done to make the speech

My fathers used a stranger to my lips,

An offence to the ear, a shackle on the tongue

That would fit new thoughts to an abiding tune?

Answer me now. The workshop where they wrought

Stands idle, and thick dust covers their tools.

The blue metal of streams, the copper and gold

Seams in the wood are all unquarried; the leaves'

Intricate filigree falls, and who shall renew

Its brisk pattern? When spring wakens the hearts

Of the young children to sing, what song shall be theirs?

Limba strămoşească

Anglie, cum ai reuşit să faci din graiul

În care vorbeau părinţii mei ceva străin pe buzele mele,

O insultă pentru ureche, un belciug în limbă

Încît gânduri noi să se potrivească pe o melodie statornică?

Răspunde-mi acum. Atelierul în care au lucrat

Stă nefolosit, și e mult praf peste uneltele lor.

Metalul albastru al apelor, filoanele de cupru și aur

Din codru sunt nelucrate; filigranul

Migălos al frunzelor piere, dar cine va reînnoi

Modelul lor radios? Cînd primăvara trezește inimile

Copilaşilor spre cântare, care cântec va fi al lor?

Welsh Landscape

To live in Wales is to be conscious

At dusk of the spilled blood

That went into the making of the wild sky,

Dyeing the immaculate rivers

In all their courses.

It is to be aware,

Above the noisy tractor

And hum of the machine

Of strife in the strung woods,

Vibrant with sped arrows.

You cannot live in the present,

At least not in Wales.

There is the language for instance,

The soft consonants

Strange to the ear.

There are cries in the dark at night

As owls answer the moon,

And thick ambush of shadows,

Hushed at the fields' corners.

There is no present in Wales,

And no future;

There is only the past,

Brittle with relics,

Wind-bitten towers and castles

With sham ghosts;

Mouldering quarries and mines;

And an impotent people,

Sick with inbreeding,

Worrying the carcase of an old song.

Peisaj velş

A trăi în Ţara Galilor înseamnă a fi conştient

În amurg de sîngele vărsat

Intrat în plămădirea cerului sălbatic,

Vopsind rîurile imaculate

Din toate albiile lor.

Înseamnă să-ţi dai seama,

Dincolo de tractorul zgomotos

Şi de bîrîiala maşinii

De cearta din pădurile înşirate,

Vibrînd de la săgeţile iuţite.

Nu poţi trăi în prezent,

Cel puţin nu în Ţara Galilor.

Este din cauza limbii, bunăoară,

Consoanele moi

Străine urechii.

Apoi, sunt strigăte în întuneric noaptea

Prin care bufniţele răspund lunii,

Iar adînca pîndă a umbrelor

Stă liniştită în colţurile cîmpului.

Nu există nici un fel de prezent în Ţara Galilor,

Și nici un viitor;

Există doar trecutul

Moaştelor sfărîmicioase,

Cu turnuri si castele muşcate de vînt

Cu fantome de decor;

Lăsînd în ruină cariere și mine;

Nu există decît un neam nevolnic,

Bolnav din cauza endogamiei,

Preocupat de hoitul unui cântec vechi.