„Bill Gates
doesn’t seem to realize that we are dancing animals.” (http://www.avclub.com/article/kurt-vonnegut-used-graduation-speech-explain-how-m-203919)
Vonnegut,
căruia îi aparține observația, nu se referea la maimuțoii care alcătuiesc
elitele de dumping (https://gandeste.org/general/elita-de-dumping/26040/comment-page-1), dresați să țopăie după
ritmurile difuzate de Centrul de comandă, fie el republican sau democrat. Indivizi
convertiți la muzica clasică doar pentru că le gîdilă în mod plăcut buzunarele
și statutul social, nu pentru că sună drept (sounds right), indivizi care
preferă valsul ritmurilor house doar pentru că valsul ține de „valorile”
conservatoare la care au aderat doar pentru că celelalte valori erau deja
ocupate.
Vonnegut se referea la oamenii capabili să-și imagineze
apariția unei generații de oameni mai umani și mai de bun simț:
„I
was so innocent once that I still considered it possible that we could become
the humane and reasonable America so many members of my generation used to
dream of.”
Poate că Bill Gates-ii nu știu că omul este un animal care
dansează; cel mai probabil, nici nu-i interesează cîtă vreme îl pot face să țopăie. De aceea posturile
de radio nu difuzează nici muzică care se poate dansa, nici muzică care se
poate asculta, ci doar muzică care se poate țopăi. De aceea, în loc de oameni
umani și de bun simț avem doar „conservatori”, de aceea războaie, de aceea corupția
instituțiilor și organizațiilor, de aceea Radio România Cultural și Radio
Trinitas, de aceea cîntăreți-preoți și preoți-cîntăreți, nu și cîntăreți pur și simplu, nu și preoți pur și simplu.
„Se aude și o vorbire, și o cîntare”, mi-a spus
fiul meu pe cînd ascultam împreună o predică a Părintelui Galeriu la praznicul Adormirii
Maicii Domnului. Dar cine mai vrea să asculte astăzi deopotrivă o vorbire și o
cîntare?
„Un Muzic chibzuind cu băgare de seama va cunoaște
că Melodia glăsuită nu este decât plânsocuvântare, cu care își descrie cinevași
patimile sufletești și trupești, și așa izvorul și formarea muzicii fără îndoială
trebue să fi fost dela Adam, omul cel dintâiu; carele după greșala sa fiind
izgonit din Raiu a avut destulă materie de plânsocuvântare (precum o descriu
sfinții părinți în troparele Bisericești), și carele cu plânsocuvântare (poate)
și'a descris jalea izgonirii înaintea fiilor și nepoților săi. Și aceștia imitându-i
șiau putut forma mai multe moduri de plânsocuvântări, cu care apoi slăvea pre
Dumnezeu, își săvârșea rugăciunile către dânsul, își descria patimile unul către
altul, își împărtășea bucuriile, își păștea turmele, și cu un cuvânt cu cântare
se năștea și se îngropa; precum vedem și astăzi, că fără muzică nimic nu se săvârșaste.
Pentru că cu Muzica toată vârsta, toată viața și toată fapta se înpodobește și
se înfrumusețează.” (Anton Pann, “Bazul teoretic și practic al Muzicii Bisericești”,
http://www.crestinortodox.ro/liturgica/muzica-bizantina/anton-pann-catre-iubitorii-muze-139052.html)