Pagini

Oameni și Locuri

joi, 13 septembrie 2018

Tradiția firii (II)


Miza politică a referendumului de luna viitoare (https://alexandruracu.wordpress.com/2018/09/12/adevarata-miza/) constituie doar rezultatul la pauză al unui meci metafizic: omul definește sau recunoaște realitatea? Modul în care răspundem la această întrebare determină felul în care trăim, angajarea noastră în ordinea privată și în cea publică, producînd, în funcție de răspunsul nostru, consecințe diferite în plan social în sens larg (adică în ordine religioasă, etică, politică, economică, culturală, etc).
Nu sînt foarte sigur că PSD încearcă să se folosească de Biserică, străduindu-se să se așeze în spatele ei. Pragmatic vorbind, dacă ar fi fost așa, ar fi accelerat procesul de avizare, adoptare și votare a acestui referendum. Pe de altă parte, din punct de vedere teologic, încercarea ar fi de-a dreptul prostească. Nu poți folosi Biserica ca pe un scut. Din simplul motiv că Biserica nu este un scut. Biserica este o cruce. Mai precis, Biserica este comunitatea celor care și-au luat crucea urmîndu-l pe Hristos. Dacă ești în Biserică, ești un crucificat. Dacă ești în afara Bisericii, ești un crucificator. Din punct de vedere creștin, alte opțiuni nu există.
În schimb, Biserica se poate folosi de PSD, sau de orice alt partid politic, și chiar trebuie să o facă. Biserica se poate folosi de politică tomai pentru că nu o face într-un sens politicianist. Nu o face pentru a cîștiga alegerile și nici pentru ca vreun partid anume să cîștige alegerile. O face în primul rînd pentru ca alegerile să fie posibile. Inclusiv alegerea de a nu face parte din Biserică, de a nu avea o familie, de a fi un om nefiresc. În al doilea rînd, o face pentru ca omul să aleagă în cunoștință de cauză. 
Așa încît cei care vor vota împotriva Referendumului pentru familie, sau vor lipsi în mod intenționat în 7 octombrie 2018, trebuie să știe că nu vor vota doar împotriva lui Dragnea. Vor vota mai ales împotriva Bisericii. Vor trece, cu știință sau neștiință, de partea crucificatorilor. Vor alege ca alegerile să nu mai fie cu putință. Sau cel puțin pentru ca omul să nu știe ce alege. Ceea ce ar fi cam același lucru.
Este sarcina creștinilor să ajute lumea să înțeleagă diferența.