Boicotînd Referendumul pentru căsătorie, votăm
împotriva lui. Dar votînd împotriva familiei, de fapt nu votăm împotriva
pesedeului, așa cum vor unii să credem, ci pentru el. Pentru că familia este locul unde se cultivă
instinctul libertății, transformîndu-l în grijă pentru celălalt.
Orice dictatură urăște familia. Doar un om de
stînga poate boicota referendumul, pentru că doar un om de stînga îi vrea pe
oameni izolați. Un om singur poate fi înfrînt mai ușor, din simplul motiv că
este deja izolat.
O familie nu poate fi izolată din simplul motiv că
nu se mai termină: orice familie este înrudită, este legată de o altă familie
și aceea de o alta și așa mai departe. Atît naziștii, cît și comuniștii
înțeleseseră lucrul acesta. Din acest motiv arestau sau lichidau oponenții cu familiile lor cu
tot, pînă într-acolo încît se vedeau nevoiți să aresteze
întreg poporul. Genocidul este singura soluție a unui sistem totalitar, chiar
dacă ea duce pînă la urmă la distrugerea puterii criminale. Actuala ideologie
totalitară încearcă să evite această soluție autodistructivă, atacînd în
același timp cele două linii principale de apărare pe care poate rezista orice
popor: familia și religia.
Boicotînd referendumul votăm pentru totalitarism;
votăm pentru nedreptate, pentru teroare, pentru dependența de stat. Avem
nevoie de creștinism pentru că doar creștinismul ne arată că statul nu este Dumnezeu;
societatea nu este Dumnezeu; capitalul nu este Dumnezeu, și nici proprietatea
(chiar dacă în România eminenți intelectuali ortodocși vor să ne facă să credem
tocmai asta); omul nu este Dumnezeu. Doar creștinismul ne spune că nu e bine ca
omul să fie singur. Că omul e liber să facă toate cîte voiește, dar că nu toate
îi sînt de folos.
Se boicotează în numele deschiderii, dar ar trebui
să ne întrebăm: cine este cu adevărat deschis? Cît de deschis poate fi cel care
votează în favoarea unei relații care închide posibilitatea creșterii și
înmulțirii omului? Ce deschidere este cea care pledează în favoarea dreptului
omului de a umbla în chiloți în public (https://alexandruracu.wordpress.com/2018/10/02/de-la-molusca-la-homo-sapiens-si-inapoi/)?
Cîtă demnitate inspiră o paradă gay?
Boicotînd referendumul pentru căsătorie, boicotăm
memoria. Votăm pentru uitare. Familia nu este doar locul în care memoria este
cultivată și prețuită: este leagănul memoriei. Avem un trecut, adică o istorie,
pentru că avem o familie. Agenții ideologiei de gen se împotrivesc familiei și
referendumului pentru că ne vor lipsiți de trecut, fără memorie, fără istorie.
Ideologia de gen marchează a treia încercare de a
produce o nouă formă de organizare socială, una complet diferită față de tot ce
a cunoscut istoria umanității de la începuturile ei pînă astăzi. Cele două
încercări din secolul XX, nazismul și comunismul, au început și au sfîrșit în minciună
și crimă.
Astăzi, comanda de restart se dă, deocamdată, doar
prin minciună. Universul totalitar descris de Orwell în 1984 poate fi biruit: Winston
Smith își punea nădejdea în „proli”, poate și pentru că aceștia aveau o viață
independentă de viața de partid. Aveau viață de familie. Iar în Minunata lume
nouă a lui Huxley căsătoria este permisă doar în Rezervația Sălbaticilor,
pentru ca turiștii civilizați să se poată convinge de caracterul dezgustător și
primitiv al unei asemenea practici. Activiștii ideologiei de gen știu însă mai
bine decît agenții puterii din cele două distopii că e ceva puternic și măreț
în căsătorie și că este riscant să o conservi fie și în grădinile zoologice
pentru oameni organizate în orice minunată lume nouă. Familia supraviețuiește
violențelor și minciunii. De aceea, familia nu trebuie doar atacată, subminată, falsificată. Familia trebuie desființată. Nici un regim
totalitar nu este în siguranță cîtă vreme mai trăiește fie și o singură
familie.
Putem boicota astăzi referendumul doar pentru că
trăim într-o lume închegată de creștinism prin familie. Familia pe care o
boicotăm astăzi ne-a asigurat acest drept. Dar poate că data viitoare nu ne vom
mai permite luxul unor rezerve. Deja personalități care obișnuiau să recomande
spiritul precaut și deliberarea senină au devenit brusc și brutal tranșante,
convinse că subiectul acestui referendum este opus spiritului creștinesc. Domnul Pleșu, de pildă, declară că nu va vota. Venind de la un personaj de anvergura domniei sale, declarația reprezintă o recomandare publică pentru extinsa lui parohie. Ea cîntărește serios la acest Referendum. Sper că duhovnicul său îi va spune, cu delicatețe, firește, că s-ar putea să cîntărească greu și la Judecată.
Putem decide că familia poate fi orice, putem defini
totul cum vrem noi, așa cum ne-o cer spirite „independente” în publicații „independente” (vezi, de pildă, http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/familia-ne-o-definim-noi). Mă tem însă că în felul acesta vom ajunge nu peste multă
vreme o singură, mare familie: familia Partidului. Să boicotăm referendumul așadar, să
nu votăm deloc ori să votăm împotriva lui acum, cît încă se mai poate. Pentru
că atunci cînd vom fi cu toții o singură familie, votul va fi obligatoriu, iar
alesul unul și același.
Astăzi și mîine toată lumea votează, inclusiv cei
care nu votează. La drept vorbind, votăm cu toții pentru familie. Cu o diferență: unii votează pentru familia comună, simplă, tradițională;
alții votează pentru familia totală, unică, familia Partidului. În familia
comună trăiesc oameni liberi; în cealaltă trăiesc oameni neliberi.
Se spune despre români că le-a lipsit o mișcare de
rezistență comparabilă cu cea realizată de Solidaritatea poloneză. De fapt, nu ne-a
lipsit, doar am amînat-o puțin. Cei care vom vota astăzi sau mîine „Da” tocmai
am pornit revoluția românească a demnității.