Nici acum nu pot să-mi revin din groaza pe care
mi-a produs-o învățătoarea de la clasa fiului meu cînd mi-a declarat cu un aer
triumfător cu vreo doi ani în urmă: „Băiatul dumneavoastră s-a adaptat!”
Știți cum este cînd ți se comunică un diagnostic
neiertător: mai întîi te revolți, dar pînă la urmă te împaci cu situația.
Pînă atunci, băiatul meu își dorise să fie un
gospodar ca toți gospodarii de la țară.
După ce s-a „adaptat” însă, a început să-și
dorească să fie un „youtuber”. Nu-și mai dorea cal, nu-și mai dorea căruță. Își
dorea Lamborghini.
N-am nimic împotriva mașinilor scumpe. Doar că mi-e greu să mă împac cu faptul că toate mașinile scumpe sînt conduse de
gîndaci de bucătărie.