Pagini

Oameni și Locuri

luni, 7 ianuarie 2019

Părintele Alexander Schmemann: Botezul Domnului – Binecuvîntarea apei


Apa nu înseamnă mare lucru pentru noi, cei de astăzi. Face parte din confortul esențial al vieții, accesibil, automat, ieftin. Porniți robinetul și iată, curge... Cu toate acestea, timp de mii de ani apa a fost un simbol religios fundamental și pentru a înțelege de ce a fost așa trebuie să recuperăm sentimentul aproape dispărut al legăturii noastre cu cosmosul.
Pentru oamenii din lumea antică, apa nu a fost decît un simbol al vieții în sine și al lumii ca viață... Apa este cu adevărat o condiție prealabilă a vieții. Se poate rezista fără hrană pentru o lungă perioadă de timp, dar fără apă, se moare în scurt timp, așa că putem spune că ființele umane sînt, prin natura lor, ființe însetate. Fără apă curățenia este imposibilă, de aceea apa este totodată și un simbol al curățării și a purității. Apa ca viață și puritate, dar și ca frumusețe, energie și forţă, reflectă și absoarbe, prin aceste calități, nemărginitul cer albastru. Toate acestea descriu acea percepție sau experiență a apei care a așezat-o în centrul simbolismului religios.
Intrați într-o biserică în ajunul Epifaniei, în timp ce se celebrează „Marea binecuvântare a apei”. Ascultați cuvintele rugăciunilor și imnurilor, acordați atenție ritului și veți simți că există mai mult aici decât un ritual străvechi: el are să ne spună ceva astăzi, așa cum a făcut-o cu o mie de ani în urmă, ceva despre viața noastră și setea noastră veșnică și neclintită de purificare, renaștere, reînnoire... În această sărbătoare, apa devine ceea ce a fost în prima zi a creației, cînd „pămîntul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adîncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”(Facerea 1: 2). Cuvintele slujbei evocă acest lucru în laudă și mulțumire: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!” Încă o dată, omenirea stă în fața misterului existenței. Încă o dată, experimentăm lumea în bucurie și vedem frumusețea și armonia ei ca dar al lui Dumnezeu. Încă o dată mulțumim. Și în această mulțumire, laudă și bucurie, devenim iarăși ființe umane autentice.
Bucuria Epifaniei se află în recuperarea unei experiențe cosmice a lumii, în redobîndirea credinței că totul și oricine poate fi oricînd spălat, curățit, reînnoit, renăscut și că indiferent de cît de murdară și de înglodată a devenit viața noastră, indiferent de mocirla în care ne-am tăvălit, întotdeauna avem acces la un izvor curat de apă vie, deoarece setea umanității pentru cer, pentru bunătate, perfecțiune și frumusețe nu este moartă și nici nu poate muri vreodată. Într-adevăr, numai această sete ne face ființe umane. „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvînt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!” Cine a spus că creștinismul este deprimant și sumbru, morbid și trist și îndepărtează ființele umane de viață? Priviți închinătorii acelei nopți și vedeți lumina și bucuria care strălucește pe chipurile lor în timp ce ascultă psalmul care vuiește de bucurie, „Glasul Domnului peste ape” (Psalmul 28:3), în timp ce privesc preotul stropind salbe de apă binecuvîntată în întreaga biserică și acele picături strălucitoare zburînd ca și cum ar atinge întreaga lume, făcând din nou din acea lume o posibilitate și o promisiune, materia elementară pentru un miracol tainic al transformării și transfigurării. Dumnezeu Însuși a intrat în această apă ca om; El s-a unit nu doar cu umanitatea, ci și cu întreaga materie, prefăcînd-o într-un izvor săltător și luminos spre viață și bucurie.
Dar nici unul din aceste lucruri nu poate fi experimentat sau simțit fără pocăință, fără o schimbare adîncă a conștiinței, fără convertirea cugetului și a inimii, fără capacitatea de a vedea totul într-o nouă lumină. Aceasta a fost tocmai pocăința propovăduită de Ioan Botezătorul și care i-a permis să-l vadă pe Iisus apropiindu-se de râul Iordan și să-L primească cu iubire ca pe Dumnezeu Însuși, care de la început a iubit neamul omenesc și a creat întreaga lume pentru noi ca o icoană a iubirii, veșniciei și bucuriei Lui.
(traducere de Gheorghe Fedorovici după Fr. Alexander Schmemann, „The Lord’s Baptism – The Blessing of Water”, https://signorthodoxchurch.ca/feast-of-theophany-schmemann-the-blessing-of-water/)