Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 25 ianuarie 2019

De la Hora Unirii la Hora Unității. A Unității „doi și-un sfert”


Rămîne de văzut ce anume aduce în plus noul partid al domnului Dacian Cioloș; ce știm deocamdată este că „Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de Dacian Cioloș a fost înființat, așadar, ca partid de familie al fostului meu anchetator de la Securitate.” (https://podul.ro/articol/eminenta-cenusie-din-spatele-partidului-lui-dacian-ciolos-este-anchetatorul-meu-de-la-securitate-3942.html).
Apelul la unitate al liderilor politici din România de astăzi, de la Dragnea la Cioloș sau Iohannis, nu are nici o legătură cu idealul firesc al unității. Unitatea politicienilor nu reprezintă decît un termen gol dintr-un vocabular pur retoric. Din păcate, unitatea a fost epuizată de conținutul ei real și de mișcările de protest recente. Dintr-o năzuință și o realitate națională, populară, cum a fost ea exprimată și trăită în istoria noastră, unitatea a devenit un proiect civic, o formă de solidaritate cetățenească. Dorind să o sustragă politicienilor corupți, mișcările de protest au politizat ideea de unitate, plasînd-o în cadrul opoziției corupție/anti-corupție, sistem/anti-sistem. Dar Alecsandri nu vorbea despre hora anti-sistem, ci despre „hora noastră cea frățească”, despre „hora frăției”. Adevărata unitate este cea dintre frați, dintre oameni care-și recunosc rădăcina comună: „Ca doi brazi într-o tulpină/ Ca doi ochi într-o lumină/ [...] Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,/ În noi doi un suflet bate!”
Cei care ne îndeamnă astăzi la unitate sînt oameni care nu au nevoie de înfrățirea noastră. De fapt, scopul lor este tocmai cel de a împiedica o unitate reală. Sînt oamenii și moștenitorii celor care au împiedicat pînă în 1989 orice manifestare a unității (vezi îngrijorarea cu care comuniștii au înăbușit încercarea studenților din Cluj de a sărbători în ziua de 24 ianuarie 1959 Centenarul Unirii Principatelor http://www.memorialsighet.ro/analele-sighet-8-anii-1954-1960-fluxurile-i-refluxurile-stalinismului-rafael-dorian-chelaru/).
Dezînfrățirea prin care trecem acum este produsă și de unitatea celor care se hrănesc din ea: „Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi și la durere” După cum sporirea dușmanului este favorizată și de neînfrățirea noastră. Copiii sistemului [1] sînt avantajați în efortul lor de a ne controla și stăpîni nu doar de apartenența lor la sistem, ci mai ales de faptul că noi trăim ca și cum am fi copiii nimănui. Ca și cum nu am fi frați. Dar ne poate uni faptul că trăim în afara sistemului? Ne poate uni statutul de victime? Dacă „singurul lucru care ne poate uni e adevărul”, atunci ce ne trebuie este discernămîntul, care „ ne ajută să aflăm ceea ce ne unește, și astfel ceea ce ne distinge, cu adevărat.” (https://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/ce-ne-distinge~ni5ai8).
Este posibil să ne redobîndim discernămîntul? „Când te-ai decis să intri în Securitate, l-ai lăsat la ușă pe Dumnezeu” observă Marius Oprea într-un interviu recent (https://romanialibera.ro/aldine/cand-te-ai-decis-sa-intri-in-securitate-l-ai-lasat-la-usa-pe-dumnezeu-770161), aflat în continuitatea intervențiilor de dezvăluire a naturii securiste, mai mult sau mai puțin acoperită, a progresismului politic din România (https://podul.ro/articol/eminenta-cenusie-din-spatele-partidului-lui-dacian-ciolos-este-anchetatorul-meu-de-la-securitate-3942.html).
De fapt, cine intră în securitate nu-l lasă la ușă pe Dumnezeu. Din simplul motiv că cine-l are pe Dumnezeu nu-l poate lăsa la nici o ușă, nu poate renunța la Dumnezeu. Dimpotrivă, cine intră în securitate devine Dumnezeu: devine omniscient, omniprezent și atotputernic. Devine veșnic: „Problema nu rezidă în vinovăție, ci în continuitate. Avem de-a face cu o „predare de ștafetă“ de la fosta Securitate la noua Securitate, de la părinți către copii, în perpetuarea aceluiași sistem.” (https://romanialibera.ro/aldine/cand-te-ai-decis-sa-intri-in-securitate-l-ai-lasat-la-usa-pe-dumnezeu-770161) [2]
În acest caz, pentru a răspunde întrebării sugerată în introducerea acestui articol, s-ar putea spune că știm ce aduce partidul domnului Cioloș în plus: aduce niște dumnezei. Istoria noastră contemporană ne-a arătat că un număr mic de dumnezei ne-a lăsat fără un număr mare de frați. Știm așadar și ce ne poate aduce în minus.
Chiar dacă toate instituțiile din România se află sub controlul și influența serviciilor [3] ceea ce le scapă este trecutul: trecutul nu poate fi interzis decît temporar. Rădăcinile sînt prea adînci pentru a putea fi distruse total; ele pot fi cel mult ascunse și doar pentru o vreme. Adevărul nu poate fi desființat. În ciuda încercărilor de falsificare, deformare și denaturare a adevărului, în ciuda încercărilor de mistificare și mitologizare a istoriei în numele demistificării și demitologizării, adevărul învie de fiecare dată în cea de-a treia zi. Adevărul este cu noi în toate zilele pînă la sfîrșitul veacului (Matei 28:20). Tot ce pot face agenții falsei unități este să ne împiedice să ne vedem rădăcina comună, lumina comună, să nu ne mai simțim „Ca doi brazi într-o tulpină/ Ca doi ochi într-o lumină,” ci ca simpli indivizi legați de idealuri civice definite și negociate de dumnezeii acestei lumi. Și pentru aceasta ne atrofiază discernămîntul.
Ne putem redobîndi discernămîntul întorcîndu-ne la cei care l-au cultivat, mărturisind adevărul: gînditorii din trecut, țăranii de demult. Dar să ne întoarcem nu la documente sau tradiții vechi și pitorești, ci la frații noștri de odinioară. Doar așa îi vom putea descoperi pe frații noștri de astăzi.

NOTE:

[1] „Problema nu rezidă în vinovăție, ci în continuitate. Avem de-a face cu o „predare de ștafetă“ de la fosta Securitate la noua Securitate, de la părinți către copii, în perpetuarea aceluiași sistem. Și culmea e că tocmai ei, „copiii sistemului“, cu studii în străinătate, „curați și spălați“, au preluat și capitalizat lupta împotriva „ciumei roșii“.” https://romanialibera.ro/aldine/cand-te-ai-decis-sa-intri-in-securitate-l-ai-lasat-la-usa-pe-dumnezeu-770161   
Observația a fost reluată și dezvoltată într-un interviu ulterior: 
Problema în esenţă e una de continuitate. Dacă e să fiu de acord cu ceva ce a spus domnul Cioloş este faptul că într-adevăr vinovăţia părinţilor nu poate să cadă asupra părinţilor, dar nu despre asta discutăm aici, ci despre moştenirea pe care aceşti copii o primesc de la părinţii loe, moştenire atât în sens material, cât şi relaţiile de putere moştenite de la părinţii lor. Iată cum Adrian Iordache a luat pe de-a gata o firmă de avocatură din partea tatălui său, Alexandru Iordache, fostul ofiţer de la Cercetări Penale, aşa cum şi soţia sa a primit de la tatăl ei atât salvarea dintr-un accident care ar fi avut consecinţe penale pentru vătămare corporală, cât şi un apartament în Bucureşti. Asta este problema, una de continuitate între părinţi şi copii în ceea ce priveşte poziţia privilegiată pe care ofiţerii de securitate au avut-o în societatea românească înainte de 1989 şi continuă să aibă şi astăzi.” https://www.mediafax.ro/politic/scandalul-continua-in-partidul-lui-ciolos-istoricul-marius-oprea-iulia-iordache-a-ramas-in-plus-e-fiica-unui-fost-ofiter-de-securitate-17851926 

[2] Vezi, în legătură cu acest proces de continuitate, următoarele articole lămuritoare:


[3] „ în România se practică de către serviciile secrete (am văzut, în timpul președintelui Băsescu, cu câtă intensitate) aceleași metode de control și influență asupra instituțiilor, începând cu justiția, cât și pe palierele întregii societăți.” (https://romanialibera.ro/aldine/cand-te-ai-decis-sa-intri-in-securitate-l-ai-lasat-la-usa-pe-dumnezeu-770161)