Reaua Vestire

Am fost prezent la o minune: cele cîteva sute (maxim cinci) de participanți la Marșul pentru viață din București din 23 martie 2019 ne-am transformat pe loc în „mii de bucureșteni” (https://basilica.ro/foto-marsul-pentru-viata-2019-in-bucuresti/?fbclid=IwAR38sqGxwuw7rMm3Boxey2etU5QFA-KW_Q2XgCexocBCBUjuDaLMie90zqw). Sigur, creștinismul este obișnuit cu înmulțirea pîinilor și peștilor și cu înmulțirea în general: vorba aia, creșteți și vă înmulțiți! Atunci, de ce n-ar înmulți BOR și oamenii? De altfel, sunt atît de mulți oameni care ar fi dorit să participe, dar, din „pricini binecuvîntate”, nu au reușit. De ce să nu-i punem și pe ei la socoteală? Pe lîngă asta, mai sunt și toți cei care pe care îi reprezentăm noi și pe care i-am fi dorit prezenți – de ce să nu-i numărăm și pe ei?

De fapt, BOR ar fi putut participa la înmulțirea oamenilor și, mai ales, la creșterea lor, doar că nu și-a mai propus asta de multă vreme: în special de la întronizarea lui Daniel Ciubotea ca patriarh, BOR nu a urmărit decît să-i umfle, să le umfle numărul și orgoliul. Veți spune că doar adversarii adevărului falsifică numerele, proporțiile și realitatea (https://www.lifesitenews.com/opinion/hillary-clinton-offers-romania-as-an-example-of-forcing-women-to-give-birth). Corect! Dar de ce sunteți atît de siguri că BOR este un prieten al adevărului?

Patriarhiei i-a luat treizeci de ani să observe că „dacă noi continuăm cu miile de avorturi, câteva milioane până acum, vom pieri ca popor. Ne diminuăm foarte mult. Ne aflăm în declin demografic. Numărul nașterilor este mai mic decât numărul înmormântărilor.” (https://stiripentruviata.ro/patriarhul-daniel-despre-sprijinul-in-criza-de-sarcina-o-multime-de-copii-pot-deveni-sfinti/). Mii de avorturi, milioane… Numere.

Este mai ușor să vorbim despre „avort” sau despre „întrerupere de sarcină”, decît despre uciderea bebelușilor. Dar cîtă vreme vom vorbi în acești termeni care ascund realitatea, copiii nenăscuți vor continua să fie uciși. O femeie însărcinată nu este doar o gravidă, ci în primul rînd o mamă, chiar dacă nu a născut încă. Oricît ar fi de greu și de traumatic un avort, este mai ușor de acceptat dacă este văzut ca o procedură medicală de întrerupere a sarcinii decît ca o crimă prin care este ucis propriul copil. 

Realitatea: în 1990 au fost uciși cel puțin 899.654 de copii prin avort. În 1991, 866.934 de mii. În 2007, anul alegerii lui Daniel Ciobotea ca Patriarh al BOR, au fost măcelăriți 136.647 de copii (https://en.wikipedia.org/wiki/Abortion_in_Romania#Abortion_rates_after_1989).  Din 1990 pînă astăzi au fost omorîți în România aproape zece milioane de copii prin avort, în numele libertății, democrației și al societății deschise. 

Pentru comparație, în Holocaust au fost omorîți șase milioane de evrei. Turcii au masacrat un milion cinci sute de mii de armeni și sute de mii de greci creștini din Asia Mică (https://en.wikipedia.org/wiki/Greek_genocide). Jumătate de milion de sîrbi au fost masacrați de nobilii și prea-catolicii croați (https://en.wikipedia.org/wiki/Persecution_of_Serbs_in_the_Independent_State_of_Croatia). Aproape două milioane în Cambogia și aproape un milion în Rwanda (da’ oricum ăia e negri, așa că nu contează). Probabil că doar în cele două Americi numărul victimelor populației băștinașe (da’ și ăia e roșii, așa că…) depășește numărul bebelușilor uciși în România în cursul acestor treizeci de ani de domnie a libertății. Așa cum și bebelușii nu e decît fetuși. Așa că nu contează.

Un articol instructiv din The New York Times din 1996 (cînd România era condusă de un regim politic conservator și creștin-democrat!) demonstrează că, din punct de vedere medical, România putea fi descrisă la vremea respectivă drept o „cultură a avortului” (https://www.nytimes.com/1996/11/21/world/romania-s-communist-legacy-abortion-culture.html).

Astăzi, numărul avorturilor a scăzut, dar nu pentru că acea cultură a avortului ar fi fost înlocuită de o cultură a nașterii, ci pentru că românii mor spiritual imediat după naștere, lipsiți de asistența la naștere a adevărului cu care BOR a fost însărcinată să-l păzească și să-l manifeste. Numărul avorturilor a scăzut pentru că numărul sarcinilor a scăzut. În 2015 încă se înregistra un avort la două nașteri – 500 de avorturi la 1000 de nașteri, cea mai mare rată europeană și dublul ratei avorturilor din Statele Unite (https://world.wng.org/2015/01/romanias_peculiar_abortion_history)

Pentru Preafericitul Daniel este o problemă că „numărul nașterilor este mai mic decît numărul înmormântărilor”. I-o fi zis cineva de la contabilitate, soția părintelui consilier sau fata protopopului, ceva de genul că „Hauleo, phărinte, că dă pă minus, mîncați-aș engolpionu”. Ceea ce desigur că e grav. 

Dar nu foarte grav. Pînă la urmă, găsim noi o soluție. De pildă, putem dubla din nou prețul lumînărilor. Sunt puțini care se mai botează? Dublăm prețul botezului! Sunt puțini care se mai cunună? Dublăm prețul cununiei! Îl triplăm, dă-i dreacu'! Cu banii strînși, BOR poate organiza o nouă conferință în care intelectuali ortodocși de prestigiu vor vorbi despre darul libertății de a-ți lăsa familia pe drumuri pentru a aduna căpșuni în Spania. 
       Preafericitul Daniel nu trage nici o concluzie din faptul că populația cu cel mai mare număr de creștini declarați are cea mai mare rată de avorturi. Preafericitul Daniel nu trage nici o concluzie din diferența dintre numărul de creștini declarați și numărul celor care s-au prezentat la referendumul pentru familie din octombrie 2018. Omul nu vede nimic, ori se preface că nu vede nimic. 
       Poți fi fericit și chiar „preafericit” și în felul acesta, deși în acest caz ar trebui să avem în vedere un sens medical al fericirii, unul mai degrabă nefericit, rezervat persoanelor al căror simț al realității este grav afectat. Creștinismul are însă în vedere o înțelegere proprie a fericirii: 
       „Fericit şi sfînt este cel ce are parte de învierea cea dintîi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.” (Apocalipsa 20, 6)
       În numele cărei învieri sunt făcute apelurile Preafericitului Daniel? În numele renașterii EUropene? În numele căror viitori europarlamentari? 
       În numele morții dintîi, sau în numele morții celei de-a doua?