După ce a sprijinit și a ținut isonul elitei
neoliberale și neognostice timp de treizeci de ani, ierarhia BOR reușește în
sfîrșit să formuleze cîteva fraze în stilul acestei elite, precum bebelușul
care, începînd să meargă, poate face de unul singur cîțiva pași fără să cadă:
„«Orice naţiune are un simbol. Când arde simbolul,
totul se ruinează. Ca unul care a trăit în Paris, sunt solidar cu poporul
francez, care iubeşte frumos şi nefandosit un simbol. Vive la France!»”, declară
Ignatie, episcopul Hușilor (https://basilica.ro/episcopul-husilor-despre-incendiul-de-la-notre-dame-orice-natiune-are-un-simbol-cand-arde-simbolul-totul-se-ruineaza/).
Elita face poze, înregistrează, este un moment emoționant: „Uite, bebe spune «mama», spune «tata!»”.
Ierarhia BOR este la capătul unui proces de
mutație; spiritual vorbind, ierarhia BOR începe să realizeze beneficiile unei
vrăji de transformare la care s-a supus în mod voluntar (subiect la care mă
gîndesc de ceva vreme și despre care sper că voi reuși să postez cît mai curînd
un text) și care o face să gîndească cu mintea oricui în afară de mintea lui
Hristos.
„Noi surpăm iscodirile minţii, și toată trufia
care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre
ascultarea lui Hristos” le scrie Pavel corintenilor (II Cor. 10:4-5). Ierarhia
BOR își robește în schimb tot gîndul spre ascultarea de stăpînii acestei lumi.
Spre ascultarea de „personalități”. Spre iubirea de simboluri.
Simbolul arde atunci cînd nu mai reprezintă nimic.
Atunci cînd nu mai este decît o carcasă goală. Simbolul arde pentru că se
aruncă în foc: „Dacă cineva nu rămâne în
Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi
ard.” (Ioan 15:6)