Naturalul, ultima frontieră

Rezervele naturale ale lumii nu se reduc pentru că a crescut consumul sau populația. Ele scad pentru că s-au împuținat rezervele ei supranaturale. E mai puțină benzină, mai puțin gaz, cărbune sau apă pentru că e mai puțină credință, mai puțină dragoste. Acolo unde apare puțină credință, minunile redevin minunate, precum înmulțirea pîinilor și peștilor. Viața redevine o minune, nu o luptă pentru supraviețuire.

În timp ce modelele clasice de rachete folosesc hidrogen, racheta Simonei este un model hibrid, care funcționează 90% pe bază de transpirație, 10% pe bază de credință.  Simona este 90% naturală, 10% supranaturală. Spre deosebire de ce ne spun funcționarii BOR, naturalul și supranaturalul se atrag reciproc, astfel încît supranaturalul devine firesc, iar firescul, minunat.

La cum s-au repezit asupra Simonei atît arendașii credinței, cît și administratorii neoliberali ai transpirației, să sperăm că i-au mai lăsat Simonei măcar credința de pe ea, iar nouă, minunea. 

Consecințele negative ale adevărului

„Sunt mulți oameni care suferă fiindcă li s-au adresat cuvinte grele și nu li s-a cerut iertare, apoi sunt unii care suferă fiindcă au fost certați cu ură și aceasta le-a marcat viața. Dar cuvântul milostiv, cuvântul întăritor, cuvântul care ridică pe om din păcate acela este cuvânt vindecător” ne spune Daniel, Patriarhul BOR (https://basilica.ro/patriarhul-daniel-a-vorbit-despre-singuratate-si-remediile-ei/)

Dar problema nu o reprezintă cuvintele grele, nici cuvintele încărcate de ură. Mai grave decît acestea sînt cuvintele mincinoase. Mai grave decît cuvintele care rănesc sînt cuvintele care înșală. Elita ne-a picurat în ureche aceste cuvinte timp de treizeci de ani pe cînd ierarhia BOR ținea pîlnia, vorbindu-ne liniștitor despre cuvintele vindecătoare.

Cuvîntul vindecător este cuvîntul adevărat. Este cuvîntul pe care ierarhia BOR l-a alungat în pustie.

„Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre consecinţele negative ale vieţii trăite în singurătate.”

La fel de bine, putea vorbi despre consecințele negative ale adevărului.

Sfîntul Iachint, un tînăr creștin eurosceptic și anti-elitist

„Dar sfântul mucenic al lui Hristos, strângându-şi tare gura şi dinţii, n-a lăsat nicidecum să i se pună în gură spurcăciunea jertfită a idolilor.”

(Martiriul Sfîntului Iachint, https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-iachint)

Un tînăr, în tradiția ortodoxă, un băiat în vîrstă de 12 ani, la catolici, Sfîntul Iachint a ales să fie ucis pentru refuzul de a mînca din bucatele jertfite zeilor.

Iachint venea dintr-o familie bună, dintr-o familie de încredere. Mai ales, venea dintr-o familie creștină. Nu știu în ce măsură această familie poate fi regăsită astăzi printre familiile tradiționale românești care ar vedea în servirea împăratului păgîn o cinste deosebită, o șansă în viață, startul unei cariere de succes.

Dar în loc să fie mîndru și recunoscător pentru compania aleasă în care se afla, în loc să înțeleagă importanța momentului istoric marcat de conducerea lui Traian în istoria imperiului și pentru viitorul Europei, în loc să se închine idolilor acestei lumi, Iachint a preferat să-și încleșteze gura, deschizînd-o doar pentru a-l preamări pe Făcătorul cerului și pămîntului și pentru a-l îndemna pe șeful de atunci al UE să se trezească: „Eu aş fi voit ca şi tu să te depărtezi de înşelăciunea idolească, de diavoleasca prăznuire şi de necuratele jertfe, şi să cunoşti pe Unul adevăratul Dumnezeu şi Aceluia să-I slujeşti”, îi spune tînărul Iachint împăratului Traian.

Traian îl ucide, desigur, pentru că nu putea admite rivalitatea altui zeu. Așa cum, în mitologia greacă, Apollo îl ucide pe Hyacinthus, nedorind să-l împartă cu Zefir.  

BOR l-a pomenit astăzi pe Sf. Iachint, deși face totul pentru a împiedica apariția unui astfel de creștin. Ce-i drept, BOR nu introduce cu sila în gura creștinilor mîncăruri jertfite idolilor de elita gnostică, globalistă, neoliberală sau germanofilă.

Doar le face poftă.