Ajuns în acest punct, nu cred că mai este nevoie
să precizez că am votat cu Dăncilă în primul tur și voi vota tot cu Dăncilă și
în al doilea tur. Nu scriu aceste rînduri dintr-un sentiment de vinovăție, așa
că nu încerc să mă justific. Cred că nimeni nu trebuie să se justifice pentru
votul său, așa cum nimeni nu trebuie să se simtă vinovat sau triumfător pentru
susținerea acordată unui anumit candidat. Replicile precum „un fleac, i-am
ciuruit!„ vin dintr-o mentalitate nedemocratică și cît se poate de primitivă,
preistorică mai degrabă. În mod straniu, este exact tipologia umană susținută
de aristocrația spiritului de la noi.
Scriu despre aceste alegeri mai degrabă
din nevoia de a înțelege de ce electoratul de dreapta și cel creștin din
România tind să voteze un reprezentat al stîngii culturale, un
personaj care s-a opus direct organizării referendumului pentru familie și care,
fără să realizeze nimic din toate promisiunile făcute în urmă cu cinci ani, a
reușit să dezvolte și să împrăștie semințele urii cu o pricepere și o hotărîre
pentru care l-ar invidia pînă și predecesorul său, Traian Băsescu. Este singura competență
incontestabilă pe care Klaus Iohannis a demonstrat-o în cursul mandatului său.