Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 13 decembrie 2019

Onoarea capitală


La referendumul pentru familie de anul trecut, prezența la vot a bucureștenilor a fost de 15,7%; prezența la nivel național de 20%. La vremea respectivă, Patriarhia a salutat performanța ca pe „un succes nedeplin” ((https://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/).
Un succes, fie el și nedeplin, merită recunoscut. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti:

„Primarul Bucureştiului a menţionat că a făcut «din tot sufletul» propunerea către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru acordarea distincţiei şi a reamintit «contribuţia imensă a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la spiritualitatea şi educarea poporului român».
La rândul său, Patriarhul Daniel a precizat că este «foarte recunoscător pentru acest titlu deosebit» care aparţine deopotrivă şi Bisericii. «Această onoare nu este acordată doar nouă, ci şi Bisericii Ortodoxe Române pentru că împreună cu toţi colaboratorii de la Centrul Eparhial şi de la Centrul Patriarhal am încercat să aducem o contribuţie la dezvoltarea culturală, spirituală, socială a capitalei în timpul patriarhatului de acum».” (https://basilica.ro/patriarhul-daniel-a-primit-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-municipiului-bucuresti/).

Dar ce onoare este pentru un creștin să primească titlul de cetățean de onoare din partea celui mai secular și mai anti-creștin dintre orașele mari ale României? Ce onoare este pentru un patriarh să i se recunoască public „contribuţia imensă la spiritualitatea şi educarea poporului român” în condițiile în care îndepărtarea poporului român de spiritualitatea și educația creștină sînt tot mai vizibile de la o zi la alta? De cînd este sarcina principală a Bisericii să contribuie la „dezvoltarea culturală, spirituală, socială a capitalei”? Nu este oare răcirea accelerată a credinței poporului român urmarea inevitabilă a încercării Bisericii de a dezvolta cultural, spiritual și social România? Nu este oare misiunea principală a Bisericii aceea de a fi Trupul mistic al lui Hristos în istorie? Preocuparea pentru dezvoltarea culturală, spirituală și socială nu a ocupat oare pentru prea multă vreme atenția și intenția BOR? Nu este oare destul de clară criza în care am ajuns pentru a înțelege că nu mai putem continua așa? Hristos nu este o realitate implicită, pe care activitatea cultural-misionară L-ar presupune oricum. Un secol de prezență implicită a lui Hristos în Apus a făcut ca astăzi Hristos să fie ilicit, iar puținii creștini care-au mai rămas să reconsidere vechile soluții ale generațiilor din trecut care au traversat timpuri barbare și întunecate.
Purtarea veșmintelor, săvîrșirea gesturilor, rostirea formulelor nu mai sînt suficiente într-o societatea decreștinată. În lumea post-modernă Hristos trebuie reasumat în mod explicit, trebuie să învățăm din nou să-L purtăm, să-L rostim, să ne îmbrăcăm în Domnul. Biserica nu este în lume pentru a o dezvolta cultural, ci pentru a sfinți lumea și pentru a-i oferi mîntuirea. Orice alt lucru, oricît de bun, trebuie să fie secundar față de Hristos și să decurgă din viața Bisericii în Hristos, nu dintr-o agendă socială sau culturală care să justifice prezența Bisericii în societate.
Diverse formațiuni politice tot pretind că-și iau România înapoi. Aproape au reușit, profitînd de o Românie vulnerabilă și rău îngrijită de o ierarhie care a preferat să-și concentreze atenția asupra chestiunilor administrative și de politică bisericească întrerupte de scurte, dar emoționante momente cultural-artistice (sic!).
Cu puțin înainte de Ziua Națională, Primarul Bucureștiului a acordat diplome de excelență și unor organizații printre care se numără și UNICEF (https://www.agerpres.ro/administratie/2019/11/28/ioan-aurel-pop-gelu-colceag-irina-loghin-si-cornel-dinu-cetateni-de-onoare-ai-capitalei--411661)
UNICEF a făcut presiuni asupra Ministerului Educației pentru a accepta programe de educație parentală și de egalitate de gen în sistemul românesc de educație (https://stiripentruviata.ro/ministerul-nu-isi-asuma-strategia-de-educatie-parentala-a-fost-creata-de-unicef-si-trei-organizatii-romanesti/  vedeți și la https://stiripentruviata.ro/fost-expert-unicef-se-mai-lucra-in-taina-la-o-strategie-nationala-cea-privind-egalitatea-de-gen/
În Occident și în SUA există proteste ample împotriva programelor UNICEF (https://www.comprehensivesexualityeducation.org/unicef/shameonunicef/) de sexualizare a copiilor și susținere a avortului (programele de educație sexuală fiind organizate pe grupe de vîrstă, prima fiind cea între 5-8 ani, https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000260770). Poate voi relua subiectul cu altă ocazie. Ce vreau să spun este că Primarul Capitalei a felicitat UNICEF, printre alte organizații, „pentru implicare în viața comunității” (https://www.agerpres.ro/administratie/2019/11/28/ioan-aurel-pop-gelu-colceag-irina-loghin-si-cornel-dinu-cetateni-de-onoare-ai-capitalei--411661)
Sigur că UNICEF se implică în viața comunității. Atît de bine, încît organizații creștine și pro-life americane au inițiat o campanie de protest, #SHAMEonUNICEF. În România însă, UNICEF este onorată.
De fapt, UNICEF chiar trebuie admirată pentru tenacitatea cu care-și urmărește obiectivele. BOR ar avea de învățat de la UNICEF cum să-și urmărească scopul și să-și împlinească misiunea. Misiunea Bisericii este diferită și chiar opusă acestei organizații. Dar dacă o organizație necreștină și neromânească poate fi atît de implicată în viața comunităților românești, cu cît mai mult nu ar trebui să o facă BOR? BOR trebuie să se străduiască să se implice ca Biserică în viața comunității, implicînd comunitatea în viața lui Hristos. Sigur, e de așteptat ca în această situație Patriarhul să piardă ceva din slava lumească, ba chiar să i se retragă titlul de cetățean de onoare al Capitalei. Dar numai așa ar putea deveni cetățean de onoare al Capitalei cerești. Și astfel România ar avea șansa de a redeveni ea însăși, eliberată de toți cei care și-o dispută încurajați de singurătatea ei.