Pagini

Oameni și Locuri

luni, 27 ianuarie 2020

Sarea pămîntului și Sarea lumii


”— In work, I am your man. But in things like playing and singing, I am my own.
How do you mean?
I mean free.” (Zorba the Greek)

Un fost bursier al Fundației Open Society a lui Soros (https://www.dcnews.ro/bursa-soros-mirel-palada-teoretic-ar-trebui-sa-tac-din-gura-nu-o-fac_521770.html) și colaborator (?) al SNSPA (http://www.ziare.com/stiri/eveniment/pact-sustine-ca-snspa-minte-cand-spune-ca-mirel-palada-nu-colaboreaza-cu-institutia-1481354) postează pe contul său de facebook un text despre români, pe care-i vede caracterizați de lașitate și prostie (https://www.cotidianul.ro/mirel-palada-dur-dupa-moartea-tatalui-prostilor/). Preluată lucrativ de toți cei interesați de expuneri virale, postarea este ștearsă de administratorul fb, spre indignarea susținătorilor dreptului la liberă opinie (https://www.dcnews.ro/mirel-palada-executat-pe-facebook-val-de-reactii-dupa-ce-contul-i-a-fost-blocat-vremea-strigatelor-a-venit_725520.html). Toată lumea este de acord că libera opinie trebuie permisă de fiecare dată cînd aceasta îl deranjează pe adversarul nostru, dar trebuie blocată atunci cînd ne deranjează pe noi; de pildă, atunci cînd victima facebookului declara că-i face plăcere să-i „execute electric, prin blocare, pe ziariștii anti-guvernamentali” (http://www.ziare.com/politica/guvern/purtatorul-de-cuvant-al-guvernului-cata-indemanare-am-sa-omor-prin-blocare-ziaristi-obiectivi-anti-guvernamentali-1316702).
Sigur, nimeni nu vrea să cadă de prost și de laș. Dar este important de notat că prostia și lașitatea au devenit contagioase în România doar odată cu „deschiderea” societății românești de după 1990; corespunzător, curajul și istețimea au devenit tot mai rare și s-au transmis tot mai greu, de parcă populația ar fi devenit brusc imună încă de la primele doze de vaccinuri dilematice.
Ironia este că românii convinși de prostia și lașitatea acestui popor riscă să fie ori una, ori alta, ori ambele deodată: teama că ar putea face parte dintr-un popor de proști și de lași îi face pe tot mai mulți români să fugă de acest popor și de istoria lui mai ceva ca de coronavirus. Poate că „frunzoii” din neamul autorului pamfletului s-au ascuns după frunze în fața cotropitorilor tătari, turci, germani sau ruși. Dar important nu este că s-au ascuns, ci că au revenit de fiecare dată. Pentru că ei nu apărau sarea și petrolul, ci sufletul neamului.
Poate că dacă nu ar fi urmat stagiul de pregătire al fundației Soros, dl Palada ar fi simțit și văzut lucrurile altfel. Ar fi înțeles că românii nu fugeau în codru de frica barbarilor, ci de frica de a nu pierde lucruri mai importante decît sarea și petrolul: libertatea, credința, limba, numele, memoria. Românii fugeau în codru de frica de a nu deveni barbari.
Dacă în locul lui Zorba, Basil ar fi angajat un inginer de mine, probabil că ar fi transformat vechea mină într-o afacere profitabilă. Aparent, din cauza lui Zorba moștenitorul englez pierde totul. A fost un prost. În realitate însă, Basil cîștigă totul: învață să rîdă și învață să danseze, calități fără de care scrisul lui era mort. Morții nu rîd și nu dansează, iar cine nu rîde și nu dansează nu este viu. Nu este clar ce s-a-ntîmplat cu englezul din Basil, dar este cert că fără Zorba nu l-ar fi descoperit niciodată pe grecul din sine – adevărata moștenire a lui Basil. A trebuit să piardă mina de lignit pentru a dobîndi ceva infinit mai valoros: pe sine însuși.
Poate că dl Palada nu este omul lui Soros, dar fapt este că scrie ca și cum ar fi unul. Întîlnim în pamfletul său exasperarea, dezgustul și aversiunea față de poporul acesta care îi fac pe tineri să-și dorească o țară ca afară. Aceste sentimente tot mai larg răspîndite în populația românească nici măcar nu provin din admirația pentru civilizația occidentală, ci sunt mutații ale virusului înstrăinării administrat metodic și tenace de echipe de specialiști organizate strategic tocmai în zonele culturale favorabile patriotismului: în Biserică, în școală și în mediul perceput (în mod fals) ca unul de dreapta.
Existența unui curent de stînga liberal, progresist, secular și globalist i-a făcut pe românii care au perceput (în mod corect) amenințarea acestui curent anticreștin să ceară niște doze duble de dileme eliberatoare (de certitudini) și de parabole interpretate sofistic, fără să-și închipuie că ceea ce li se părea că reprezintă un antidot la neo-marxism nu este decît o doză de rapel a dozei primare de progresism. 
Deși vaccinul antinațional este gîndit pentru situația de creștere a nivelului anticorpilor poporului, el este în mod evident cu atît mai eficient acolo unde nivelul anticorpilor identitari este mai redus. Dar chiar dacă alienarea este mai acută în rîndul taberei progresiste, ea este expresia aceleiași confuzii și dezorientări care stăpînește lumea cu simpatii conservatoare: cei care vor spitale, nu catedrale și cei care văd un elan mobilizator în textul dlui Palada sunt uniți de aceeași înstrăinare; doar cineva care și-a pierdut memoria imunitară poate aprecia cu același entuziasm atît mărturia lui Dan Puric despre eroismul și înțelepciunea poporului român, cît și pamfletul dlui Palada despre prostia și lașitatea aceluiași popor.
O prostie și o lașitate care rămîn totuși să fie demonstrate; în plus, din confruntarea Telegii cu Salzburgul, impresia mea este că tot Telega iese mai bine. În primul rînd, Salzburgul nu a fost o localitate minoră parazitată de imperii, precum Telega, ci un important centru politic, religios și comercial atît în cadrul Imperiului Creștin de Apus, apoi german, cît și în cadrul Imperiului Austro-Ungar. Salzburgul nu s-a îmbogățit numai din sare, ci mai ales din vama percepută pentru sarea transportată pe rîul Salzach. Beneficiarii acestui venit nu au fost niciodată oamenii simpli, ci nobilii și în special prințul-episcop al Salzburgului. Sătenii salzburgeni erau lipsiți de libertatea telegenilor și erau împovărați de taxe neomenești, motiv pentru care s-au răsculat adeseori. Revoltele se terminau de fiecare dată în adevărate masacre; chiar dacă inițial cererile lor erau acceptate prin promisiuni mincinoase, țăranii erau executați imediat ce renunțau la luptă. Spre deosebire de țăranii salzburgeni, telegenii și românii din restul teritoriilor românești nu au fost înrobiți de domni și episcopi pămînteni, ci numai de străini.
În plus, românii nu au exilat niciodată etnii întregi, cum au făcut austriecii cu evreii în 1404; dimpotrivă, românii au luat calea codrului sau a străinătății din cauza străinilor. Spre deosebire de salzburgeni, telegenii au știut să fie imperiali fără să fie imperiu. Știau că sarea este importantă și nu le venea ușor să o ducă străinilor, dar știau și că mai importantă decît sarea este omul, despre care Hristos ne-a spus că este „sarea lumii” (o precizare adăugată la cinci ore după postarea acestui text: în încheierea Predicii de pe Munte de la Matei, cap. 5, Hristos le spune ucenicilor că trebuie să fie „sarea pămîntului” și „lumina lumii”; aceasta înseamnă că omul este chemat să dea gust și dăinuire roadelor lumii, după cum tot el este chemat să lumineze lumina lumii, descoperind sensul luminii.) Aceasta este sarea la care românii au ținut mai mult decît la „oportunitățile de afaceri” care pentru apuseni însemnau totul. De pildă, telegenii nu au transformat doina și hora într-o afacere, cum au făcut austriecii cu Mozart.
Există un monument al eroilor în Telega (https://www.campinaph.ro/2015/10/la-telega-a-fost-inaugurat-un-monument-in-memoria-celor-250-de-eroi-ai-comunei.html); chiar dacă îi cuprinde doar pe cei care și-au pierdut viața în cele două războaie mondiale, pe monumentul din Telega și pe orice monument al eroilor români poate sta numele fiecărui român care a luptat pentru a rămîne el însuși, care a trăit și a luptat pentru libertatea lui și a neamului său.
Telegenii care au mers generație după generație cu teleguța cu sare nu au fost nici proști, nici lași. Chiar dacă jertfa le este refuzată pînă și de unii dintre urmașii lor, drumul lor a avut un rost: datorită lor, Telega nu este Texas, nu este Dallas, nu este Salzburg, cum și-ar fi dorit dl Palada. Datorită românilor din toate timpurile, în România încă mai există localități românești și oameni care nu trebuie să caute un Zorba care să-i învețe să rîdă și să danseze.
Românii de astăzi mai știu cine sunt pentru că înaintea noastră au trăit niște oameni care nu au fost nici lași, nici proști. Din păcate, rezultatele tratamentului anti-identitar la care sunt supuși românii în prezent le oferă puține șanse generațiilor viitoare. Cel puțin deocamdată, trecutul este rău, ceea ce înseamnă că încă mai contează. Dar în curînd probabil că trecutul nu va mai fi nici bun, nici rău. Nu va mai fi nici măcar trecut. Nu vor mai fi localități românești și localități austriece sau belgiene. Toată lumea va trăi într-o țară ca afară, unde chiar dacă nu toți sunt morți, nimeni nu este viu.