”— In work, I am your
man. But in things like playing and singing, I am my own.
— How do you mean?
— I mean free.”
(Zorba the Greek)
Un fost bursier
al Fundației Open Society a lui Soros (https://www.dcnews.ro/bursa-soros-mirel-palada-teoretic-ar-trebui-sa-tac-din-gura-nu-o-fac_521770.html)
și colaborator (?) al SNSPA (http://www.ziare.com/stiri/eveniment/pact-sustine-ca-snspa-minte-cand-spune-ca-mirel-palada-nu-colaboreaza-cu-institutia-1481354)
postează pe contul său de facebook un text despre români, pe care-i vede caracterizați
de lașitate și prostie (https://www.cotidianul.ro/mirel-palada-dur-dupa-moartea-tatalui-prostilor/).
Preluată lucrativ de toți cei interesați de expuneri virale, postarea este
ștearsă de administratorul fb, spre indignarea susținătorilor dreptului la
liberă opinie (https://www.dcnews.ro/mirel-palada-executat-pe-facebook-val-de-reactii-dupa-ce-contul-i-a-fost-blocat-vremea-strigatelor-a-venit_725520.html).
Toată lumea este de acord că libera opinie trebuie permisă de fiecare dată cînd
aceasta îl deranjează pe adversarul nostru, dar trebuie blocată atunci cînd ne deranjează
pe noi; de pildă, atunci cînd victima facebookului declara că-i
face plăcere să-i „execute electric, prin blocare, pe ziariștii
anti-guvernamentali” (http://www.ziare.com/politica/guvern/purtatorul-de-cuvant-al-guvernului-cata-indemanare-am-sa-omor-prin-blocare-ziaristi-obiectivi-anti-guvernamentali-1316702).
Sigur, nimeni nu
vrea să cadă de prost și de laș. Dar este important de notat că prostia și
lașitatea au devenit contagioase în România doar odată cu „deschiderea”
societății românești de după 1990; corespunzător, curajul și istețimea au
devenit tot mai rare și s-au transmis tot mai greu, de parcă populația ar fi
devenit brusc imună încă de la primele doze de vaccinuri dilematice.
Ironia este că românii
convinși de prostia și lașitatea acestui popor riscă să fie ori una, ori
alta, ori ambele deodată: teama că ar putea face parte dintr-un popor de proști
și de lași îi face pe tot mai mulți români să fugă de acest popor și de istoria
lui mai ceva ca de coronavirus. Poate că „frunzoii” din neamul autorului
pamfletului s-au ascuns după frunze în fața cotropitorilor tătari, turci,
germani sau ruși. Dar important nu este că s-au ascuns, ci că au revenit de
fiecare dată. Pentru că ei nu apărau sarea și petrolul, ci sufletul neamului.
Poate că dacă nu
ar fi urmat stagiul de pregătire al fundației Soros, dl Palada ar fi simțit și
văzut lucrurile altfel. Ar fi înțeles că românii nu fugeau în codru de frica barbarilor,
ci de frica de a nu pierde lucruri mai importante decît sarea și petrolul: libertatea,
credința, limba, numele, memoria. Românii fugeau în codru de frica de a nu
deveni barbari.
Dacă în locul
lui Zorba, Basil ar fi angajat un inginer de mine, probabil că ar fi
transformat vechea mină într-o afacere profitabilă. Aparent, din cauza lui Zorba
moștenitorul englez pierde totul. A fost un prost. În realitate însă, Basil
cîștigă totul: învață să rîdă și învață să danseze, calități fără de care
scrisul lui era mort. Morții nu rîd și nu dansează, iar cine nu rîde și nu
dansează nu este viu. Nu este clar ce s-a-ntîmplat cu englezul din Basil, dar
este cert că fără Zorba nu l-ar fi descoperit niciodată pe grecul din sine –
adevărata moștenire a lui Basil. A trebuit să piardă mina de lignit pentru a
dobîndi ceva infinit mai valoros: pe sine însuși.
Poate că dl
Palada nu este omul lui Soros, dar fapt este că scrie ca și cum ar fi unul. Întîlnim
în pamfletul său exasperarea, dezgustul și aversiunea față de poporul acesta
care îi fac pe tineri să-și dorească o țară ca afară. Aceste sentimente tot mai larg
răspîndite în populația românească nici măcar nu provin din admirația pentru
civilizația occidentală, ci sunt mutații ale virusului înstrăinării administrat
metodic și tenace de echipe de specialiști organizate strategic tocmai în
zonele culturale favorabile patriotismului: în Biserică, în școală și în mediul
perceput (în mod fals) ca unul de dreapta.
Existența unui
curent de stînga liberal, progresist, secular și globalist i-a făcut pe românii
care au perceput (în mod corect) amenințarea acestui curent anticreștin să
ceară niște doze duble de dileme eliberatoare (de certitudini) și de parabole interpretate
sofistic, fără să-și închipuie că ceea ce li se părea că reprezintă un antidot
la neo-marxism nu este decît o doză de rapel a dozei primare de progresism.
Deși
vaccinul antinațional este gîndit pentru situația de creștere a nivelului
anticorpilor poporului, el este în mod evident cu atît mai eficient acolo unde
nivelul anticorpilor identitari este mai redus. Dar chiar dacă alienarea este mai
acută în rîndul taberei progresiste, ea este expresia aceleiași confuzii și
dezorientări care stăpînește lumea cu simpatii conservatoare: cei care vor
spitale, nu catedrale și cei care văd un elan mobilizator în textul dlui Palada
sunt uniți de aceeași înstrăinare; doar cineva care și-a pierdut memoria
imunitară poate aprecia cu același entuziasm atît mărturia lui Dan Puric despre
eroismul și înțelepciunea poporului român, cît și pamfletul dlui Palada despre
prostia și lașitatea aceluiași popor.
O prostie și o
lașitate care rămîn totuși să fie demonstrate; în plus, din confruntarea
Telegii cu Salzburgul, impresia mea este că tot Telega iese mai bine. În primul
rînd, Salzburgul nu a fost o localitate minoră parazitată de imperii, precum Telega, ci
un important centru politic, religios și comercial atît în cadrul Imperiului Creștin de Apus, apoi german, cît și în cadrul Imperiului Austro-Ungar. Salzburgul nu s-a îmbogățit numai
din sare, ci mai ales din vama percepută pentru sarea transportată pe rîul
Salzach. Beneficiarii acestui venit nu au fost niciodată oamenii simpli, ci
nobilii și în special prințul-episcop al Salzburgului. Sătenii salzburgeni erau
lipsiți de libertatea telegenilor și erau împovărați de taxe neomenești, motiv
pentru care s-au răsculat adeseori. Revoltele se terminau de fiecare dată în
adevărate masacre; chiar dacă inițial cererile lor erau acceptate prin promisiuni
mincinoase, țăranii erau executați imediat ce renunțau la luptă. Spre deosebire
de țăranii salzburgeni, telegenii și românii din restul teritoriilor românești nu
au fost înrobiți de domni și episcopi pămînteni, ci numai de străini.
În plus, românii nu au exilat niciodată etnii întregi, cum au făcut
austriecii cu evreii în 1404; dimpotrivă, românii au luat calea codrului sau a
străinătății din cauza străinilor. Spre deosebire de salzburgeni, telegenii au știut
să fie imperiali fără să fie imperiu. Știau că sarea este importantă și nu le
venea ușor să o ducă străinilor, dar știau și că mai importantă decît sarea
este omul, despre care Hristos ne-a spus că este „sarea lumii” (o precizare adăugată la cinci ore după postarea acestui text: în încheierea Predicii de pe Munte de la Matei, cap. 5, Hristos le spune ucenicilor că trebuie să fie „sarea pămîntului” și „lumina lumii”; aceasta înseamnă că omul este chemat să dea gust și dăinuire roadelor lumii, după cum tot el este chemat să lumineze lumina lumii, descoperind sensul luminii.) Aceasta este
sarea la care românii au ținut mai mult decît la „oportunitățile de afaceri”
care pentru apuseni însemnau totul. De pildă, telegenii nu
au transformat doina și hora într-o afacere, cum au făcut austriecii cu Mozart.
Există un
monument al eroilor în Telega (https://www.campinaph.ro/2015/10/la-telega-a-fost-inaugurat-un-monument-in-memoria-celor-250-de-eroi-ai-comunei.html);
chiar dacă îi cuprinde doar pe cei care și-au pierdut viața în cele două
războaie mondiale, pe monumentul din Telega și pe orice monument al eroilor
români poate sta numele fiecărui român care a luptat pentru a rămîne el însuși,
care a trăit și a luptat pentru libertatea lui și a neamului său.
Telegenii care
au mers generație după generație cu teleguța cu sare nu au fost nici proști,
nici lași. Chiar dacă jertfa le este refuzată pînă și de unii dintre urmașii
lor, drumul lor a avut un rost: datorită lor, Telega nu este Texas, nu este
Dallas, nu este Salzburg, cum și-ar fi dorit dl Palada. Datorită românilor din toate timpurile, în România încă
mai există localități românești și oameni care nu trebuie să caute un Zorba
care să-i învețe să rîdă și să danseze.
Românii de astăzi mai știu cine sunt pentru că înaintea noastră au trăit niște oameni care nu au fost nici lași,
nici proști. Din păcate, rezultatele tratamentului anti-identitar la care sunt supuși
românii în prezent le oferă puține șanse generațiilor viitoare. Cel puțin deocamdată, trecutul
este rău, ceea ce înseamnă că încă mai contează. Dar în curînd probabil că trecutul
nu va mai fi nici bun, nici rău. Nu va mai fi nici măcar trecut. Nu vor mai fi
localități românești și localități austriece sau belgiene. Toată lumea va trăi
într-o țară ca afară, unde chiar dacă nu toți sunt morți, nimeni nu este viu.
