Într-o conferință susținută la Cluj luna trecută (http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-ilarion-dan-conferinta-cluj-decembrie-2019-avertismente-grave-caderea-poporului-roman-crestinism-departare-dumnezeu-politica-vrem-rege-se-prefigureaza-regim-totalitar-criza-mondiala-video), părintele Ilarion Dan descrie public situația reală a
credinței poporului nostru în termeni lipsiți de menajamente: „noi nu suntem un popor creștin. România nu mai este o
țară creștină. Creștinii sunt minoritari în România.”
Presupun
că ierarhia
nu poate fi de acord cu aceste observații: dacă nu mai sîntem un popor creștin,
atunci cum se justifică construcțiile de biserici sau educația religioasă în
școală? Din punctul meu de vedere construcția unei biserici nu are nevoie de
justificare; prezența unei biserici mi se pare de dorit chiar dacă nu ar exista
nici măcar un singur om care să se roage în ea. Mai ales în acest caz. Dar pe
măsură ce devine tot mai tolerantă față de păcat, lumea în care trăim devine
tot mai ostilă față de Biserică. Faptul acesta obligă BOR să ofere anumite justificări și explicații, deși ar prefera să nu o facă. Din păcate, ierarhia pare să fie tot mai
responsabilă față de această lume și tot mai puțin atentă față de credincioși.
În loc să motiveze prezența Bisericii în primul rînd în termeni teologici, clerul preferă argumentele de ordin social-cultural, sperînd că lumea va fi receptivă și va asculta impresionată discursurile despre importanța bisericilor ca locașuri de cultură și de asistență socială. Dar, pe de o parte, aceste argumente nu au nici o relevanță
într-o lume care își rezolvă dramele și tulburarea prin opioide,
facebook și HBO. Pe de altă parte, fiind secundare în raport cu esența Bisericii, rațiunile invocate nu-i pot ajuta nici pe necreștini, nici pe creștini.
Observațiile părintelui Ilarion privitoare la starea credinței sînt realiste și
de la adevărul situației în care ne aflăm trebuie plecat dacă vrem să ne
însănătoșim. Din cîte se pare, însă, majoritatea mai-marilor din Biserică refuză să
recunoască public nivelul grav de slăbire a credinței creștine a românilor.
Din păcate, nici părintele Ilarion nu este consecvent. După ce observă corect „ardoarea (cu care) se discută ce se întâmplă în
plan politic în țara noastră, câtă energie, câtă pasiune, câtă patimă se pune
în acest plan politic, care este un plan al omului căzut”, după ce spune limpede
că „în plan politic omul se leapădă de Dumnezeu”, dorind o salvare politică, părintele
Ilarion observă cu o îngrijorare vizibilă
că
„În SUA există un curent foarte puternic de stânga
care militează deja pentru o schimbare a sistemului social și economic, o
renunțare la capitalism așa cum este el, care nici el nu este, să zic, lipsit
de păcate. O schimbare totală a acestui sistem existent și înlocuirea lui cu
unul de sorginte neomarxistă. Deci o revenire la un sistem totalitar.”
Înseamnă că neocapitalismul nu este un sistem totalitar,
doar neomarxismul? Nu reprezintă oare și capitalismul, la fel ca marxismul, un plan politic, deci o
lepădare de Dumnezeu? Am observat recent acest discurs ambivalent și la PS Ignatie al
Hușilor (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/12/ortodoxia-nereformata.html),
pentru care capitalismul este superior comunismului, de parcă capitalismul nu
l-ar îndepărta pe om de Dumnezeu cel puțin în aceeași măsură. Vocile reprezentative din
ortodoxia românească ar trebuie să țină cont de observațiile unor Soljenițin
sau Schmemann, care subliniau că în țările comuniste creștinii și-au păstrat
credința mai bine decît cei din țările capitaliste. Dacă
capitalismul este atît de bun, de ce ortodoxia a intrat într-un declin
pronunțat în ultimii douăzeci de ani? Pentru că nu a fost destul de
anti-marxistă sau pentru că, dimpotrivă, s-a lăsat contaminată de
anti-comunismul elitei delegată de Bruxelles și Washington?
Pentru a reprezenta un raport complet asupra
credinței ortodoxe, precum cel realizat de Joseph Ratzinger în privința catolicismului, învățătorii noștri ar
trebui să vorbească despre toate amenințările la adresa Bisericii; ar trebui să
vorbească nu doar despre dușmanii adevărați, ci și despre prietenii mincinoși. Altfel, în scurt timp locul puțin-credincioșilor va fi luat de cei rău-credincioși.