Aproapele cui sîntem noi?

„România profundă există, doar trebuie repusă în drepturi, chiar cu vehemenţă! Pentru aceste chestiuni merită să te baţi!”

Horia Bernea (http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/interviu-inedit-cu-pictorul)

Munții cu creasta rară păzesc straja și n-o lasă să piară. O păzesc lucrurile permanente ca munții și văile, ia și doina, floarea cîmpului și oul de Paști, amintirea bunicilor și gînguritul pruncului, precum semnul Crucii și bătaia clopotelor. În apărătura dintre munți și cîntecul ciocîrliei, dintre sîngele strămoșilor și roua dimineții, dintre mireasma iasomiei și mirosul tămîiei, straja este de neînvins și nepieritoare. De aceea, vrăjmașii noștri nici măcar nu-și propun să lupte cu ea: tot ce fac ei și tot ce pot să facă este să o împiedice să se audă, să apară, să se nască.

Crede cineva că straja va participa vreodată la alegeri? Vedeți straja intrînd în campania electorală? Își fac munții publicitate, solicită pădurile decontarea cheltuielilor de campanie, pretind rîurile spațiu de antenă? Cine sînt prietenii celor care pretind că vorbesc în numele bogățiilor noastre naturale și spirituale: rîul și ramul, sau intelectualii de dreapta? Vatra satului, sau cuibul? Iarba cîmpului, sau cămășile verzi? Pentru alții, dimpotrivă: cultivarea pămîntului se confundă cu activismul ecologist, satul nu este decît o seră locuită, mediul rural un loc înapoiat care trebuie modernizat prin feminism, ecologism și ideologie de gen. Prietenul lor este Soros, pe care-l prezintă cu entuziasm tinerilor nepreveniți de la sat. Desigur, pot fi întîlnite și combinații în diverse proporții de naționalism legionaroid, patriotism securist și multiculturalism globalist: localismul este permis și chiar recomandat ca ingredient indispensabil oricărei supe cu aspect incert și gust îndoielnic.      

În ciuda aparentelor dezacorduri dintre politicienii români, globaliști sau naționaliști, atei sau credincioși, ei sînt în realitate cu toții părtași la acțiunea de dezrădăcinare a poporului nostru. Înstrăinarea resurselor naturale, deposedarea țăranilor de pămînt, compromiterea culturii naționale și falsificarea credinței ortodoxe nu au fost decît mijloace sau etape ale planului radical de înstrăinare a noastră. În jur de nouă milioane de români trăiesc în afara României (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/ministrul-intotero-anunta-noi-date-oficiale-97-milioane-de-romani-traiesc-in-strainatate-1163989). Dar cîți dintre cei care mai locuiesc în țară trăiesc cu adevărat aici, nu doar în acest loc, ci mai ales pentru acest loc?

Lucrurile permanente nu se pierd, așa cum nu se pierd lucrurile elementare precum pămîntul și apa, văzduhul și cerul nostru. Dar pot fi vîndute, murdărite sau doar ascunse o vreme, suficient cît să ne fie rușine cu ele, suficient cît să le uităm și, uitînd de ele, să uităm de noi. România profundă nu piere; doar noi pierim atunci cînd ne înstrăinăm, cînd ne lăsăm dezrădăcinați și amăgiți. 
         Lucrurile permanente ne pot fi ascunse ori înstrăinate pentru o vreme cu atît mai lesne cu cît ne concentrăm atenția la lucrurile de nimic. Opoziția nu este între permanent și efemer, cum îl face Geograful să creadă pe Micul Prinț, ci între ceea ce este și ceea ce pare să fie. „Cine v-a ademenit pe voi, să nu vă încredeţi adevărului [...], cine v-a oprit ca să nu vă supuneţi adevărului?” îi ceartă Sf. Ap. Pavel pe galatenii „fără de minte” (Gal. 3, 1; 5, 7). Poate fi prieten al adevărului cel care ne spune că adevărul este redefinibil (vezi aici și aici)?    

Horia Bernea s-a bătut pentru ca România profundă să fie văzută și auzită, pentru ca întîlnirea noastră cu ea să fie posibilă. Din păcate, vrăjmașii României au fost prea aproape de el pentru a-i putea recunoaște. De aceea, nu este destul să ne întrebăm cine este aproapele nostru; trebuie să ne întrebăm și aproapele cui sîntem noi. De cine sîntem noi aproape? Chiar și dușmanul nostru poate fi aproapele nostru, dar trebuie să știm că ne este dușman, nu prieten. Trebuie să știm nu doar cine ne este aproapele, ci și cine este aproapele lui, așa cum trebuie să știm nu doar cine ne sînt prietenii, ci și cine sînt prietenii prietenilor noștri. Doar așa vom putea descoperi că mai aproape decît aproapele nostru și mai aproape chiar decît noi înșine ne este, de regulă, chiar vrăjmașul nostru. Care ne dorește apropierea cu prețul înstrăinării noastre.